Nach Genre filtern

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Casa Paleologu

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

93 - EP 93: Luther
0:00 / 0:00
1x
  • 93 - EP 93: Luther

    Ne îndreptăm atenția spre nordul Europei și discutăm despre Martin Luther, care în 1517 a inițiat Reforma prin faimoasele sale teze. Luther a contestat numeroase aspecte ale teologiei catolice, iar succesul său se datorează în mare parte problemelor evidente din cadrul Bisericii Catolice, precum indulgențele și corupția. În această perioadă, papa Iulius II a folosit fondurile din indulgențe pentru a reconstrui Catedrala San Pietro, ceea ce a generat scandaluri și a alimentat indignarea lui Luther.

    Luther a fost martorul imoralității din rândul clerului și a lipsurilor din Biserica Catolică, ceea ce a creat o nevoie urgentă de reformă. Deși au existat încercări anterioare de reformă, cum ar fi cele ale lui Wycliffe și Jan Hus, succesul lui Luther a fost amplificat de apariția tiparului, care i-a permis să-și răspândească ideile mai eficient. Luther a beneficiat și de protecția unor prinți germani, cum ar fi Frederic cel Înțelept, ceea ce a fost esențial pentru supraviețuirea și succesul mișcării sale.
    Teologia lui Luther se axează pe relația dintre libertate și revelație, subliniind că mântuirea nu poate fi obținută prin fapte bune, ci doar prin harul divin, predeterminat de Dumnezeu. Această viziune pesimistă asupra naturii umane și respingerea rațiunii și libertății ca mijloace de salvare îl plasează pe Luther în opoziție față de umanismul Renașterii. 

    Martin Luther a fost un polemist vehement, iar ideile sale au fost sistematizate ulterior de gânditori ca Melanchthon și Calvin. El a avut un impact major asupra politicii Imperiului Roman de Națiune Germană, sfidând atât papalitatea, cât și autoritatea imperială. Dieta de la Worms din 1521 a marcat un moment crucial, arătând limitele puterii imperiale și confirmând ruptura confesională în spațiul germanic. Luther a fost un avocat al autorității, ceea ce a convenit principilor germani, și a delegitimat intervențiile politice ale papalității. 

    Thu, 23 May 2024
  • 92 - EP 92: Guicciardini

    Guicciardini a fost un prieten apropiat al lui Machiavelli. Provenea dintr-o familie influentă și bogată, cu membri importanți în sprijinul familiei Medici. Guicciardini și-a datorat cariera acestora. Guicciardini este un gânditor politic important, cunoscut pentru „Istoria Italiei", prima istorie care tratează problemele politice și militare dintr-o perspectivă europeană. Aceasta acoperă războaiele din Italia începând cu intervenția franceză din 1494 și se termină cu victoria spaniolă asupra francezilor.
    Guicciardini este mai important ca istoric decât Machiavelli, având o abordare concretă și circumstanțială a istoriei, spre deosebire de idealismul lui Machiavelli. 


    În „Dialogurile despre guvernarea Florenței", el analizează dictatura camuflată a familiei Medici și propune reforme pentru un executiv stabil și puternic. El arată cum familia de Medici folosea fiscalitatea și manipularea listelor electorale pentru a-și menține puterea, oferind o analiză fină și onestă a regimului lor.

    Guicciardini valorizează rațiunea, echilibrul și prudența în politică, spre deosebire de Machiavelli, care pune accent pe virtu și îndrăzneală. Deși există diferențe între cei doi, amândoi au dorit renașterea Italiei și au recunoscut că marile puteri nu vor mai fi orașele-stat italiene, ci noile state mari precum Franța și Spania.

    Thu, 16 May 2024
  • 91 - EP 91: Machiavelli

    Astăzi vorbim despre marea figură, marea celebritate a renașterii italiene: Niccolò Machiavelli. E născut în 1469 și este foarte tânăr atunci când obține o funcție importantă în Guvernul Republicii Florentine, după ce familia de Medici fusese alungată de la putere în 1494. În noua guvernare, sub conducerea lui Soderini, Machiavelli primește o slujbă foarte importantă. Nu de prim rang, pentru că, deși de familie nobilă, nu era din elita florentină. Dar e o funcție extrem de influentă, pentru că este secretarul celui de-al doilea birou, care se ocupă de relațiile externe, de relația cu cetățile aliate, aflate sub dominație florentină. Are deci și o implicație militară. De altfel, Machiavelli va încerca să reorganizeze armata florentină după modelul armatelor antice, armatelor de cetățeni. El este un mare critic al practicii condotierilor și al mercenariatului. O idee foarte importantă, care a jucat un rol enorm în secolele următoare. Este și un foarte important teoretician militar, a scris „Arta războiului”. Prin această funcție cunoaște figuri de primă importanță, precum regele Franței, Cesare Borgia, împăratul Maximilian. Odată cu revenirea la putere a familiei de Medici în 1513 Machiavelli este mătrășit și își pierde slujba. Ce e mai grav este că ajunge să fie în scurtă vreme arestat, olecuță torturat și exilat la San Cassiano, undeva în apropierea Florenței.


    Machiavelli era foarte deprimat și melancolic pentru că vedea de la distanță orașul pe care îl iubea atât de mult. Ori atunci își scrie el la cea mai faimoasă carte, „Principele”, care e un fel de prospect pentru propria lui angajare. „Uite ce bun sunt, angajați-mă!” Un fel de job application dedicat familiei Medici: își arată know how-ul în materie de tertipuri, de stratageme politice. Asta e cartea lui cea mai faimoasă. E o carte foarte des citită, dar foarte des neînțeleasă. Tocmai pentru că mulți negligează ultimul capitol, care este un capitol patriotic. Ori tot ceea ce citim în primele părți trebuie văzut din perspectiva asta, pentru că Machiavelli nu este atât de machiavelic pe cât se crede de obicei. Machiavelli spune niște lucruri extraordinar de interesante și subtile despre ce înseamnă virtutea. Și virtutea nu e doar dorința de a-l înșela pe celălalt, doar dorința de a-l păcăli. Virtu înseamnă să fii eficient. Eficiența este criteriu în materie de acțiune politică. Aș spune că sunt două mari virtuți esențiale: Curajul, îndrăzneala, să ai sânge în instalație și prudența, în sensul de previziune, înțelepciune practică. Despre restul virtuților, Machiavelli spune că, sigur, sunt importante, doar că mai important e să dai doar aparența lor.


    Critica lui Machiavelli e că tradiția filozofică de până la el n-a înțeles bine acele virtuți. Ele sunt importante, dar nu așa cum credeau predecesorii. De asta, Principele nu cred că este începutul unei științe politice sau a filozofiei politice ca știință. Nu este un tratat de tip matematic. Nu e ca ceva ce o să avem la Hobbes, de pildă, sau la Spinoza. Dar cred că este o reinterpretare a tradiției, o schimbare a cursului tradiției. De asta e bine să vorbim și despre Comentariile la prima decadă din Titus Livius, o carte eminamente republicană și care completează, de fapt, tezele din Principele. Nu trebuie uitat niciodată că Machiavelli a scris comentariile la Titus Livius despre perioada republicană a Romei. A mai scris, de asemenea, o istorie a Florenței foarte interesantă. Este o istorie a Florenței care pune foarte mult accentul pe conflicte. Pentru că în cartea despre Titus Livius, Machiavelli vorbește despre fecunditatea conflictului, a tensiunii. Politica are o dimensiune agonală, și asta e foarte important și pentru filozofia politică modernă deoarece există o iluzie a consensului. O iluzie a armoniei dintre toate forțele într-o societate. Atunci când există această iluzie, de fapt, s-ar putea ca anumite lucruri să se întâmple pe dedesubt și să răbufnească la un moment dat. De-aia credem că e o carte foarte actuală în zilele noastre. 


    Thu, 09 May 2024
  • 90 - EP 90: Pico della Mirandola și Marsilio Ficino
    Thu, 02 May 2024
  • 89 - EP 89: Plethon

    Gemistos Plethon se situează în continuitatea tradiției filozofice bizantine de origine neoplatoniciană. Este fără îndoială cea mai importantă figură a neoplatonismului bizantin pentru că este un gânditor foarte original. 


    La Plethon există o critică a creștinismului: pentru el salvarea Imperiului trebuie să vină de la o întoarcere către Antichitate, adică o întoarcere către un politeism interpretat filozofic. Cumva ne întoarcem la figuri din Antichitatea Târzie, precum Împăratul Iulian sau Porfir, adică o teologie platoniciană monoteistă și politeistă în același timp, pentru că Dumnezeu este Unul Transcendent, care se manifestă însă prin zei - emanații sau energii ale Unului Transcendent. E un amestec foarte interesant și de elemente zoroastriene, de elemente grecești, dar e destul de clar că nu avea creștinismul la suflet - fapt care nu l-a împiedicat să participe la marele conciliu de la Ferrara-Florența. Era însă antiunionist. Sau mai degrabă sceptic față de acest proiect de unire.


    Trebuie spus că această participarea la Conciliul de la Ferrara-Florența intervine când Plethon era deja un om foarte în vârstă. El a trăit enorm, în jur de 90 de ani, foarte mult pentru epoca respectivă. De altfel, îl vedem pe fresca de la Florența, de la palațul Medici Riccardi, în faimoasa frescă cu cavalcada magilor. Magul bătrân este, de fapt, Plethon. E una dintre figurile cele mai impresionante din cadrul acestui conciliu. 


    Gemistos Plethon avea însă o lungă „carieră” în spate pentru că la Mistra el creează o școală foarte importantă de filozofie. Mistra devine, spre sfârșitul Imperiului Bizantin, un centru politic, militar și cultural extrem de important. Școala de la Mistra e o referință importantă. El este marele tartor la Mistra, fiind protejat evident de familia imperială, de diferiții membri ai familiei Paleologul. Învățământul era atât exoteric, cât și unul ezoteric. Învățământul ezoteric e mult mai critic față de creștinism. Învățământul exoteric îi permite să participe la conciliul de la Ferrara și Florența. 


    Ce trebuie spus este că Plethon a făcut senzație în Italia prin participarea la conciliul de la Ferrara și Florența. Nu este singurul care face senzație, mai sunt și alți intelectuali străluciți veniți cu împăratul Ioan al VIII-lea Paleologu, dar Plethon e totuși marele campion. El este venerabilul, filozof, în vârstă, important, admirat de împărat și de celelalte rude ale împăratului cu școala de la Mistra. Deci el are o aură cu totul aparte, iar impactul lui a fost colosal în Italia. El stă cumva la originea unui nou impuls în renașterea italiană, în special renașterea florentină. Sunt oameni care sub impulsul lui s-au orientat, așa cum vom vedea, în filozofie. Și vom vorbi în episodul următor despre Marsilio Ficino și Pico della Mirandola.

    Thu, 25 Apr 2024
Weitere Folgen anzeigen