Economia reală

Se discută tot mai mult în ultimul timp despre schimbarea modelului economic al României, despre industrii cu valoare adăugată mai mare și în ultimă instanță despre crearea de lanțuri de valoare în economia locală.

Desigur, este o temă complicată, pentru că trecerea la fabricarea de produse cu valoare adăugată mai mare depinde de mai mulți factori, printre care investitori care să știe ce au de făcut, tehnologia potrivită și, nu în ultimul rând, forță de muncă și o structură de costuri competitive.

Nu sunt multe lanțuri de valoare care funcționează în economia românească. Motivele pentru care nu s-au construit filiere de producție cu creșterea valorii adăugate sunt diferite, dar în esență marea majoritate a investitorilor români sau străini se limitează la ceea ce știu să producă, în mod punctual.

Este un domeniu în care integrarea funcționează și anume sectorul petrolier, în care există filiera producție sau import, procesare, vânzare de produse prelucrate. Parțial, și în domeniul agro-alimentar avem astfel de exemple, dar potențialul este mult mai mare.

România se află într-un moment în care poate trece la exploatarea unor materii prime importante pentru economie și pentru Uniunea Europeană. Nu este vorba doar despre gazul natural din Marea Neagră, ci și despre ceea ce sunt considerate materii prime critice precum magneziu, cupru sau grafit.

Avem un exemplu recent legat de exploatarea și procesarea magneziului. Astfel, în luna septembrie a.c. o companie românească a primit licența de concesiune privind exploatarea resurselor de magneziu din zona Valea Dobra, județul Sibiu. Proiectul este mai complex decât simpla exploatare a resurselor. Firma a anunțat că va crea un lanț de valoare în sensul că magneziul extras va fi prelucrat local, într-o fabrică special construită, și în felul acesta valoarea adăugată va fi formată chiar în economia românească.

Trebuie adăugat că Uniunea Europeană a ratificat o legislație specifică materiilor prime critice cu scopul de a reduce dependența de aprovizionare din țări terțe. Proiectul din România are toate șansele să se afle pe lista investițiilor prioritare la nivel european, ceea ce l-ar califica să obțină finanțări prin programe europene.

Proiectul din județul Sibiu este gândit în felul următor: exploatarea magneziului urmează să se facă lângă localitatea Rășinari, acolo unde se află zăcământul, iar roca va fi transportată într-o localitate apropiată, la Săliște, acolo unde ar trebui să se construiască uzina de procesare. Proiectul prevede ca transportul zăcământului să se facă printr-un sistem de tip funicular și prin utilizarea unor basculante electrice.

Doar că proiectul integrat de procesare a zăcământului de magneziu s-a lovit deja de primul blocaj și anume Consiliul local al orașului Săliște a respins în unanimitate solicitarea investitorului de a scoate la licitație un teren cu o suprafață de 100.000 de metri pătrați pe care ar trebui să înceapă construcția uzinei de procesare.

Adevărul este că în ultima lună a fost mare agitație printre localnici, în sensul că au apărut idei că exploatarea va genera azbest alb și, în general, că procesarea ar putea afecta sănătatea oamenilor și a mediului, inclusiv turismul și producția locală.

În ceea ce privește exploatarea resurselor naturale și crearea unor lanțuri de valoare există exemple nefericite, precum blocarea exploatării gazului de șist la Pungești, în județul Vaslui, dar sunt și semne pozitive, cum ar fi preluarea Azomureș de către Romgaz.

Este greu de spus în ce măsură exploatarea și procesarea magneziului ar afecta sănătatea mediului sau a oamenilor din zonă. Ceea ce știm sigur este că România are nevoie de un astfel de proiect integrat care aduce valoare adăugată în economie. Vorbim mult pe această temă, dar când o investiție se blochează la nivel local, șansele de a dezvolta lanțuri de valoare care să plece de la materiile prime scad vertiginos.

Europa caută soluții pentru aprovizionarea cu energie la iarnă și de asemenea pentru ca prețurile să fie rezonabile, dacă nu scăzute. Astfel, ieri la Dublin s-au întâlnit informal miniștrii energiei din statele membre, iar tema principală a fost creșterea prețurilor produselor energetice. De altfel, Europa are deja o urgență și anume prețul motorinei a ajuns la pompă în medie la 2,23 euro pe litru, față de 1,59 de euro, la sfârșitul lunii februarie. Cea mai simplă explicație pentru creșterea prețurilor este blocarea strâmtorii Ormuz, acolo pe unde trecea înainte de începerea conflictului din Golful Persic, 20% din volumul de gaz natural lichefiat de la nivel mondial.

Apropierea iernii aduce în discuție nivelul stocurilor de gaze înmagazinate în depozite. Anul trecut, Comisia Europeană a introdus regula ca depozitele europene să fie umplute în proporție de 90% și statele europene au reușit să o atingă. În schimb, anul acesta, situația este diferită. Media europeană este de 70%, cu diferențe între statele membre. Franța este la un nivel de 82%, Germania și Olanda sunt abia la cota de 57%, iar România este în media europeană.

În acest context, Comisia Europeană a relaxat ținta de 90% care trebuia atinsă până la sfârșitul lunii noiembrie a.c. coborând la un nivel minim de 80%. Logica acestei scăderi este ca într-un moment în care tariful gazului este și așa ridicat, cererea în creștere să nu aibă efectul inflamării și mai mult a prețului.

Calculul oficialilor arată că Uniunea Europeană a plătit anul acesta cu 100 miliarde de euro mai mult pentru energie fără a primi nimic în plus din punct de vedere cantitativ. Este vorba despre creșterea prețurilor ceea ce a mărit factura la nivel european.

Comisia Europeană încearcă să reducă nivelul importurilor având un plan de creștere a producției de energie concomitent cu dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție scopul fiind de a face o Europă interconectată și cu costuri reduse. Din păcate, Europa este foarte bună la capitolul planuri, dar suferă în ceea ce privește realizarea lor.

Comisarul european pentru energie le-a cerut miniștrilor din statele membre să scadă taxele aferente energiei electrice. Nu este prima oară când susține această idee, dar statele Uniunii Europene nu se grăbesc să ia aceste măsuri. De asemenea, comisarul european a vorbit și despre un sprijin pe termen scurt (măsuri temporare și punctuale acordat gospodăriilor și companiilor cele mai afectate de creșterea prețului energiei.

Pentru ca situația să fie și mai complicată, președintele SUA a anunțat că ia calcul interzicerea temporară a exporturilor americane de motorină, ceea ce ar însemna blocarea a jumătate din cantitatea de motorină importată de Uniunea Europeană. Deocamdată, nu este clar dacă America va aplica în cele din urmă măsura de oprire a livrărilor de produse petroliere procesate.

În spatele gestionării crizei energetice se pot vedea și demersurile de legiferare referitoare la emisiile de dioxid de carbon. Comisia Europeană pregătește o legislație care, începând cu anul viitor, să îi oblige pe importatori să declare nivelul emisiilor de carbon, în caz contrar riscând să primească amenzi de până la 20% din cifra de afaceri.

Comisia Europeană a făcut și în acest caz pași înapoi în fața avertismentelor americane care au amenințat că pur și simplu vor redirecționa livrările de gaze către alte zone. Comisarul european pentru energie a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că va căuta argumentele juridice pentru a amâna aplicarea legislației europene cu un an dintr-un motiv extrem de simplu: Uniunea Europeană are nevoie să își asigure securitatea energetică.

Există o preocupare europeană pentru energia obținută din surse regenerabile și o așteptare că acest tip de energie va fi mai ieftină, dar Comisia Europeană a înțeles că situațiile sunt diferite la nivelul statelor și dă dovadă de flexibilitate. Europa excelează la planuri, viziuni și strategii. De data aceasta, în dosarul energiei, este nevoie de acțiuni concrete.

Piețele sunt neliniștite. Avem aproape o săptămână de când piețele financiare s-au mișcat într-un teritoriu negativ. Indicii Bursei de Valori București (BVB) și acțiunile au scăzut, euro a crescut față de moneda națională, iar randamentul obligațiunilor a crescut.

Indicele BET a ajuns la o scădere lunară de 11,4%, iar ieri principalele acțiuni care compun indicele au scăzut. BRD SocGen, Cris-Tim, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Aquila Part Prod au scăzut, unele cu procentaje substanțiale pentru o singură zi.

S-a întâmplat ieri ceva cu aceste companii? Au avut ele rezultate financiare în scădere? Au pierdut vreun contract important? Nimic din toate acestea. Companiile au rămas la fel de performante ca în urmă cu o săptămână, două sau o lună.

Investitorii au vândut o parte din acțiunile pe care le aveau la unele companii, iar euro a depășit pragul de 5,26 de lei. Nu este un nivel reprezentativ, nici psihologic, dar evoluția pieței monetare i-a făcut pe analiști să afirme că BNR are de apărat un nou prag și anume 5,30 lei pentru un euro.

Mai îngrijorătoare este evoluția randamentului obligațiunilor românești pe 10 ani. Ieri, de exemplu, randamentul a ajuns la 7,7%, săptămâna trecută era la nivelul de 7,6%, iar în ultima lună randamentul a crescut cu aproximativ 80 de puncte de bază.

În ultima săptămână, dinamica nu a fost eminamente negativă, au fost și zile în care piețele și-au mai revenit, dar tendința este clar de scădere, în cazul acțiunilor listate la BVB și a monedei naționale, și de creștere a randamentelor obligațiunilor.

De fapt, ce se întâmplă pe piețe? În principiu, este simplu. Se vând acțiuni, se vând lei și se cumpără euro și se vând obligațiuni. De ce ies investitorii de pe activele financiare românești? În urmă cu câteva zile, am fi putut crede că există informații că ratingul României va fi retrogradat la sfârșitul acestei săptămâni la categoria „junk”.

Astăzi, pare destul de clar că va fi o săptămână agitată, plină de volatilitate, dar care nu anunță o retrogradare operată de S&P. Nu cred că România va fi trimisă la junk de agenția de rating (sper să nu regret vineri această afirmație tranșantă), așa cum nici investitorii nu cred în această variantă. Dar, unii dintre ei, deținători de acțiuni, obligațiuni sau plasamente financiare vor să își pună la adăpost investițiile „pentru orice eventualitate”. Este o măsură de minimă precauție pe care investitorii o iau chiar dacă probabil că foarte puțini ar paria într-adevăr pe o scădere a ratingului de țară.

Într-o discuție amicală cu un prieten ne întrebam cine cumpără acțiuni sau obligațiuni? O explicație este aceea că majoritatea absolută a cumpărătorilor cred că România nu va intra în categoria „nerecomandat pentru investiții”, ceea ce înseamnă că mizează că în următoarea perioadă piețele se vor liniști și vor începe să crească.

De asemenea, în ultimele zile am primit mai multe telefoane de la câțiva amici care m-au întrebat același lucru și anume: ce ar trebui să facă ei în condițiile în care prețul acțiunilor scade? De fiecare dată când primești întrebări de acest tip este foarte complicat, pentru că există riscul ca piața să acționeze în sensul contrar al recomandărilor.

De data aceasta, am mers pe mâna experților care spun că dacă vine o furtună pe piață cel mai bine este să aștepți să treacă. Și chiar dacă va dura o săptămână, o lună sau un an sunt multe șanse ca piețele să se întoarcă într-o zonă de creștere.

Să reamintim celebra vorbă: „vinde când alții cumpără și cumpără când ceilalți vând”. Teoretic este simplu. Practic, presiunea scăderilor și necunoscutul din față pot duce la reacții nepotrivite. Este o săptămână agitată pe piețe. Dacă rezultatul va fi cel așteptat, respectiv decizia S&P va fi ca ratingul să fie păstrat, și dacă apele se vor limpezi în politica românească sunt șanse mari ca investitorii să se liniștească.

Un important economist francez avertizează asupra nivelului datoriei publice și propune câteva soluții pentru reducerea ei. Posibilele soluții ar fi însă inconfortabile pentru politicieni. Preocupările pentru reducerea datoriei publice ar trebui să fie și în atenția politicienilor români.

Ar fi trebuit să scriu despre datele bugetare pe primele opt luni ale anului cu o reducere în continuare a deficitului. Sau despre cât de greu se împrumută statul român și cât de rapid au avut acces la credite o bancă românească și o primărie de municipiu.

Am preferat însă să revin la tema datoriei publice, pentru că economistul și gânditorul Jacques Attali a publicat la sfârșitul săptămânii trecute o analiză pe tema reducerii datoriei publice. Chiar dacă diferența dintre nivelul datoriei publice a Franței și cea a României este extrem de mare (117% față de peste 60% din PIB), există asemănări evidente în ceea ce privește căutarea soluțiilor pentru reducerea datoriei suverane.

Astfel, Jacques Attali pleacă de la constatarea că în Franța nimeni nu măsoară cu adevărat necesitatea reducerii datoriei publice și dificultatea acestui proces. Cert este că dacă nu se face nimic, datoria publică va deveni nesustenabilă. Sunt două cauze care vor conduce la această situație, pe de o parte, deficitul va crește alimentat de creșterea cheltuielilor publice, în special, în perioade cu un avans economic redus, pe de altă parte, costurile aferente datoriei vor urca pe măsură ce împrumuturile cu dobâzi reduse se vor refinanța la dobânzi mai mari.

Attali spune că dacă creditorii Franței își vor pierde încrederea că poate rambursa datoriile vor opri finanțările, iar statul nu va mai putea plăti salariile, pensiile sau prestațiile sociale.

De aceea, reducerea datoriei este o condiție de supraviețuire. Nivelul actual al ratelor dobânzilor nu oferă o perspectivă de reducere a costului îndatorării și nici nu poate exista o așteptare privind creșterea veniturilor bugetare care sunt deja printre cele mai ridicate din statele OCDE. În România, în schimb, se discută de două decenii despre reducerea gap-ului de TVA și scăderea economiei gri, dar nu se întâmplă nimic. Pentru Franța, soluția este reducerea cheltuielilor bugetare.

Attali a calculat că pentru ca Franța să poată reduce datoria publică în 10 ani la 100% din PIB ar fi nevoie ca în primii patru ani să facă o scădere a cheltuielilor bugetare cu 5,5% din PIB urmând ca timp de șase ani să fie o perioadă de „înghețare” a cheltuielilor. Ar fi complicat, pentru că, după anii 70, niciun guvern francez nu a reușit performanța de a păstra cheltuielile publice la același nivel. Efortul este considerabil, iar rezultatele se pot vedea în câțiva ani.

Măsurile propuse sunt, însă, nepopulare. Este vorba despre două decizii simultane: prelungirea cu doi ani a perioadei de muncă, deci o amânare a ieșirii la pensie, și, în același timp o creștere a pensiilor mai mică decât inflația. Totodată, cheltuielile bugetare ar trebui „înghețate” pe o perioadă de cinci ani, implicit cheltuielile salariale din sectorul public și din agențiile de stat ar trebui să fie păstrate la nivelul actual. Dat fiind că efortul economic și politic ar trebui să se întindă pe o perioadă de 10 ani, Attali crede că este necesară o lege specială care să impună ca un deceniu să nu fie majorat volumul cheltuielilor publice. De asemenea, este posibil să fie nevoie de vânzări ale participațiilor deținute de stat la companiile listate.

Un exemplu există și anume Belgia care a coborât datoria publică de la 134% din PIB, în anul 1993, la 84% în anul 2007. După aceea, însă, au urmat ani în care datoria a crescut din nou. Ieșirea din zona euro nu este o soluție, dimpotrivă chiar, Franța ar cădea în gol, fără parașută.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că, scrie Attali, atât cei care guvernează, cât și cei care sunt guvernați au lăsat, cel puțin în ultimul deceniu, lucrurile să meargă de la sine. Unii din demagogie, alții din lipsă de curaj, dar cert este că au fost puține voci care au cerut reducerea cheltuielilor publice. Din păcate, niciun candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor nu vorbește despre reducerea cheltuielilor publice. Iar în tot acest timp creditorii stau cu ochii pe datoria publică franceză. Este un exemplu din care și România poate învăța.

Într-un exercițiu unic de transparență, guvernul a publicat pe site-ul guvernanța.gov.ro toți managerii din 121 de companii și instituții de stat, cu sumele încasate, dar și cu funcțiile pe care le cumulează.

Niciodată transparența nu este prea multă și de aceea demersul este binevenit, mai ales într-un context în care se discută foarte mult despre restructurarea companiilor de stat și despre imposibilitatea înlocuirii managerilor companiilor de stat din motive legate de contractele bine betonate pe care le au conducătorii acestor firme.

Există trei observații pe care le generează informațiile referitoare la managerii din cele 121 de companii de stat și a instituțiilor subordonate ministerelor. Prima constatare și cea mai gravă este că sunt foarte mulți conducători de companii care cumulează mai multe funcții. Mai exact 100 din cei 650 de manageri analizați cumulează cel puțin două funcții. O parte dintre conducătorii acestor companii sunt în același directori generali și președinți ai consiliului de administrație ai companiilor.

Este un cumul de funcții discutabil, pentru că principiile guvernanței corporative recomandă ca marile companii să aibă o conducere duală ceea ce înseamnă că între conducerea executivă și conducerea care asigură controlul, stabilește viziunea și strategia trebuie să existe independență și implicit să fie persoane diferite.

De fapt, modelul unui președinte-director general întărește puterea de decizie în mâinile unui singur om, ceea ce în cazul companiilor de stat este cel puțin discutabil.

Firmele private pot avea un PDG, mai ales în cazul în care acționarul majoritar alege să se implice în conducerea companiei. În general, cumulul de funcții al managerilor din companiile de stat este o practică nocivă care arată că de fapt managerii sunt puși în mai multe funcții pentru a-și rotunji veniturile. Cumulul de funcții este de fapt un joc politic prin care sunt premiați cei mai fideli apropiați ai unor partide.

Este greu de crezut că un manager este competent pentru trei companii sau instituții, chiar dacă în principiu s-ar părea că posturile de conducere cumulate sunt alese în firme care au domenii de activitate apropiate sau în aceeași companie.

În ultimă instanță, cumulul funcțiilor la companiile de stat are un păcat capital și anume dă senzația că există un cerc închis de oameni care sunt aleși de partide pentru a conduce companiile, iar cercul nu poate fi spart decât tot pe canale politice. În felul acesta, oricât de multe eforturi de recrutare independentă s-ar fi făcut, rezultatele sunt modeste. Mai exact, clienții politici blochează prezența în conducerea companiilor de stat a unor profesioniști validați prin rezultate în sectorul privat.

A doua observație pe care o avem văzând lista managerilor de la stat este cea a veniturilor obținute. Pe primul loc se află un manager care este membru în Consiliul de administrație la Registrul Auto Român, director general la Compania națională Aeroporturi București și, de asemenea, membru în Consiliul de administrație la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Chiar dacă ar fi în discuție un eventual conflict de interese, să calculăm că, în total, veniturile lunare cumulate sunt de aproximativ 134.000 de lei, adică 26.000 de euro.

Totuși, nu sunt foarte mulți conducători de companii care să cumuleze trei funcții, iar veniturile cuprinse între 12.000 și 16.000 de euro pe lună pentru directorii unor companii mari, precum Romgaz, Transgaz sau Transelectrica sunt totuși normale pentru niște companii semnificative în economia românească și care eventual fac și profituri substanțiale.

A treia observație este legată de valurile pe care le va strârni această inițiativă. Angajații și sindicatele se vor supăra pe directori, iar directorii se vor supăra pe cei care au deschis această cutie a Pandorei. Totuși, mai bine mai multă transparență decât deloc.

Ieri, a fost o zi complicată pe piețele financiare legate de România. Indicele BET, principalul indice al Bursei de Valori București a scăzut cu 1,4%, dar unele acțiuni au suferit căderi mari ale prețului.

Nici piața valutară nu a fost mai liniștită. Euro a crescut față de leu până la o rată de schimb de 5,2788, ceea ce este un maxim istoric. În fine, veștile rele au fost completate și de o a treia și anume o creștere a randamentului obligațiunilor emise de statul român pe o perioadă de 10 ani. Pentru a înțelege clar, atunci când cresc randamentele unii investitori decid să vândă obligațiunile. Este ceea ce s-a întâmplat ieri.

Dar, foarte important este că întregul peisaj economico-financiar s-a mișcat în jos. De fapt, a existat o ieșire de bani din România. Nu știm deocamdată sumele, adică anvergura mișcărilor, dar ieșiri de capital au existat cu siguranță. Totul arată că unii investitori au renunțat la activele românești. Au fost lichidate depozite bancare în lei și au fost vândute acțiuni listate la BVB și s-au cumpărat euro. De aici au venit scăderile la Bursă și presiunea asupra cursului de schimb, respectiv creșterea monedei europene. Mai mult, creșterea randamentului ne arată că au fost vânzări de obligațiuni românești.

Nu știm în acest moment cum să privim ziua de ieri. A fost doar un accident de o zi? Este un semnal care precede decizia agenției de rating S&P? Este riscant să speculăm, dar cel mai înțelept este să urmărim în aceste zile ce se întâmplă pe piețe cu activele românești.

Ieri, indicele BET a scăzut cu 1,4%, iar acțiunile Cris-Tim au înregistrat cel mai mare declin din structura BET, respectiv cu 11,8%, în timp ce acțiunile Aquila au scăzut cu 5,1%.

Este adevărat că dacă privim cifrele anuale creșterile rămân solide. Indicele BET a crescut cu 30% de la începutul anului, în timp ce acțiunile Cris-Tim au avut un avans cu 132%. Prețurile acțiunilor au scăzut începând cu luna august a.c., dar ieri a existat o coordonare a piețelor, adică piața de capital a scăzut, pe piața valutară s-a întărit moneda europeană, iar pentru obligațiunile românești au crescut randamentele.

De exemplu, obligațiunile au avut o evoluție destul de agitată. În luna aprilie a.c., atunci când au avut loc alegeri parlamentare în Ungaria, piața cota obligațiunile României și Ungariei la același nivel de aproximativ 6,5%. De atunci, randamentul obligațiunilor românești a crescut la peste 7%, iar al Ungariei a scăzut la aproximativ 5%.

Ce s-a întâmplat? Doar niște alegeri și o criză politică. Rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria au dat încredere investitorilor că țara a intrat pe o traiectorie politică și economică bună. În timp ce în România, în luna mai a.c. s-a declanșat criza politică și din acel moment obligațiunile au fost tot mai scumpe depășind 7%.

Trebuie menționat că o creștere a randamentului obligațiunilor a avut loc din cauza situației externe. Conflictul din Orientul Mijlociu a stârnit un val de creștere a randamentului obligațiunilor statelor. SUA, de exemplu, se împrumută în acest moment cu peste 5%, Germania cu 3,5%, iar Italia cu 4,5%. Sunt randamente mari care cresc costurile de împrumut ale statelor.

Dar, dincolo de influența externă, România și-a creat propriile probleme prin indicatorii economici slabi și prin lipsa soluțiilor politice pentru formarea unui guvern. Pentru comparație, să spunem că în decembrie 2021, randamentul obligațiunilor românești era de numai 3%, pentru ca în acest moment să fie de peste 7%.

Ziua de ieri a fost o furtună într-un pahar cu apă sau ne arată o erodare a încrederii investitorilor financiari în România? Dacă ne aflăm în varianta a doua vor veni momente dificile pentru finanțarea datoriei publice și a deficitului bugetar, cel puțin până la rezolvarea crizei politice.

De câțiva ani, economiștii români vorbesc tot mai des despre ceea ce ei numesc schimbarea modelului de creștere. Chiar și unii politicieni au preluat termenii și am văzut în ultimii ani cum o serie de programe de guvernare includ un obiectiv de acest fel.

Este clar că preocuparea pentru schimbarea economiei vine din evidentul impas în care se află actualul model de creștere care a avut virtuțile lui, care a adus rezultate spectaculoase într-o anumită perioadă, dar care pur și simplu este obosit și depășit.

Într-o analiză prezentată cu ocazia unui eveniment organizat de revista Forbes România profesorul Cosmin Marinescu, vice guvernator al Băncii Naționale a României a pus din nou în discuție „modelul economic care trebuie construit pentru a avea o creștere sustenabilă în viitor”.

Pentru a ajunge la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se construi un model economic bazat pe mai multă valoare adăugată și sustenabil, analiza profesorului universitar Cosmin Marinescu pleacă de la situația actuală.

Astfel, ratele de creștere economică au scăzut foarte mult în ultimii ani. În anul 2024, creșterea PIB a fost cu numai 0,9%, anul trecut rata de creștere economică a fost de doar 0,7%, iar anul acesta prognozele oscilează între o scădere ușoară și o creștere mică.

Anul acesta a scăzut consumul, ceea ce semnalizează că preocuparea pentru trecerea de la un model de creștere bazat pe deficite și consum spre unul în care principalul motor să fie investițiile este perfect justificată.

Inflația a intrat pe o traiectorie descendentă, pentru că efectul de bază și-a spus cuvântul. Numai că prognozele arată că spre sfârșitul acestui an va trece din nou de nivelul de 6% urmând ca anul viitor să aibă loc o scădere graduală.

Deficitul bugetar s-a redus în primele șapte ale anului și va încheia 2026 în ținta asumată de guvern, dar economiștii repetă des atenționarea care spune că și anul viitor va trebui să aibă loc o scădere a deficitului. Datoria publică a depășit pragul de referință european de 60% din PIB, iar anul acesta cheltuielile cu dobânzile au crescut alarmant ajungând la 3% din PIB. Simplificând se poate spune că în acest ritm atunci când deficitul bugetar va ajunge la 3% din PIB va fi acoperit numai de cheltuielile bugetare cu dobânzile, ceea ce va pune o presiune imensă asupra bugetului.

Analiza profesorului Cosmin Marinescu arată că deficitul comercial s-a redus, dar nu la nivelul așteptat. Mai mult, ajustarea deficitului balanței comerciale a survenit ca urmare a scăderii consumului și mai puțin datorită creșterii exporturilor. Este o corecție a cererii interne, nu un câștig de competitivitate.

Asistăm de fapt la limitele modelului de creștere bazat pe competitivitate prin costuri reduse, forță de muncă ieftină, exporturi cu valoare adăugată mică și stimularea consumului. Este apusul unui astfel de model de creștere cu atât mai mult cu cât pe măsură ce salariile în România se apropie de media europeană se erodează și avantajul competitiv. Ce ar trebui să contribuie la trecerea către un model bazat pe investiții și valoare adăugată? Extinderea lanțurilor de producție locală, creșterea productivității și stimularea investițiilor în tehnologii și în capitalul uman.

Cosmin Marinescu enumeră și trei condiții esențiale pentru migrarea către un nou model de creștere economică. Este vorba despre sustenabilitatea finanțelor publice, respectiv gestionarea responsabilă a bugetului și atragerea de fonduri europene. Nu este o condiție ușor de îndeplinit dacă vedem ce s-a întâmplat în anul 2024 în finanțele publice. Apoi, este nevoie de un sector corporatist performant și rezilient care să se bazeze pe capitalizarea companiilor, pe disciplină la plată și pe o structură sănătoasă de finanțare. A treia condiție este trecerea de la competitivitatea prin cost la cea bazată pe exporturi de calitate, tehnologie și inovare. Nu este un proces simplu, dar pentru România va fi miza importantă a următorilor ani.

Este în sport o expresie care sună așa: „a căzut de pe un cal frumos”. Este o vorbă care arată un sportiv sau o echipă care intră pe teren cu șansa a doua și pierde, într-adevăr, dar făcând un meci frumos, onorabil. Atunci când „cazi de pe un cal frumos” nu este vorba doar despre faptul că a plecat la drum cu șansa reduse, ci și despre propria prestație de bună calitate.

Mi-am adus aminte de expresia de sorginte sportivă când am văzut campania premierului desemnat Siegfried Mureșan. Mulți politicieni sau chiar o parte a publicului nu îi dau mari șanse lui Mureșan de a primi numărul de voturi necesare în Parlament pentru a deveni prim-ministru. Nu speculez pe această temă strict politică. Dar, aș constata că premierul desemnat are de trecut câteva teste importante înainte să ajungă în fața Parlamentului. Este vorba despre prestația politică și economică pe care o va avea.

Adică, politic poți merge să ceri fiecare vot și din stânga și din dreapta aproape umilindu-te și fără a obține mare lucru. Am avut un exemplu de acest tip în urmă cu trei luni atunci când fostul premier desemnat a alergat orbește în stânga și în dreapta, dar degeaba.

Economic vorbind poți prezenta orice program de guvernare, pentru că hârtia și urechile electoratului suportă orice. Poți pune în programul economic creșteri de salarii bugetare și de pensii, mai ales că sunt aproape doi ani de când pensiile și salariile din sectorul public sunt „înghețate”. Poți pune în programul de guvernare revenirea TVA la cota dinainte de august 2025 și este posibil că oamenii vor crede. Pentru o parte a publicului memoria crizei din anii 2009-2010 este încă vie. Adică, populația își aduce aminte și de măsurile de echilibrare bugetară din anul 2010, dar și de anii 2015-2017 când guvernele de atunci au refăcut salariile bugetare și au redus TVA.

Probabil că mulți dintre cei care au trăit acei ani se așteaptă la repetarea situației. Adică, după ce s-au luat măsuri nepopulare, dar necesare pentru reducerea deficitului bugetar, ar trebui să urmeze decizii care să reverseze hotărârile de anul trecut.

Dar, momentul actual este diferit. În anii 2015-2017, economia românească depășise criza, ba mai mult revenise deja la cifre macroeconomice bune, adică creșterea PIB cu 3,7% și un deficit bugetar mic, de 1,5% din PIB, adică 10 miliarde de lei. Acum, România este în altă situație, deficitul bugetar este în continuare mare și trebuie să coboare sub 3% din PIB. De aceea, măsurile de relaxare fiscală sunt practic imposibil de luat, pentru că ar duce din nou deficitul la valori nesustenabile.

Siegfried Mureșan ar putea spune cu ușurință că va scădea taxele și impozitele și că va crește pensii și salarii, pentru că sunt măsuri care ajută economia. Doar că aceste decizii nu se pot lua pentru că ar duce la creșterea deficitului bugetar. Premierul desemnat susține, pe de o parte, că va continua reformele începute de Ilie Bolojan, iar pe de altă parte, că la nivel politic nu va negocia cu AUR nici măcar obținerea unui vot. Desigur, sunt politicieni care spun despre premierul desemnat că prin aceste declarații își „taie craca de sub picioare”. Posibil, dar este de preferat un program economic echilibrat și responsabil față de unul populist care promite „marea cu sarea” și când vine momentul să fie aplicat eșuează lamentabil prin creșterea deficitului bugetar.

La fel de important ca votul din Parlament este traseul până acolo al premierului desemnat. Un program economic realist și reformist și o prestație politică decentă și consecventă sunt esențiale pentru viitorul politic al lui Siegfried Mureșan și al partidului din care face parte. Premierul desemnat poate să cadă „de pe un cal frumos”, adică să nu obțină voturile necesare în Parlament, dar dacă nu va aluneca în promisiuni populiste și în gesturi politice umilitoare va ieși cu fruntea sus din încercarea de a deveni premier.

Dl. Sorin Grindeanu s-a supărat ca văcarul pe sat. Mai exact s-a supărat pe directoarea pentru România și Polonia a agenției Fitch pentru cele declarate într-un interviu acordat agenției de presă Bloomberg. Este posibil ca Sorin Grindeanu să se fi gândit că directoarea Fitch își propune să influențeze votul parlamentarilor în favoarea lui Siegfried Mureșan, atunci când a spus că România riscă o retrogradare a ratingului de țară din cauza crizei politice care pune în pericol credibilitatea fiscală.

În primul rând, analista Fitch nu a declarat că România intră în junk, ci a transmis doar un nou avertisment referitor la situația politică incertă și la nevoia ca viitorul guvern, oricare ar fi el, să continue consolidarea fiscală, adică reducerea deficitului bugetar.

În al doilea rând, următoarea evaluare a agenției Fitch este abia în ianuarie 2027, deci peste trei luni. Nu s-a pus problema ca mâine, peste o săptămână sau peste o lună Fitch să trimită România în junk.

Reacția lui Sorin Grindeanu te poate pune pe gânduri. Ar părea că face „alergie” la termeni precum credibilitatea fiscală sau reducerea deficitului bugetar, ceea ce nu este de bun augur pentru un eventual moment în care criza politică de la București va ajunge în punctul în care ar putea fi desemnat un premier din partea PSD, poate chiar Sorin Grindeanu.

De fapt, directoarea pentru România și Polonia a agenției Fitch nu a spus nimic deosebit. A declarat în interviul acordat Bloomberg că România are nevoie de o corecție suplimentară a deficitului de aproximativ 1,5% din PIB pentru a ajuta la temperarea creșterii rapide a datoriei publice pe termen mediu, este nevoie de elaborarea bugetului pe anul viitor și de prezentarea unei traiectorii credibile către atingerea pragului de deficit de 3% din PIB. De asemenea, a adăugat că România intră în criză de timp pe măsură ce lipsa de soluții politice pune în pericol credibilitatea fiscală și capacitatea de a realiza ajustarea bugetară necesară.

Directoarea Fitch a mai adăugat că îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale este una dintre metodele principale de reducere a deficitului în anii următori având în vedere că marja de manevră în privința cheltuielilor este limitată ca urmare a măsurilor luate de guvernul Bolojan. În fine, un alt element de îngrijorare pentru reprezentanta agenția de rating este încetinirea economiei respingând argumentul că o stimulare a creșterii economice poate înlocui consolidarea fiscală.

Adevărul este că toate observațiile făcute de directoarea Fitch, inclusiv cele referitoare la criza politică, au fost scrise în această vară de toate agențiile de rating în rapoartele lor de evaluare sau în notele de informare pentru investitori. Nu este nicio noutate, pentru că avertismentele, inclusiv cele referitoare la situația politică, au venit de la toate cele trei agenții importante care au precizat fiecare în parte că se așteaptă ca viitorul guvern să continue reducerea deficitului bugetar. Că îi place sau nu dlui Grindeanu aceasta este realitatea și acestea sunt criteriile pe baza cărora agențiile de rating judecă progresele României în materie de echilibre bugetare. Și ele nu se vor schimba nici măcar în fața amenințărilor cu „analiza juridică” sau cu „răspunderea patrimonială poate chiar și penală” ale dlui Grindeanu.

Supărarea președintelui PSD ar mai putea avea o cauză și anume ar putea crede că interviul publicat de Bloomberg influențează piețele, adică crește dobânda la care se împrumută statul român. Nu este valabil, pentru că piețele au inclus deja în preț, așa cum se spune, situația politică. Investitorii știu vulnerabilitățile economiei și nevoia masivă de bani și ca atare România se împrumută la costuri de „junk”, cele mai ridicate din Uniunea Europeană, respectiv peste 7% pe an. Revolta împotriva unui reprezentant al Fitch nu folosește la nimic. Mult mai util ar fi să înțelegem ce vor, de fapt, creditorii României.

Există o desemnare de premier în persoana lui Siegfried Mureșan. Desigur, este prea devreme să anticipăm că vom avea și un guvern Mureșan, dar cel puțin este un prilej pentru a trece în revistă momentul economic, eventualele priorități ale unui viitor guvern și câteva date despre politicianul Siegfried Mureșan.

O prioritate este rectificarea bugetară, chiar dacă varianta propusă de Consiliul Fiscal, aceea de a face rectificarea prin Parlament, este valabilă și chiar dacă actualul ministru al finanțelor a găsit soluția de moment să finanțeze sistemul de sănătate prin mutarea banilor din trimestrul IV al acestui an în trimestrul al III-lea.

Evident, este o urgență legată de evaluarea din 2 octombrie a.c. a agenției Standard & Poors. Ar fi ideal să existe un guvern instalat până la acea dată, dar nu orice Executiv, ci unul care să transmită mesaje credibile că măsurile pe care le va lua nu vor crește din nou deficitul bugetar.

Foarte curând se va pune problema construirii bugetului pentru anul 2027. Specialiștii responsabili știu că bugetul pe anul viitor va fi cel puțin la fel de complicat precum cel de anul acesta. Motivele sunt clare și anume, pe de o parte, deficitul bugetar va trebui să coboare și anul viitor, pe de altă parte, există o așteptare legată de creșterea pensiilor și salariilor, ceea ce în contextul reducerii deficitului este extrem de problematic.

Trebuie să nu uităm că Siegfried Mureșan este un expert în materie de bugete. În acest moment este co-raportor al Parlamentului European pentru viitorul cadru financiar-bugetar, adică pentru bugetul european pentru perioada 2028-2034 și a avut aceeași funcție și la implementarea PNRR. Evident că bugetele multianuale europene sunt mult mai complicat de realizat și de negociat decât bugetul României, dar este limpede că experiența de la Bruxelles este utilă și la București.

Noul guvern va fi obligat să reia legea de salarizare unitară. Va fi „cartoful fierbinte” din mâna viitorului Executiv, pentru că această lege este văzută complet diferit: sindicatele și angajații bugetari vor creșteri cât mai mari de salarii, în timp ce un guvern responsabil va trebui să amortizeze toate cererile exagerate.

Se poate crede că viitorul guvern va putea să mai amâne adoptarea proiectului de lege a salarizării. Ar putea să încerce, dar „duhul a ieșit din sticlă” și sindicatele abia așteaptă să reia presiunile pentru o nouă lege de salarizare unitară, chiar dacă urgența legată de PNRR a dispărut. Scopul va fi acum creșterea salariilor în sectorul bugetar.

Un nou guvern ar trebui să continue reformele. Din motive obiective guvernul Bolojan nu a putut finaliza cele mai multe dintre reforme. Pentru unele reforme s-au făcut analizele de fundamentare, altele au fost începute și foarte puține au fost duse până la capăt.

Poate părea mai puțin important, dar dacă promisiunea consilierului președintelui României va fi luată în serios, revendicările crescătorilor de animale vor fi o prioritate pe agenda viitorului guvern. Culmea este că Siegfried Mureșan ar fi chiar omul potrivit care poate să găsească rezolvarea problemelor fermierilor dintr-un motiv simplu: jumătate din soluții sunt la Comisia Europeană și în Parlamentul European, iar actualul europarlamentar știe bine mecanismele, procedurile și oamenii de la Bruxelles.

Să mai reamintim contextul economic complicat: inflația rămâne mare în România și pericolul inflaționist vine din economia globală, cresc dobânzile la care se împrumută statul român, deficitul comercial este la cote înalte și multe altele. Sunt probleme vechi și care au nevoie de decizii noi.

„Mașina de tocat politicieni” de la București a început să funcționeze. Ea are misiunea să îl facă praf și pulbere pe Mureșan și nu există nicio ezitare în a-l ataca cu cele mai stupide și incredibile acuzații sau insinuări. Vom vedea ce va mai fi până când premierul desemnat va ajunge, eventual, cu echipa și programul în Parlamentul României. Până atunci, Willkommen, Siegfried!

Rezerva Federală americană (Fed) a decis ieri o creștere a dobânzii. A fost o măsură așteptată de investitori, dar care avea miza ei. Adică, președintele american a insistat pentru reducerea dobânzilor, în timp ce indicatorii economiei americane reclamau o creștere. Toată lumea era curioasă dacă Fed, prin noul președinte Kevin Warsh, va lua o decizie contrară dorinței președintelui Trump. Rezerva Federală, membri Comitetului Federal pentru Piață Deschisă și președintele, au crescut dobânda cheie cu 0,25% în intervalul 3,75%-4%, prima dată din iulie 2023.

Să ne aducem aminte că anul acesta începuse cu așteptări privind scăderea dobânzii, dar acum în septembrie a.c. lucrurile stau exact invers. Indicatorii economici nu iartă: prețul țițeiului este în creștere, inflația este persistentă, piețele bursiere sunt sub presiune, iar randamentele obligațiunilor cresc.

Recenta revenire a prețului barilului de petrol la peste 100 de dolari nu ajută deloc Fed și nici celelalte bănci centrale din economiile dezvoltate, inflația a atins în SUA, în luna august a.c. nivelul de 3,4%, iar creșterea dobânzii a semnalizat că ținta de inflație de 2% rămâne valabilă și banca centrală chiar dorește să o atingă.

Toată lumea știe că un baril mai scump, înseamnă energie și carburanți mai scumpi, prețuri care se transferă către transport și mai departe către bunuri și servicii. Aceste tensiuni inflaționiste vin după ce efectele vechiului șoc nu s-au disipat încă.

La fel de adevărat este că indicatorii americani arată că economia este totuși într-o formă bună. De exemplu, consumul a crescut în luna august cu 1,2%, cel mai ridicat nivel din martie a.c. În acest sens, o creștere a dobânzii cheie decisă de Fed ar putea să nu deterioreze evoluția economiei, chiar dacă creșterea dobânzilor se va transmite către companii și persoane fizice.

Bursa americană a scăzut, ca indici și prețuri, inclusiv companiile de tehnologie care până acum au crescut cu valori semnificative. Divergențele de opinie apărute pe tema utilizării inteligenței artificiale au făcut ca investitorii să renunțe la o parte din portofoliul de acțiuni pe care îl dețin la o serie de companii de tehnologie.

Mai complicat este că în ultimele săptămâni randamentele obligațiunilor au fost în creștere. Cele americane pe termen de 10 ani au ajuns la un randament de 5%, cel mai ridicat nivel de la criza economică din anii 2008-2009. Nici obligațiunile europene nu au făcut excepție. Titlurile germane pe 10 ani au crescut la un randament de 3,53%, cel mai ridicat nivel din anul 2009, cele franceze au crescut și ele la 4,5%.

Banca Centrală Europeană (BCE) a crescut săptămâna trecută dobânda-cheie la 2,5% din aceleași rațiuni ca și Fed. Adică, o inflație în zona euro, în luna august a.c., de 3,3%, cel mai ridicat nivel din septembrie 2023. De asemenea, așteptările BCE sunt să crească inflația tot din motive legate de prețul energiei.

România este și ea prinsă în hora scumpirilor. Obligațiunile românești au prețul unor titluri ale unui stat aflat în categoria junk. Evoluția piețelor accentuează și mai mult această situație. De exemplu, randamentele au crescut în ultimele zile de la 6,5% la 7,3%, cel mai mare nivel dintre statele Uniunii Europene.

Săptămâna aceasta vor urma și alte decizii ale unor bănci centrale. Este vorba despre Banca Angliei și Banca Japoniei care au ședințe de politică monetară. Analiștii se întreabă dacă inflația și creșterea ratelor sunt un episod trecător sau suntem în situația în care se va intra într-un nou regim monetar. Deocamdată știm că majoritatea membrilor Comitetului Federal estimează că până la sfârșitul anului va mai avea loc o creștere a dobânzilor cu 25 de puncte procentuale. Ceea ce ne oferă un indiciu despre o schimbare de tendință a politicii monetare. Situația începe să arate ca o criză care se strecoară așa tiptil-tiptil în economia mondială.

Este șocant să afli că unele spitale din București, respectiv unitățile de primiri urgențe, au rămas sau vor rămâne în următoarele zile fără câteva materiale sanitare de bază. Conform unor manageri, o serie de spitale au rămas fără substanță de contrast sau vor rămâne fără mănuși sterile.

Auzind aceste informații te poți gândi câți dintre cetățenii care ar fi trebuit să meargă în aceste zile la un spital de stat au mai făcut-o? Desigur, sentimentul urgenței este extrem atunci când afli că sunt spitale care ar putea rămâne fără o serie de materiale sanitare esențiale. Dar, să privim lucrurile și în termeni economici. De ce rămân spitalele fără bani? Motivul obiectiv este foarte simplu și anume au întocmit greșit bugetul. Și nu sunt singurele exemple, ba, dimpotrivă, este chiar o regulă în rândul instituțiilor de stat.

Apar mai timid sau mai răspicat voci din instituțiile de stat care reclamă că mai au bani doar pentru o lună sau două și că în curând nu vor mai fi nici bani de salarii.

Să fie clar. De ani de zile bugetul de stat și apoi pe verticală bugetele majorității instituțiilor publice, fie că este vorba despre administrația centrală sau cea locală, au fost întocmite până în luna septembrie. De cel puțin 15 ani, ultimele două-trei luni ale anului nu au fost bugetate. De ce? Pe de o parte, pentru a da senzația că s-a construit un buget echilibrat cu indicatori raționali și cu un deficit bugetar rezonabil. Pe de altă parte, „golurile” din buget se umpleau rapid, prin rectificări bugetare. Procedura era simplă și anume se lua de la cei care nu au cheltuit, de obicei de la capitolul investiții, și se dădea la cei care aveau nevoie, de obicei, pentru salarii.

Este greu de spus cine a fost de vină pentru această practică. Guvernul, Ministerul Finanțelor, conducătorii instituțiilor publice? Probabil că fiecare în parte, pentru că guvernul avea interes să defileze cu un deficit cât mai mic, Ministerul Finanțelor dădea asigurări că totul se va regla, iar conducătorii autorităților statului cu destulă experiență știau că așa se va întâmpla.

De altfel, nu de puține ori rectificările bugetare nu erau doar pozitive, adică luau în calcul o creștere a veniturilor bugetare și implicit a cheltuielilor, ci măreau chiar deficitul bugetar, vechea problemă a guvernelor.

Anul acesta a fost altfel, pentru că de câteva luni România este administrată de un guvern interimar care nu are posibilitatea să emită ordonanțe de urgență. Deci, anul acesta, rectificarea bugetară nu s-a mai putut face, chiar dacă bugetul a urmat aceleași principii, adică nu a inclus cheltuielile din ultimele două-trei luni ale anului.

Tot anul acesta, suntem în fața unei alte situații anormale. Și anume câteva companii de stat nu au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli nici până în luna septembrie. Cele mai multe sunt în subordinea Ministerului Transporturilor, precum Metrorex, Tarom, CFR Călători, CFR Infrastructură sau CNAIR. La jumătatea acestui an, ministrul Radu Miruță a explicat că nu le poate aproba, pentru că toate aceste companii aveau bugete nerealiste. Este foarte posibil ca ministrul să aibă dreptate, dar trebuia găsită o soluție, pentru că, este de neconceput ca o companie, fie ea și de stat, să funcționeze nouă luni fără buget.

În acest context, Consiliul Fiscal a propus o variantă de rezolvare a rectificării bugetare. Soluția avansată de instituția fiscală pentru o rectificare bugetară este simplă și anume să fie folosit modelul proiectelor de legi PNRR care au fost introduse în forul legislativ de către membrii Guvernului care au și calitatea de parlamentari și care au fost dezbătute în procedură de urgență.

Desigur, este o variantă care poate fi luată în calcul, pentru că fără îndoială, este nevoie să existe o rectificare bugetară. Dar, o rectificare care să nu arunce în aer deficitul bugetar.

Problemele legate de competitivitate devin tot mai stringente la nivel european. Tema a fost deschisă de raportul Draghi, prezentat în urmă cu doi ani, dar cele mai relevante sunt exemplele concrete.

Industria auto, care traversează un moment dificil al schimbărilor, este un adevărat studiu de caz. Recent, Mihai Bordeanu, șeful Dacia, a atras atenția asupra diferenței de preț al energiei electrice între România și Spania.

Concret, reprezentantul Dacia a explicat că la Mioveni energia electrică are un cost de 180 de euro MWh-ul, în timp ce în Spania prețul este de numai 80 de euro pentru un MWh. Concluzia era că un producător auto important care are mai multe fabrici în mai multe locuri pe glob face un calcul de competitivitate chiar în interiorul grupului atunci când decide să asambleze un model de mașină într-un loc sau altul.

O situație trasă la indigo a apărut și la compania Mercedes.

Conform publicației germane Wirtschafts Woche, reprezentanții companiei au arătat într-o analiză internă diferența de costuri care există între fabricile companiei din Europa. Astfel, cel mai bine se prezintă capacitatea industrială din România, de la Cugir, unde avantajul de cost este de 81,7% pe oră.

Nu este foarte clar dacă indicatorul se referă strict la salariu sau include și alți parametri, de exemplu, costul energiei electrice, dar cert este că România este pentru Mercedes o locație competitivă. Tradus, înseamnă că la Cugir costurile reprezintă doar aproximativ 18% față de cele din Germania. Ceea ce este foarte puțin.

Din această comparație rezultă că pentru Mercedes, România este mult mai competitivă decât Germania. Desigur, analiza este totuși limitată, pentru că în România compania germană are o fabrică de cutii de viteze, în timp ce în țara natală are fabrici în care asamblează autovehiculele. Ceea ce poate fi altceva din punctul de vedere al personalului care lucrează și al salariilor plătite.

Citeste siDe ce Dacia nu are un contract bilateral cu un producător de energie?

În Ungaria, avantajul de cost este de 75%, iar în Polonia de 76,5% pe oră, ceea ce arată diferențele de competitivitate între fabricile Mercedes din Europa.

Analiza internă a companiei germane nu este gratuită. Ea vine la pachet și cu o serie de propuneri pentru sindicate. Cea mai importantă și probabil cea mai șocantă pentru sindicate este prelungirea programului de lucru din Germania de la 35 la 40 de ore pe săptămână fără o creștere a salariului. Ar fi o soluție pe care managerii companiei o văd valabilă pentru a crește competitivitatea în fabricile din Germania.

Conducerea Mercedes a anunțat că dacă propunerea nu va fi acceptată este posibil să se închidă o fabrică din Germania și să extindă capacitățile de producție în Europa de Est. Presa germană informează că deja sindicatul IG Metall a respins cererea celor cinci ore suplimentare.

Este posibil ca analiza internă a Mercedes să fie folosită pentru a tăia din elanul cererilor sindicale din Germania. Dar, preocuparea există și trebuie remarcat că săptămâna trecută a fost Renault, azi este grupul Mercedes Benz.

Anul acesta, Volkswagen a anunțat un număr record de disponibilizări de personal eșalonate în următorii ani, iar în ultimii doi ani firmele de componente auto au concediat 100.000 de angajați. Toate aceste cifre și evoluții arată dificultățile prin care trec constructorii auto.

Și mai arată ceva și anume că nu mai există companie care să își permită să nu fie atentă la costuri. Timpurile bune s-au dus. Acum firmele europene resimt concurența din China, prețul mare al energiei sau costurile mari cu forța de muncă. Și nu este vorba doar despre industria auto, ci despre majoritatea sectoarelor economice. Europenii trebuie să privească realitatea în față. Iar realitatea le spune că acum câștigă prea mult față de cât produc. Dacă nu se schimbă nimic, investitorii s-ar putea orienta către zone mai competitive.

Rata inflației a coborât în luna august cu două puncte procentuale, de la 8,2%, în iulie a.c., la 6,2%. Scăderea statistică a inflației se datorează într-o mare măsură așa-numitului efect de bază. Ce este acesta? Să ne aducem aminte că în luna august 2025 cota generală de TVA a crescut de la 19% la 21%, la care s-a adăugat și o creștere a accizelor. Efectul în economie a fost o creștere a prețurilor, iar efectul statistic a fost raportarea la o bază mai mică, adică prețuri cu TVA și accize vechi, înainte de creșterea cotelor.

Drept urmare, inflația a înregistrat o creștere. Acum, în luna august a.c., efectul de bază a dispărut, adică prețurile produselor de azi se raportează la o bază mai mare, cea care în august 2025 includea noile cote de TVA și accize. Efectul statistic a fost o reducere a ratei inflației de la 8,2% la 6,2%.

Pentru consumatori, scăderea ratei inflației datorită efectului de bază este puțin relevantă pentru că practic prețurile nu scad, ci vorbim doar despre o actualizare statistică. Dar nouă cifră, 6,2%, nu este irelevantă. Ea arată altfel în ochii finanțatorilor și investitorilor.

Să remarcăm că mai avem o noutate și anume rata anuală a inflației a ajuns mai mică decât dobânda de politică monetară stabilită de BNR, care este de 6,5%. Deocamdată, mișcarea BNR este pe cale să reușească. Anul trecut, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu declara că banca centrală va urmări să existe o convergență între nivelul inflației, prin reducere, cu rata dobânzii cheie. Acest lucru se întâmplă, dar întrebarea este: va continua scăderea inflației sau dimpotrivă tendința se va schimba? Mai mult ca sigur, BNR nu se va grăbi să reducă dobânda cheie chiar dacă economia, în pierdere de viteză, ar avea nevoie de un impuls monetar.

Ce produse înregistrează creșteri semnificative de prețuri? Benzina (o creștere cu 25%) și motorina (plus 34%) sunt mărfurile cu cel mai mare impact pe piață pentru că creșterea prețurilor se transferă în întreaga economie. Trebuie spus, însă, că, la combustibili, creșterile de prețuri au fost generate de conflictul din Orientul Mijlociu începând cu luna martie a.c. și nu de creșterea de TVA de anul trecut. De altfel, acest lucru se poate observa și din faptul că procentajele anuale de creștere sunt practic egale cu cele din anul 2026, raportate la luna decembrie 2025.

De asemenea, nivelul chiriilor a avut un avans extrem de mare, plus 40% în termeni anuali, care ar putea fi explicată prin creșterea prețurilor locuințelor (există totdeauna un raport între evoluția pieței imobiliare și tariful chiriei) și eventual prin creșterea impozitelor pe proprietate. Dar, chiar și luând în calcul evoluțiile pieței imobiliare, creșterea cu 40% a tarifelor chiriilor (statistic, în realitate sunt cazuri cu creșteri și mai mari) este exagerată.

Veștile care vin din economia mondială nu sunt cele mai încurajatoare în ceea ce privește scăderea inflației. Prețul țițeiului Brent a urcat din nou la peste 100 de dolari barilul, săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să crească dobânzile de referință cu 0,25%, dobânda cheie ajungând la 2,5%. Hotărârea a fost luată după ce rata inflației în zona euro a urcat în luna august la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE precizează că în continuare conflictul din Orientul Mijlociu generează presiuni inflaționiste și este probabil ca pentru o perioadă „extinsă” inflația să rămână peste ținta BCE care este de 2%. România care are relații comerciale solide cu statele din zona euro ar putea importa inflație.

Și în SUA situația este complicată. Săptămâna aceasta se așteaptă ședința Fed, dar care vine într-un moment în care inflația a ajuns în luna august la 3,4%. Dacă economia mondială reintră într-o buclă inflaționistă este greu de crezut că România va putea fi ocolită.

2.500 miliarde de euro este suma pe care autoritățile publice europene și administrațiile locale din întreaga Uniune Europeană o cheltuiesc anual pentru achiziții publice (spitale, autobuze, drumuri, cantine școlare sau software) ceea ce înseamnă 15% din PIB-ul european...

Este o sumă uriașă, după cum spune chiar Stéphane Séjourné, vicepreședinte al Comisiei Europene, de patru-cinci ori mai mare decât bugetul anual al Uniunii Europene. O propunere legislativă prezentată săptămâna aceasta urmărește să reformeze fundamental normele care reglementează procesul de achiziție publică la nivel european.

Oficial, este o inițiativă care vizează un hățiș legislativ foarte greu de descifrat: trei directive europene, 20 de norme secundare și aproximativ 900 de pagini de text.

Séjourné a declarat că se va face trecerea de la 900 la 200 de pagini de reglementări, adăugând că se va reduce și numărul de proceduri de achiziții publice, de la cinci la trei și diminuarea formularelor de achiziții, de la 200 la numai cinci.

Dar această eficientizare administrativă este doar vârful aisbergului. Adevărata miză este una strategică și anume cea a reducerii dependenței de produsele fabricate în China.

Citeste siTemu și pericolul produselor ieftine din China pe piața UE

În același timp, va apune epoca „celui mai mic preț”.

Criteriile nefinanciare în cazul procedurilor de achiziții publice se vor modifica, respectiv aceste criterii înseamnă protejarea mediului, inovarea, aspectele sociale sau securitatea cibernetică și vor avea o pondere de la 30% până la 50% din totalul punctajului în cazul contractelor care implică utilizarea intensivă a forței de muncă.

Ponderea de 30% este văzută ca un minimum, iar oficialul european consideră că prin schimbarea metodologiei se evită folosirea excesivă a celui mai mic preț, dar totodată nu se va da cale liberă pentru risipa banului public.

Se creează și pilonul al doilea care va conecta platformele naționale existente și va forma astfel o piață digitală integrată. De asemenea, se va aplica principiul „doar o singură dată”, ceea ce înseamnă că IMM-urile nu vor mai fi obligate să depună de mai multe ori aceleași documente atunci când fac cereri de achiziție în state diferite.

”Preferința comunitară”

Comisia Europeană estimează că, prin schimbările care vor fi făcute, economiile în bani vor ajunge la aproximativ 649 milioane de euro, din care 220 milioane de euro doar prin introducerea platformei digitale.

Dar textul de lege include și ceea ce se numește în termeni europeni „preferința comunitară”.

Stéphane Séjourné crede că Europa nu își mai poate permite să deschidă piețele, în timp ce alte mari forțe economice, India, China sau Statele Unite, nu ezită să restricționeze accesul la propria piață.

Citeste siProiectul ”made in EU ” nu-i place Chinei

Mecanismul este foarte precis, în sensul că dacă o țară din afara Uniunii Europene nu răspunde prin măsuri reciproce de deschidere a pieței, atunci Comisia va avea forța de a exclude operatorii și produsele din țara respectivă de la licitațiile europene.

Comisarul european spune că administrațiile locale nu mai au nicio scuză să păstreze principiul „celui mai mic preț” și implicit mărfurile chinezești. Noul text de lege oferă toate argumentele legale pentru a alege produse europene și nu din alte țări.

Această schimbare strategică răspunde dificultăților cu care se confruntă unele sectoare, precum industria energiei solare, afectată de practicile comerciale ale Chinei, de prețurile de dumping și de o supraproducție care amenință viabilitatea economică a produselor europene.

Situația rămâne totuși delicată. Europa este membră a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și semnatară a numeroase acorduri care garantează accesul reciproc la contractele de achiziții publice. Cu toate acestea, Uniunea Europeană face încă un pas pentru a reduce dependența de China la o serie de produse.

Sincer, nu am priceput ce a vrut să spună un om de afaceri și, în același timp, șef de patronat. Cristian Erbașu, antreprenor și președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România, a declarat ieri așa: „de 30 de ani, am vorbit numai despre fonduri europene. Trebuie să înțelegem că este necesar să ne pregătim, să lucrăm, să facem investiții programate de noi, nu impuse de la Bruxelles”.

Greu de înțeles. După momentul de perplexitate, apar câteva argumente logice.

Primul este că Bruxelles nu a impus. Programele cu fonduri europene au fost scrise de România și validate cu Comisia Europeană.

Planurile de dezvoltare care stau la temelia finanțărilor europene sunt construite de administrația românească și negociate cu instituțiile Uniunii Europene.

Deci, tronsoanele de autostradă, coridoarele de cale ferată, alocările pentru spitale, creșe, grădinițe, școli sau blocurile reabilitate termic finanțate cu bani europeni au fost alese de administrația centrală și locală din România. Chiar dacă este la modă astăzi să fii ceva mai eurosceptic, nu poți spune că Bruxelles a impus României investițiile în infrastructură sau în construcțiile civile.

Citeste siPNRR-ul din cartierul nostru

Al doilea argument logic este că un om de afaceri, în special din domeniul construcțiilor, ar trebui să fie foarte mulțumit că poate lucra și pe bani europeni, și pe bani de la bugetul național.

Cum spune celebra zicală: „nu contează ce culoare are pisica, important este să prindă șoareci”. În cazul de față, pentru societățile de construcții nu are importanță de unde vin banii, ci să existe lucrări și să fie plătite la timp. Sau, mă înșel cumva, este importantă sursa de finanțare?

Compania dlui Erbașu nu duce lipsă de comenzi de la stat, fie că este vorba despre administrația centrală sau cea locală. Firma Erbașu a construit sau va construi Sala Polivalentă din Tulcea, Sala Polivalentă din Oradea, câteva tronsoane de autostradă, câteva spitale, cămine studențești, Palatul Administrativ din Dolj, câteva hoteluri, stadionul Giulești, dar și viitoarele stadioane din Timișoara, Constanța sau Pitești.

Fără îndoială, Construcții Erbașu are un portofoliu impresionant de obiective realizate și de proiecte în curs de derulare. Iar, din ceea ce vedem în acest moment, firma condusă de Cristian Erbașu lucrează bine cu finanțări care vin de la Compania Națională de Investiții sau de la bugetele locale.

Citeste siProiectele cu finanțare europeană sub presiunea scumpirilor și a lipsei constructorilor

Poate fi totuși o explicație pentru afirmațiile omului de afaceri.

Nu vreau ca acest comentariu să fie interpretat ca un atac la adresa lui Cristian Erbașu. La urma urmei, fiecare cetățean, om de afaceri sau angajat, are dreptul la opinie. Surprinzător la Cristian Erbașu este că prin nemulțumirea față de proiectele realizate cu fonduri europene „își taie jumătate de cracă de sub picioare”.

Totuși, dl. Erbașu are dreptate atunci când spune că este nevoie ca administrația să planifice și să finanțeze investițiile importante. De acord. Dar, omul de afaceri este demult în această piață și trebuie să știe că foarte rar, ca să nu spunem deloc, statul român, administrația centrală sau locală, a reușit să planifice și să bugeteze marile investiții.

Administrațiile nu lucrează în România cu bugete multianuale și de aceea planificarea este aproape imposibil de făcut. Iar Cristian Erbașu știe bine acest lucru chiar din întârzierea cu care își primește banii pentru lucrările efectuate. Dimpotrivă, chiar. Mult mai ușor de planificat și de finanțat sunt proiectele cu bani europeni, pentru că se execută pe baza unui plan și a unui buget.

Este de înțeles îngrijorarea dlui Erbașu: PNRR a adus proiecte și bani în domeniul construcțiilor și antreprenorii care activează în această ramură se întreabă: ce va urma? Chiar și în aceste condiții, Cristian Erbașu a ratat șansa să tacă.

Exact în urmă cu doi ani, în 9 septembrie 2024, Mario Draghi prezenta raportul pe tema competitivității Uniunii Europene. Raportul cerea acțiune, Uniunea Europeană trebuia să treacă la fapte pentru a reduce diferența de competitivitate care o separă de SUA și China.

Agenția europeană pentru finanțarea cercetării și inovațiilor, o instituție care se vrea o replică a Agenției americane a Departamentului Apărării, care este responsabilă cu dezvoltarea de noi tehnologii, a publicat o evaluare a implementării recomandărilor făcute în raportul Draghi.

Concluziile nu sunt prea optimiste: din cele 30 de măsuri considerate critice, doar 26% au fost puse în practică. Este un progres față de un an în urmă, dar lent. De fapt, evaluarea arată că nicio măsură dintre cele 30 monitorizate nu este implementată complet, nouă sunt deblocate și sunt în progres, precum programul european de apărare SAFE sau normele privind fuziunile și achizițiile. Este nevoie de o accelerare a procesului, spune președintele agenției europene, iar cifrele arată acest lucru.

Citeste siDupă raportul privind competitivitatea, Draghi trece la fapte. „Grupul Rinului” va găsi soluțiile bune

Două treimi din măsuri sunt într-un stadiu incert, iar cinci nu au generat nici măcar o dezbatere serioasă. În această categorie intră, de exemplu, crearea unei agenții europene de rating sau renunțarea la principiul “returului geografic” în cadrul Agenției Spațiale Europene care garantează că fiecare stat membru primește o cotă din contractele industriale proporțională cu contribuția la buget.

Sectoarele energiei și materiilor prime înregistrează cele mai bune progrese, cu mai mult de o treime dintre măsuri deja implementate. Urmează piața unică și guvernanța, în timp ce domeniul sănătății este mult în urmă cu o rată de implementare de doar 13%. De exemplu, nu există un spațiu european comun al datelor privind sănătatea, în timp ce Marea Britanie are o bancă de date comună în acest domeniu.

Al 28-lea regim

Studiul de evaluare arată că așa-numitul „al 28-lea regim” ilustrează cel mai bine contradicția europeană. „Al 28-lea regim” vrea să fie un statut unic pentru companii, independent de cele 27 de sisteme juridice naționale. Bineînțeles, este vorba despre un regim simplificat care să poată facilita accesul companiilor pe piața comună.

Nemulțumirea președintelui agenției europene este că implementarea celui de-al 28-lea regim se face prin directivă europeană, în loc de regulament. În felul acesta, statele membre pot să fie creative în raport de legislație, ceea ce de multe ori dăunează, în loc să ajute.

Citeste siGrupul economic de la Rin și restul Europei: opinia unui expert

De exemplu, în Germania înființarea unei companii poate să implice onorarii notariale de până la 150.000 de euro.

Nu există companii gigant, campioni europeni, în sectorul bancar sau în domeniul sănătății, pentru că fiecare stat membru își păstrează prerogativele privind reglementarea și funcționarea. Piața unică, gândită pentru a fi pilonul puterii europene, rămâne doar pe hârtie în unele sectoare economice.

În ceea ce privește programele europene de inovare, dezbaterea nu se referă la nivelul finanțării, pentru că bugetul programului Orizont s-ar putea dubla ajungând la 200 de miliarde de euro.

Problema este alocarea ineficientă a banilor publici. De exemplu, în loc să concentreze resursele, Comisia Europeană le-a diluat, adică le-a distribuit către 14 „fabrici” de inteligență artificială în încercarea de a respecta criteriul geografic. În schimb, un summit organizat la Paris a reușit să atragă investiții de capital în valoare de peste 100 miliarde de euro. Ceea ce arată că fondurile private se mobilizează în volume mari, în timp ce banii publici se împrăștie.

Există o serie de măsuri propuse de agenția europeană, care respectă raportul Draghi, și pleacă de la energie, pentru că în continuare companiile europene plătesc energia de câteva ori mai mult decât cele americane. În aceste condiții este greu să vorbim de competitivitate.

Hidroelectrica a luat o decizie controversată. Compania a anunțat creșterea tarifelor, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Unii specialiști au criticat creșterea prețurilor energiei electrice, dar compania a adus o serie de explicații.

Care sunt argumentele împotriva creșterii tarifelor de către compania Hidroelectrica? Tarifele mai mari anunțate sunt un semnal pentru piață, cred experții. Respectiv, dacă Hidroelectrica, producătorul cu cele mai mici tarife, mărește prețul, atunci celelalte companii din piață vor fi tentate și ele să ia o decizie asemănătoare.

Hidroelectrica a fost în ultimii ani o ancoră a tarifelor mici și un producător care a fost considerat automat de către consumatorii persoane fizice, în special, ca având în orice condiții tariful cel mai mic.

Imaginea Hidroelectrica a fost „spartă” în această vară atunci când o companie privată a venit cu o ofertă mai bună (cu un tarif mai mic) decât a firmei de stat. A fost doar o ofertă limitată din multe puncte de vedere - perioadă, condiții de contractare, dar suficientă pentru a crea o breșă.

Avantajul listării la Bursa de la București a Hidroelectrica este că publică, transparent, principalii indicatori economici. Astfel, în primul semestru al acestui an, compania a înregistrat o cifră de afaceri de șase miliarde de lei și un profit net de 2,57 miliarde de lei.

Văzând aceste cifre,Asociația „Energia inteligentă” a comentat că firma de stat are o situație financiară foarte bună, ceea ce nu justifică o creștere a tarifelor. Într-adevăr, cifrele sunt excelente, dar ceea ce atrage atenția este rata foarte înaltă a profitului. În aceste condiții, este clar că o creștere a prețurilor nu este o urgență, chiar dacă se poate înțelege că o companie, fie și de stat, trebuie să fie precaută cu păstrarea performanțelor economice.

O întrebare pe care o adresează public experții de la „Energia inteligentă” este dacă nu cumva maximizarea profitului Hidroelectrica nu intră în contradicție cu obiectivele de competitivitate ale economiei românești? Argumentele împotriva creșterii tarifelor sunt coerente.

Mai mulți bani la buget de la consumatori

Să vedem, însă, și motivele pe care Hidroelectrica le-a enumerat în favoarea deciziei de creștere a prețurilor. Activitatea companiei a fost influențată de inflație, de creșterea prețurilor carburanților, dar în special de condițiile hidrologice nefavorabile care au afectat nivelul producției de energie hidro.

Problemele de hidraulicitate au început încă din luna aprilie a.c. și au inclus debitele de pe majoritatea râurilor interioare la care în iulie și august a.c. s-a adăugat și fluviul Dunărea care deține o pondere de 40% din producția totală de energie a companiei.

Prețul apei uzinate a crescut, așa după cum a crescut și prețul energiei tranzacționată pe piața en gros. De asemenea, creșterea cu 13% a tarifului energiei este sub nivelul cumulat al inflației din perioada în care prețul hidro a rămas neschimbat.

Un alt argument în favoarea companiei este că noile tarife care se vor aplica începând cu luna octombrie a.c. vor fi valabile doar pentru noile contracte și pentru cele care ajung la scadență. Dar, această regulă nu este vreo concesie pe care o face compania consumatorilor, pentru că este logic și contractual ca noile tarife să respecte condițiile de neretroactivitate.

Sunt așadar suficiente argumente pentru și împotriva creșterii tarifelor. Trebuie, însă, reamintit principalul beneficiar al performanțelor economice ale Hidroelectrica. Este statul care deține 80% din companie, restul fiind un pachet de acțiuni listat la Bursă.

Statul a primit 80% din dividendele plătite anul trecut de firmă, adică 2,6 miliarde de lei, din 3,3 miliarde, plus un dividend special de un miliard de lei care va fi plătit proporțional acționarilor până la sfârșitul acestei luni. Marea problemă este că statul forțează plata dividendelor în loc să aloce fonduri mai mari pentru investiții. Așadar, creșterile de prețuri și profitul mai mare vor aduce mai mulți bani la buget de la consumatori.

Săptămâna trecută, directorul general al Automobile Dacia a transmis un mesaj neobișnuit de tranșant. De foarte multe ori, șefii organizațiilor de afaceri și managerii înșiși vorbesc „cu mănuși” atunci când iau poziții publice...

Este un fel de înțelegere tacită între reprezentanții mediului de business și politicieni: managerii dau de înțeles care sunt problemele care deranjează mediul de afaceri și ajung inevitabil la solicitarea unor măsuri predictibile, decidenții din politică și administrație spun că au înțeles observațiile patronatelor și că vor face tot ce pot pentru a le îndeplini.

De data aceasta, Mihai Bordeanu, directorul general al Automobile Dacia a ieșit din tipare. Ce l-a determinat? Aflăm chiar din cele spuse de dl. Bordeanu. Să rezumăm:

Există o problemă comună a industriei auto europene și anume scăderea vânzărilor. Mai precis consumatorii se orientează către mașinile electrice, dar ritmul de creștere este scăzut, în timp ce vânzările de automobile cu motoare termice scad sau rămân constante.

Așadar, toți constructorii auto au o problemă de vânzări și de adaptare a producției la mașinile electrice. Grupul Renault are mai multe fabrici în Europa sau în afara ei și, explică Mihai Bordeanu, între ele există un tip de concurență pentru a obține producția unui nou model sau chiar pentru păstrarea celor aflate deja în fabricație. Este o chestiune de competitivitate, iar din acest punct de vedere șeful Dacia are un mesaj clar.

Citeste siCât de „spaniolă” este Dacia

Grupul Renault realizează analize comparative în ceea ce privește competitivitatea între fabricile din România, Turcia, Maroc sau Slovenia, iar în acest moment calculele nu ajută uzina de la Mioveni.

Acest lucru se vede și în rezultatele de anul acesta, respectiv o scădere a producției cu două cifre, plecarea voluntară a aproximativ 1.700 de angajați și șanse mici ca la Mioveni să fie produs un al treilea model. În actualul context, ar fi o performanță să fie păstrată producția celor două modele existente deja.

Ceea ce deteriorează nivelul competitivității pentru fabrica de lângă Pitești este tariful energiei electrice. Mihai Bordeanu spune și cifre: Dacia plătește 180 de euro pentru un MWh, în timp ce în Spania tariful este de 70-80 de euro MWh.

Diferența este evidentă și influențează direct costurile de producție. Șeful Dacia a precizat că în urmă cu câțiva ani, prețurile în România și Spania erau comparabile, acum însă situația este total diferită. Este greu de înțeles motivul pentru care Dacia nu încheie un contract bilateral direct cu un producător precum Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. Un consumator de talia Dacia ar trebui să aibă posibilitatea să încheie legal și fără intermediari un contract direct cu producătorul de energie și eventual cu un furnizor. În aceste condiții, este clar că tariful energiei electrice s-ar reduce mult față de nivelul actual.

Citeste siRoboți umanoizi vor veni la uzinele Dacia. Oamenii ce vor face?

Legislația permite încheierea de contracte bilaterale pentru marii consumatori, iar epoca intermediarilor, a „băieților deștepți” a trecut. Și atunci, de ce Dacia nu are un contract de furnizare de energie electrică la un preț bun? Este o întrebare la care ar trebui să răspundă atât Mihai Bordeanu, cât și autoritățile române.

Se știe că energia este o problemă de competitivitate la nivel european. Prețul energiei este de două ori mai mare în Europa decât în America sau în China. De aceea, prețul energiei și costul forței de muncă sunt elemente care influențează major nivelul competitivității companiilor. Grupul Renault a investit în România aproximativ patru miliarde de euro, conform declarației lui Mihai Bordeanu. Este o sumă importantă pentru orice economie.

După mulți ani de insistențe ale reprezentanților producătorului auto, statul român construiește o autostradă care va ajuta Dacia să transporte automobilele mai repede și la costuri mai mici. Să sperăm că se va găsi rapid și o soluție ca uzinele Dacia să aibă un preț competitiv al energiei electrice.

De sute de ani, oamenii au avut nevoie să măsoare. Timpul, viteza, greutatea sau economia. De aceea, au fost inventate unitățile de măsură. De exemplu, lângă Paris, bine protejat într-un seif, se află un mic cilindru din aliaj de platină realizat la Londra în anul 1879. El poartă numele generic de „Le grand K” și a fost multă vreme etalonul absolut pentru măsurarea unui kilogram, scrie revista britanică „The Economist”.

O jurnalistă a publicației a fost preocupată să găsească un standard universal pentru compararea puterii de cumpărare a diverselor monede. Astfel a fost luat în calcul un produs care cântărește până la 240 de grame și este păstrat într-o cutie de carton. Este vorba despre burgerul Big Mac de la Mc Donald’s care a fost ales de revista britanică în urmă cu 40 ani, în septembrie 1986, să măsoare puterea de cumpărare din diverse economii.

Indicele Big Mac a amuzat publicul larg, a intrigat traderii de valute și i-a iritat pe marii economiști, arată astăzi revista britanică. De asemenea, indicele a avut și niște contestatari vehemenți, pe cei care consideră că fast-food-ul nu are nimic de spus despre economia mondială.

Indicele a apărut într-un moment în care economia era într-un „război al valutelor” și al protecționismului comercial. Ironic, după 40 de ani, temele economiei mondiale sunt asemănătoare. Yuanul atentează la supremația dolarului, iar taxele vamale țin capul de afiș.

Indicele Big Mac este în continuare actual și are avantajul că este construit pe un produs care are un standard universal: aspectul, textura, aroma, mirosul sunt la fel în toată lumea. Doar prețul diferă de la țară la țară.

Concret, în SUA, cu 100 de dolari poți cumpăra 16 burgeri. Aceeași cantitate se poate cumpăra cu 100 de euro, cu 426 de yuani chinezești sau cu 8.039 de yeni japonezi. Pe piața valutară, 100 de dolari echivalează cu 87 de euro, cu 677 de yuani și cu aproximativ 16.000 de yeni. Comparând cifrele avem imaginea diferenței dintre tranzacțiile valutare și puterea lor de cumpărare.

Rapid, ușor de calculat și de „digerat”

Sunt aduse o serie de critici indicelui, în sensul că unii consideră că nu poți judeca o economie pe baza unui singur produs, iar alții arată că jumătate din prețul unui burger înseamnă costul forței de muncă și cel al închirierii spațiului comercial, ceea ce diferențiază un produs ce se vrea standardizat nu doar gastronomic, ci și din punctul de vedere al profitabilității.

Pentru a evalua puterea de cumpărare este mai util să fie comparate prețurile a mii de produse, în loc de unul singur. Dar dacă „nimeni nu este perfect”, nici indicatorii complecși ai Băncii Mondiale nu scapă de critici. De exemplu, principalii indicatori statistici sunt greu de verificat și în unele cazuri dificil de înțeles de publicul larg.

Totodată, indicatorii semnificativi apar cu mare întârziere, în unele cazuri la doi-trei ani față de perioada analizată. În schimb, indicele Big Mac este rapid, ușor de calculat și de „digerat” de către marele public. Revista britanică scrie că, doar cu puține excepții, indicele burgerului corespunde cu indicatorii economici sofisticați.

Datele indicelui arată, de exemplu, o subevaluare a monedei chinezești. Este un lucru pe care SUA îl semnalează de mai mulți ani, iar un raport al Fondului Monetar Internațional afirma la începutul acestui an că yuanul este devalorizat cu 16% față de dolar luând în calcul indicatorii economici, ceea ce contribuie la excedentul comercial uriaș pe care îl înregistrează China la capitolul bunuri.

Criticat de unii, adoptat de alții, indicele Big Mac își păstrează utilitatea. Și va rămâne viabil, cu condiția ca globalizarea să dea voie Big Mac-ului să fie consumat în cât mai multe economii ale lumii.

Ieri, având un drum de făcut prin cartier mi-a „sărit ceva în ochi”. Lipit pe un bloc pe lângă care trec de câteva ori pe săptămână am văzut afișul. Un afiș pe care se află sigla PNRR, câteva cuvinte (lucrări de reabilitare termică), termenele de execuție și suma. Cum spuneam, am trecut de multe ori pe lângă blocul cu pricina care este reabilitat termic, dar abia ieri am remarcat prezența afișului cu PNRR.

M-am oprit puțin să citesc și ceea ce mi-a atras atenția nu a fost nici includerea blocului în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nici respectarea termenelor de execuție a lucrărilor, ci suma, 4,8 milioane de lei, care a fost plătită integral din fonduri PNRR.

Cu alte cuvinte, locatarii care beneficiază astăzi de reabilitarea blocului nu au plătit niciun ban (fără să vreau m-am gândit câți dintre ei critică pătimaș Uniunea Europeană), după cum nici primăria de sector nu a achitat niciun leu pentru lucrările de modernizare și, la fel, bugetul de stat nu a alocat fonduri pentru blocul din cartier. Singurul care a plătit reabilitarea termică a fost în acest caz PNRR, programul de fonduri europene.

Dincolo de critici, de nemulțumiri, de disputele politice, ar trebui să privim PNRR prin intermediul afișelor pe care le descoperim întâmplător mergând pe străzile orașelor în care trăim. Vom găsi destule plăcuțe pe care este afișată sigla PNRR: pe gardul unei creșe sau al unei școli, pe un spital, pe o locomotivă sau la intrarea pe o autostradă.

Fiecare dintre aceste clădiri, mijloace de transport sau elemente de infrastructură au fost finanțate cu bani europeni, au fost executate de firme românești sau străine care și-au plătit angajații și au achitat către stat taxele și impozitele legale.

PNRR nu doar că a plătit pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor, dar a adus și un efect de antrenare în economia românească.

Se va spune că fondurile europene există și datorită contribuției financiare a României. Este adevărat, dar nu trebuie să uităm că România este totuși beneficiar net de fonduri europene, adică a primit mai mulți bani decât a plătit.

Citeste siBolojan: PNRR s-a finalizat în cele mai bune condiţii în care se putea| L-am găsit complet înţepenit, cu risc imens să se transforme în eşec major

De altfel, recent, grupul statelor membre așa-numite frugale, adică state care au excedent bugetar și care plătesc mai mult la bugetul Uniunii Europene decât primesc, au cerut o reducere a bugetului european încercând să reducă pierderile pe care le suportă.

Vor urma multe bilanțuri pe marginea PNRR. Abordările vor fi diferite, dar cele mai multe vor fi critice. Până la un punct este firesc să existe dezamăgiri mai mari sau mai mici față de execuția programului.

Din anul 2021, atunci când a fost lansat oficial fiecare a avut ceva de spus la adresa PNRR. Nu s-au încasat toți banii programați (dar, sincer, știam cu toții capacitatea administrativă a României și ideea că vom putea absorbi toți banii era o frumoasă iluzie).

Critici și omisiuni

S-a spus că planul nu a fost bine scris, adică nu a răspuns nevoilor economiei românești. Poate că PNRR ar fi trebuit în unele puncte să aibă alte obiective, dar per total programul a fost coerent cu axele de dezvoltare europene.

Citeste siPNRR la final. Cu ce ne-am ales?

S-a reproșat guvernelor care au construit PNRR că nu au negociat în interesul național, dar se uită că planul a fost derulat la nivel european, luând în calcul și specificul local. S-a spus că România nu trebuia să acceseze partea de împrumuturi și să se limiteze doar la granturi. Se omite că dobânda la împrumuturile făcute prin PNRR este cea mai scăzută din piața bancară și că în orice condiții România ar fi trebuit să apeleze la împrumuturile PNRR pentru că erau mai ieftine decât dobânzile la care se împrumută în mod curent de pe piața internă sau cea internațională.

Adică, pentru orice proiect de anvergură (autostradă, construirea unor spitale) ar fi fost mai profitabil să apelezi la împrumuturi PNRR decât la piață.

Nu în ultimul rând au fost numeroase controverse pe marginea reformelor și jaloanelor asumate de România. Interesele politice au fost atât de diferite încât în unele cazuri au blocat legislația PNRR.

Indiferent de criticile care au fost și vor urma la adresa programului, ar fi util să observați panourile pe care scrie numele planului. Veți știi că acolo banii PNRR s-au investit cu folos și că acea școală, creșă, spital sau stradă sunt ceea ce rămâne după PNRR.

Ați auzit de „Grupul Rinului”? A fost lansat în urmă cu câteva zile și este un think tank creat de Mario Draghi. Fostul președinte al Băncii Centrale Europene a atras atenția întregii Europe în urmă cu doi ani, atunci când a fost publicat raportul pe care l-a coordonat despre competitivitatea statelor membre.

Raportul Draghi a captat atenția publicului larg, pentru că a scos în evidență o mare parte din punctele slabe ale economiei europene față de restul lumii. Nu sunt ușor de „digerat” erorile, menționate în analiza lui Draghi, pe care Uniunea Europeană le-a făcut, de exemplu, în materie de dezvoltare a companiilor tehnologice sau în ceea ce privește lipsa de omogenitate a sectorului european de apărare.

De asemenea, raportul include și o serie de recomandări de investiții pe care statele membre ar trebui să le facă în domenii de vârf, dar și promovarea unui mecanism de îndatorare comună europeană.

Raportul coordonat de Mario Draghi avea și un scop pragmatic și anume ca statele membre și Uniunea Europeană să găsească soluții economice sau juridice pentru a îmbunătăți nivelul de competitivitate. O analiză recentă a Institutului francez Montaigne arăta că doar o treime din recomandările raportului au fost transpuse juridic.

Probabil că lui Mario Draghi i s-a părut prea puțin și a decis să dinamizeze procesul. Astfel, săptămâna trecută fostul premier italian a anunțat lansarea unui think tank numit „Grupul Rinului” care își propune să examineze posibilele soluții pentru amenințările care stau în fața Europei. Raportul Draghi a fost bine primit la nivel european, dar rezultatele concrete s-au lăsat așteptate. De aceea, Mario Draghi speră că a găsit o variantă bună care să impulsioneze creșterea competitivității la nivel european.

„Grupul Rinului” este format din 55 de experți, șefi de companii, economiști, foști politicieni de rang înalt sau manageri din mass-media. Fostul ministru francez al economiei, Bruno Le Maire, Alexis Kohler, un fost colaborator apropiat al președintelui Franței, președintele Autorității de Concurență din Franța, doi laureați ai premiului Nobel pentru economie, antreprenori și șefii unor redacții importante europene, cum sunt „Financial Times”, „The Economist” și „Les Echos” sunt parte din grupul inițiat de Draghi.

Citeste siGrupul economic de la Rin și restul Europei: opinia unui expert

A surprins absența totală a unor specialiști din Europa de Est. Nu există o explicație pentru această opțiune. În România, tema a trecut aproape neobservată, în timp ce un profesor polonez de economie care a lucrat în calitate de consultant pentru mai multe guverne a declarat la RFI că experiența estului european ar fi utilă într-un astfel de demers.

Cert este deocamdată specialiștii est-europeni lipsesc din organizația condusă de Mario Draghi, chiar dacă o româncă este prezentă, Luciana Lixandru, care însă are o carieră remarcabilă în instituții financiare internaționale, nu în țară.

Reacțiile stârnite de „Grupul Rinului” sunt diferite. Unii experți îl văd ca un fel de guvern din umbră, alții se uită la rolul asociației de a produce propuneri de creștere a competitivității europene care să fie preluate de Comisia Europeană și de guvernele statelor membre.

Este ușor neclar și modul în care vede Comisia Europeană crearea grupului. Oficial, instituția europeană a salutat înființarea sa, dar unele canale mass-media arată că apariția „Grupului Rinului” a luat prin surprindere Comisia Europeană.

Cert este că atât timp cât poate ajuta la creșterea competitivității europene, în sensul propunerilor de reforme și de măsuri concrete, orice demers este util. De aceea, „Grupul Rinului” a venit la momentul potrivit. Vom vedea dacă autoritatea și competența lui Mario Draghi și ale grupului de specialiști vor fi suficiente pentru a convinge instituțiile europene și guvernele să facă investițiile și schimbările necesare creșterii competitivității.

Cum începe toamna pentru economie? Cu câteva vești bune, dar și cu o continuare a evoluțiilor complicate. Ieri, Ministerul Finanțelor a publicat datele privind deficitul bugetar. Rezultatul este promițător dacă remarcăm că deficitul bugetar s-a redus simțitor față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv de la 76 la 48 miliarde de lei. În termeni procentuali, scăderea este de asemenea vizibilă, de la 4% la 2,34% din PIB. Cifrele deficitului ne arată că sunt șanse mari ca ținta de anul acesta să fie atinsă, ceea ce anticipează agențiile de rating care au acordat calificative României în această vară.

Datele bugetare ne mai oferă o evoluție pozitivă și anume veniturile au crescut mai rapid decât cheltuielile, respectiv cu 11% față de 2%. Putem vorbi despre creșterile de taxe și impozite, despre inflația care ajută încasările bugetare, despre ratarea măsurilor care ar fi trebuit să ducă la o scădere accentuată a cheltuielilor publice. Toate acestea pot fi criticabile, dar ritmul de creștere al veniturilor mai mare decât al cheltuielilor este un semn de echilibrare a finanțelor publice și de reducere a deficitului bugetar.

O întrebare există totuși în jurul bugetului de stat. Și anume: care este nivelul plăților întârziate? Sunt semnale din economie legate de acest subiect. În mod clar, de exemplu, furnizorii de energie electrică și gaze naturale au de încasat mulți bani de la buget în contul facturilor din perioada aplicării unor tarife plafonate. În buget, nu sunt vizibile datoriile statului, dar apar reprezentanți ai unor sectoare economice care revendică o fluență mai mare a plăților de la buget.

Cifra inflației a scăzut. Rata anuală a ajuns în iulie a.c. la 8,2% după ce în luna mai a.c. atingea un mic record de aproape 11% și după ce a scăzut în iunie a.c. la 10,4%.

Este adevărat că reducerea se datorează în special efectului de bază, respectiv trecerea la compararea tarifelor energetice de astăzi cu cele de la momentul post-liberalizare. Consumatorii nu simt o reducere a prețurilor, pentru că nu există. Dar rata inflației din luna iulie a.c. dă semnalul calmării creșterii prețurilor în următoarea perioadă. Dacă bineînțeles nu vor apărea alți factori inflaționiști externi așa cum s-a întâmplat în martie a.c., atunci când a izbucnit conflictul din Orientul Mijlociu și prețurile materiilor prime energetice au crescut rapid.

Veștile bune se cam opresc aici. Mai departe apar riscurile. Cel mai recent este legat de avertismentul agenției Moody’s referitor la neadoptarea legii de salarizare unitară. Nota instituției financiare are o observație extrem de serioasă și anume aceea că lipsa unei înțelegeri pe marginea proiectului legii de salarizare unitară induce neîncredere față de voința politică de a păstra ritmul de scădere a deficitului bugetar. Agenția de rating exprimă o temere pe care nu doar analiștii de la Moody’s o au și anume că un viitor guvern ar putea lua măsuri care vor duce la creșterea deficitului.

Tema salarizării bugetare nu este marginală, pentru că cheltuielile de personal rămân al doilea cel mai mare capitol de cheltuieli publice (după cele cu pensiile) și reprezintă mai mult de o cincime din totalul cheltuielilor bugetare. Legea de salarizare unitară este văzută ca un test atât de agențiile de rating, cât și de Comisia Europeană. Reprezentanții acestor instituții recomandă adoptarea unei legislații care să fie sustenabilă, adică să permită atingerea țintelor de deficit asumate de România prin planul fiscal-bugetar pe termen mediu.

Consumul rămâne în scădere, dar ca și în cazul inflației ritmul a încetinit. Producția industrială a continuat să scadă în comparație cu anul trecut, în schimb sectorul construcțiilor a crescut în iunie a.c. cu aproape 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sunt mulți indicatori care pot arăta evoluția economiei românești. Dar este clar că ne aflăm într-o perioadă de ajustare și incertitudini care nu poate ajuta mediul economic.