Spandugino Podcasts

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare.

Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.”

14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.”

21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…”

28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.”

34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.”

42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în raport cu reflecția teologică de tip ortodox? Care este semnificația unor termeni de referință – precum „Paraclet”, „pneumatologie”, „Cincizecime” sau „duhovnicesc” –, ce apar pe parcursul volumului 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă? Când se rostește rugăciunea dedicată Duhului Sfânt? Ce anume presupune pregătirea omului pentru întâlnirea cu acesta în Sfânta Liturghie sau prin taina Euharistiei? În ce fel îl putem 𝘢𝘥𝘶𝘤𝘦 în noi: printr-un mod analitic de cunoaștere sau printr-un alt tip de experiență? Cum și împreună cu cine lucrează Duhul Sfânt în istorie? Pe firul unor întrebări inspirate de remarcabila sinteză a Nataliei Manoilescu-Dinu, 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o profundă meditație „la umbra Duhului”, în jurul unei experiențe spirituale cu totul aparte, adeseori imprevizibile, care deschide ușa inimii, sporind starea de așteptare, pentru a dărui omenirii harul energiilor divine necreate.

Cartea 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/221-sfantul-duh-in-spiritualitatea-ortodoxa-.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume contribuie la menținerea acestei atitudini? Care sunt factorii ce ar putea duce la pierderea ei? De ce anume depinde chestiunea demnității: de teorie sau de asumare? În ce condiții istorice s-ar putea forja demnitatea unei națiuni? De ce este important să ne amintim mereu de acei oameni cu destine aparte, care au rezistat în fața marilor încercări ale istoriei recente? S-ar putea afirma că elogiul demnității este și unul al simplității? La ce se referă expresia „patrimoniu de verticalitate” și cum poate fi aceasta învățată de către tinerele generații? A devenit oare demodat astăzi, în epoca post-adevărului, să mai vorbim despre demnitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o evocare lucidă și stăruitoare a unor personalități care, într-un secol al totalitarismelor și al ideologiilor criminale, au devenit adevărate simboluri ale demnității și verticalității umane, prin curaj, decență și devoțiune față de tradiții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce este important efortul României de ancorare în Occident, atât în cultura organizațională a Uniunii Europene, cât și în spațiul alianței euroatlantice? Care este partea nevăzută a acestui dublu scut și cum se raportează el la lumea creștină? Se poate spune că, înainte de 1989, în anii regimului dictatorial, și tradiția devenise, la rândul ei, un scut redutabil? Cum putem face ca tradiția să rămână vie, fără a cădea în capcana ideologiilor și a rumorilor antimoderne? La ce se referă „inteligența libertății” și cum o putem învăța, pentru a o transmite mai departe? Este posibil ca libertatea să se manifeste uneori ca un principiu deformator? Continuând incursiunea în arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, cea de-a doua parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie preocupările culturale și personale din miezul cărora s-au conturat articolele și eseurile din secțiunea „Fascinația tradiției”, precum și subtilele conexiuni dintre libertate și tradiție, care ne îndeamnă să o examinăm pe cea din urmă cu respect și onestitate, în lumina unei filosofii conservatoare.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce fel a evoluat stilistica românească între anii 1948-1960 și care a fost rolul ei fundamental în acea perioadă de teroare ideologică? La ce anume se referă stilistica diacronică? Ce fel de intuiții l-au determinat pe Mihai Zamfir să se apropie de acest mod de a gândi literatura? De ce a fost marginalizat, pentru un timp, scriitorul Alexandru Macedonski? Cum se explică metamorfozele estetice ale operei sale? Poemul în proză este o specie greu de realizat artistic sau e mai degrabă un registru minor, cu acumulări firave? Care sunt marile vârfuri ale tradiției poemului românesc în proză? Înfiripat în jurul primului volum din seria de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturii române, dialogul dintre Mihai Zamfir, scriitor, specialist în istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă pledoarie pentru analiza stilistică a formelor artistice apărute de-a lungul secolelor, dar și pentru întoarcerea la esența operei literare, prilej al unor adevărate revelații estetice cu privire la surprinzătoarea evoluție a modelului macedonskian ori la mărcile distinctive ale poemului românesc în proză în raport cu proza narativă.

0:00 Mihai Zamfir | STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ

9:23 „Ideea aceasta de stilistică diacronică, adică ceea ce fac eu – istoria literaturii prin stilistică –, e o idee care a apărut demult. A apărut în jurul Primului Război Mondial, în așa-numita Școală formalistă rusă.”

16:38 „Miezul, sâmburele unei opere literare este stilul, adică modul cu totul particular în care un anumit scriitor a utilizat limba comună, a utilizat un anumit idiom natural, modul în care a utilizat el limba lui. Iar dacă a fost un mare scriitor, a provocat și o «dramă» (între ghilimele) foarte gravă și imposibil de rezolvat…”

25:13 „Macedonski, într-adevăr, cât a trăit, a fost și persecutat, și marginalizat. Dar posteritatea lui avea să fie mai interesantă decât viața, pentru că a descoperit, pe de o parte, câțiva autori formidabili. L-a descoperit pe Ștefan Petică, l-a descoperit pe Arghezi, i-a descoperit pe cei din jur, Iuliu Cezar Săvescu și ceilalți…”

31:18 „Când l-am analizat pe Macedonski în această carte, nu i-am spus nici romantic, nici postromantic, nici clasicizant. Am spus că e, de fapt, un poet neolatinizant; ceea ce a cultivat el în poezia românească a fost filonul neolatin. Sigur că el coincidea, în mare parte, cu romantismul, pentru că neolatinii primi au fost pașoptiștii…”

41:12 „[Poemul în proză] e o formă constituită, apărută în vremea simbolistă – până atunci n-a fost – și, câtă vreme simbolismul a fost încă viu, cât și-a lăsat ecourile în timp în literatură, a mai continuat până către jumătatea secolului al XX-lea. Dar atât.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care este semnificația expresiei „Sicut in caelo et in terra”? Cât de întemeiate sunt prejudecățile potrivit cărora între ideea de râs și cea de creștinism nu ar exista, de fapt, un raport liniar? Ce anume l-a determinat pe Teodor Baconschi să cerceteze la nivel academic antropologia deriziunii în patristica răsăriteană? Există diferențe majore între râsul consemnat în Vechiul Testament și cel din Noul Testament? Ce rol au avut marile tipuri hagiografice din lumea bizantină – sfinții-mimi și „nebunii pentru Hristos” – în procesul de sacralizare a teatrului și a divertismentului? Explorând arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, prima parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o erudită incursiune în epoca marilor Părinți ai Bisericii, perioadă în care misterul se infuzează în lume pe căi paradoxale – transfigurarea contrariilor și integrarea principiilor opuse –, iar dimensiunea profund umană a râsului este salvată prin intermediul experienței sacrului.

0:14 Teodor Baconschi | SICUT IN CAELO ET IN TERRA - Partea I

8:19 „Trauma creată de această invadare a Constantinopolului, urmată și de destituirea puterii legitime a bazileilor grecofoni, urmată de transferarea unor vestigii și relicve creștine de maximă importanță simbolică de la Constantinopol la Roma și în diverse dioceze italiene – asta a fost o rană care nu s-a mai închis.”

15:32 „Dacă vreți, era un demers instinctiv de demitologizare, de deconstrucție. Dar ce deconstruiam? Un stereotip. Eu am înțeles, deși l-am citit pe Gibbon mai târziu, că Occidentul iluminist demonizase disprețuitor civilizația bizantină, în inerția secularizată a unor polemici teologice străvechi și a unor traume, așa cum au fost anii 1054 și 1204 – cu cea de-A Patra [Cruciadă].”

24:34 „Două tipuri hagiografice se disting în această tactică a Bisericii de a sfinți lumea păgână a teatrului. Sunt, pe de o parte, sfinții-mimi, un caz care a avut repercusiuni și ecouri până în literatura secolului al XX-lea. A interesat foarte mult…”

31:49 „Dar, studiind în oglindă sau în circularitatea lor semnificativă aceste două figuri hagiografice, am putut să demonstrez și că râsul, deriziunea n-au fost total exilate din societatea bizantină, că amuzamentul era la fel de uman ca oriunde, că nevoia de divertisment a fost, până la un punct, sacralizată prin aceste cazuri paradoxale.”

38:23 „În momentul în care te ocupi suficient de insistent și detaliat de această problematică a deriziunii, a râsului, de felul în care e modelată sociocultural prin norme, prin cutume, uneori prin legi, îți dai seama că natura umană este constantă dincolo de veșmintele ei civilizaționale…”

45:14 „Cert este că, așa cum am demonstrat în teza mea, există foarte multe forme de divertisment, de relaxare, de amuzament, individual sau colectiv, iar aceasta și pe fondul tradițiilor satirice pe care le moșteneau din satira greco-romană. Dar e adevărat că asta apare mai puțin, de pildă, în artele plastice.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cât de importantă este, pentru fiecare dintre noi, întâlnirea cu acei oameni cu totul aparte, buni și delicați? În ce fel ne poate schimba viața un astfel de moment? De ce anume a simțit Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei nevoia de a scrie despre asemenea oameni în volumul intitulat „Anamneze. Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete”? Cum era arhimandritul Bartolomeu Anania în anii în care l-a cunoscut? Dar părinții Paisie, Cleopa și Sofian Boghiu? Emană, oare, acești oameni și un tip de putere a fragilității, a bunătății filocalice? Se poate spune că timpul curge altfel atunci când ne aflăm în preajma lor? Cum am putea să păstrăm în sufletele noastre mireasma aparte a acestui timp? Înfiripat pe marginea unui florilegiu de portrete, dialogul dintre Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă rememorare a unor personalități exemplare pentru spiritualitatea creștină românească – oameni cu virtuți aparte și cu vocație filocalică, preocupați deopotrivă de rosturile vieții duhovnicești și de împlinirea cuvintelor Evangheliei.

0:15 Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei | 𝘈𝘯𝘢𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦

10:34 „În ceea ce-l privește pe Bartolomeu Anania, l-am întâlnit în mod indirect, cu câțiva ani înainte de a-l întâlni și personal. În perioada regimului trecut, cu câțiva ani înainte de momentul decembrie 1989, cărțile unui slujitor al Bisericii se găseau foarte greu. Se tipăreau în condițiile cunoscute – cenzură, aprobări și așa mai departe...”

18:25 „Episcopul Macarie, din Suedia, care i-a fost ucenic, mi-a vorbit odată, când drumul meu trecea prin Cluj, de o posibilă întâlnire cu mitropolitul. Era către partea de final a vieții – nu chiar în ultimii ani, dar totuși mitropolitul era încărcat de ani, de griji, cu un program pe măsură. Și Părintele Macarie mi-a spus: «Mitropolitul te va primi, dar vei putea rămâne cu el doar câteva minute...»”

26:37 „În ultimii ani ai vieții, Părintele Paisie a stat la pat – a fost suferind, a trăit mult, a fost mai mult decât nonagenar – și arhimandritul Bartolomeu l-a vizitat de câteva ori și chiar mărturisea că s-a plecat înaintea lui și i-a sărutat mâna...”

36:24 „Părintele Cleopa, când a fost stareț la Sihăstria – la puțin timp după ce a ajuns el acolo, în fruntea comunității, un incendiu a mistuit corpurile de chilii și paraclisul de iarnă. Călugării nu mai aveau unde sta, nu aveau unde-și pregăti hrana și Părintele Cleopa, în zilele următoare a călătorit în mai multe sate, localități mai apropiate mănăstirii...”

44:08 „Pe de altă parte, e întâlnirea cu oamenii aceștia filocalici, cu oamenii duhovnicești, părinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, dar și cu alții, de la Neamț, de la Secu, cu stareța de la Agapia, cu starețul de la Horaița, Zenovie, de care viitorul mitropolit a fost foarte apropiat. Toți acești oameni, ca și locurile, au însemnat foarte mult, în primul rând pentru mitropolitul Bartolomeu Anania...”

53:35 „În centru, dincolo de cei pe care i-ați amintit, vreau să cred că sunt cuvintele Evangheliei, pe care aceștia le-au căutat și le-au împlinit. E frumos să le știi, e mai frumos să le împlinești. Aici este marea frumusețe a unei cărți. Eu cred că, din toate acestea, ei și noi va trebui să învățăm cuvintele Evangheliei. Ele sunt cu adevărat importante.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea spune că era o lume completă sau mai degrabă una incompletă? Care ar fi argumentele potrivit cărora volumul „Biografia lui Iisus. După Evanghelii” de Gianfranco Ravasi este cu totul diferit față de alte lucrări similare? Există, oare, o perspectivă bivalentă în raport cu Nașterea lui Hristos, reflectând atât o dimensiune concretă, palpabilă, cât și una teologică, simbolică? Ce personaje colective ocupă un loc central în tabloul de ansamblu al acestui eveniment? De ce anume Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca sunt cunoscute și sub denumirea de „Evangheliile copilăriei”? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul cardinalului Gianfranco Ravasi, dialogul dintre Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă incursiune în istoria intelectuală a receptării textelor evanghelice, reliefând ideea că Nașterea Mântuitorului constituie începutul unei genealogii spirituale, dar și intrarea lumii într-o nouă ordine a creației.

0:00 Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus

8:25 „Ceea ce Gianfranco Ravasi reușește să facă este să construiască aceste punți dinspre ceea ce, culturalmente vorbind, ne este nouă mai apropiat spre ceea ce în lumea noastră a devenit mai îndepărtat, și anume Cuvântul Scripturii.”

16:06 „După Nașterea la Betleem a lui Hristos, lumea intră într-o cu totul altă ordine, pentru că în această lume căzută, în această lume înrobită, în această lume care nu știu cât conștientiza – mai ales cea care trebuia să conștientizeze ceea ce aștepta –, vine răspunsul absolut al iubirii divine. Și acest răspuns este Dumnezeu însuși...”

24:35 „Pentru că există un eveniment în istorie: este concretețea absolută la care poate să ajungă Dumnezeu făcându-se trup – Cuvântul lui Dumnezeu care se face trup, cum spune Evanghelia după Ioan, și se sălășluiește între oameni. O altă traducere ar fi: «își așază cortul în mijlocul nostru».”

32:07 „Dacă noi comparăm «Evangheliile copilăriei» de la Matei și Luca, vedem că acolo ni se spune despre cum s-a născut, unde s-a născut Hristos, despre personajele din jurul lui și despre copilăria lui – foarte puțin. Evangheliile acestea sunt mai degrabă (și Gianfranco Ravasi subliniază) tablouri teologice sau icoane...”

40:47 „Dar ceea ce aș vrea să spun, încheind discuția aceasta despre cele două personaje colective care însoțesc Nașterea, este faptul că împreună constituie tabloul complet al evenimentului întrupării, pentru că păstorii sunt reprezentanții poporului ales, în timp ce magii vin din afară, sunt reprezentanții simbolici ai celor din afară, ai «neamurilor»...”

48:28 „Ea este cea care primește vestea, ea este fructul cel mai pur, mai curat al umanității. Dumnezeu vrea să se întrupeze și atunci așteaptă răspunsul. Răspunsul pe care îl oferă umanitatea – poporul ales, bineînțeles – este făptura Fecioarei Maria.”

Cartea „Biografia lui Iisus” este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/222-biografia-lui-iisus-dupa-evanghelii.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De la cine a învățat scriitoarea Monica Pillat, în anii copilăriei, primele colinde? De când a început să scrie propriile colinde și cum contribuie acest act al creației literare la primenirea sufletului în perioada premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului? Este, oare, colinda un tip aparte de rugăciune sau mai degrabă un exercițiu spiritual? Ce sunt „darurile de veghe” și în ce fel pot ele să creeze acea starea de spirit propice pentru receptarea miracolului întrupării? Starea de veghe ar putea fi și o formă de fericire? Cum se explică faptul că o colindă este atât de fragilă, dar, în același timp, nespus de puternică? Prilejuit de o tandră incursiune în lumea cărții „Colinde și daruri de veghe”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne transpune într-un spațiu de taină și de nesfârșită candoare, unde fervoarea așteptării și fiorul melodic al colindelor transfigurează realitatea din jur, aducându-le celor care stau de veghe mirabila veste a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

0:15 Monica Pillat - Colinde și daruri de veghe

8:26 „Am început să scriu de oarecare timp. Nu aș putea să spun de câți ani, dar probabil că am simțit și eu nevoia să devin colindător și să duc, în felul meu propriu, vestea bună, salvatoare, a Nașterii Domnului. Prin aceste colinde, eu am încercat și să ajung prin scris lângă micul Prunc, dar și să-mi pregătesc sufletul...”

16:05 „Sufletul trebuie să devină ca o casă curată și luminoasă, pentru intrarea acestei minuni. Într-un fel, fiecare din noi poate deveni o iesle în care să se nască Domnul. Ieslea nu e asociată întotdeauna cu o curățenie. Ieslea este asociată cu locul cel mai sărac, cel mai umil, cel mai izolat față de o comunitate omenească...”

25:16 „Totuși, colindul este în primul rând vestire: vestirea minunii că nu vom fi lăsați singuri, prin Nașterea Domnului. Dar eu cred că este și un exercițiu spiritual, mai mult decât o rugăciune. Și aici, mă gândesc la «Exercițiile spirituale» ale Sfântului Ignațiu de Loyola, care ne propune spre meditație o citire adâncă și detaliată a fragmentului din Noul Testament cu Nașterea Domnului...”

33:46 „Bunica mea tocmai se întorsese din domiciliu forțat în 1955 – un domiciliu forțat de cinci ani – și mama a rugat-o, pentru că noi nu aveam nici iconițe de pus în brad, să ne picteze Nașterea Domnului. Și ea a făcut-o pe o bucată de hârtie de desen, în acuarelă, și noi, an de an, am pus-o în vârful pomului. Pentru noi, această acuarelă era icoana Crăciunului nostru...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce nu trebuie să ne fie frică de Virginia Woolf? Ce fel de comoară se află în volumul de eseuri „Aventura lecturii”, invitându-ne să-i descoperim taina? Cum a fost posibil să apară o asemenea minte strălucită precum cea a Virginiei Woolf? În miezul cărei tradiții culturale s-a născut marea operă a scriitoarei britanice? Cât anume din această operă a intrat în conștiința modernității, modelând percepția cititorilor într-un mod benefic? În ce fel devine aventura lecturii un adevărat exercițiu de libertate a gândirii? Cum ar trebui să citim o carte? Ce înseamnă „vraja culturii” și de ce e bine să ne lăsăm subjugați de ea? Pe firul unor întrebări esențiale prilejuite de recenta apariție a volumului „Aventura lecturii. Eseuri alese”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate viziunea introspectivă a Virginiei Woolf, ce propune regăsirea frumuseții lăuntrice a omului, printr-o experiență transfiguratoare în miezul căreia se distilează o nouă relație dintre cititor și operă, dar și o inefabilă fervoare de a cuprinde totul într-o singură clipă aflată sub semnul eternității.

0:13 Monica Pillat | AVENTURA LECTURII. ESEURI ALESE

9:43 „Ea, de exemplu, ne invită în bibliotecă așa cum ne-ar invita într-o bucătărie în care au fost pregătite cele mai grozave feluri și ne îndeamnă să gustăm: să gustăm dintr-o piesă de teatru, după aceea să trecem la ficțiuni. După ce am gustat din ficțiuni, să vedem ce gust are poezia...”

18:02 „Virginia Woolf a aparținut unei generații celebre, pentru că nu numai Proust i-a fost contemporan, ci și T.S. Eliot, William Butler Yeats, James Joyce, William Faulkner, o generație de aur din perioada interbelică. Virginia Woolf a stat alături de acești străluciți contemporani ai ei, încadrându-se perfect în gândirea modernistă...”

28:13 „Ea ne povestește o asemenea zi, în eseul «Hoinărind pe străzi – o aventură londoneză», în care pleacă, într-o seară de iarnă, să-și cumpere un creion în oraș. Ei bine, această ieșire a ei din casă, care poate fi considerată destul de banală, devine o experiență palpitantă, pentru că ea caută să cuprindă totul...”

37:35 „Putem vorbi despre începutul unei epoci de fragmentaritate, de spargere a întregului care poate da iluzia unui ansamblu. Să nu uităm deci că este o epocă între războaie, o epocă în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, dar nu este încă atât de gravă.”

44:33 „Falena este un fluture cenușiu care devine activ la asfințitul soarelui. De fapt, în termeni mai cunoscuți, este o molie. Ea devine un simbol pentru Virginia Woolf... Trebuie să spun că fluturele, în manuscrisele iluminate – în ornamentația manuscriselor iluminate –, este simbolul cititorului care adună polenul din textele sfinte.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce nu e bine să evităm reflecțiile pe marginea teologiei politice? În ce măsură ar putea creștinismul să găsească o nouă formulă de reașezare în lume, care să nu-l subordoneze puterilor seculare? Simțim oare, mai cu seamă în Europa, că ne-am înstrăinat de tradiție și că ne aflăm într-o stare de defensivă? Este posibilă o revigorare a creștinismului prin regăsirea izvoarelor sale? Cum ar putea deveni religia o soluție în actuala criză a creștinătății? Ce înseamnă modelul apostolic al credinței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă pledoarie pentru recuperarea surselor apostolice ale creștinismului, dar și pentru asimilarea, în conștiința noastră istorică, a noului ideal creștin-democrat, edificat în jurul unei Biserici independente de orice determinări politice și ideologice.

0:15 Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei. Teodor Baconschi | Sfârșitul Creștinătății

7:30 „În același timp, vedem că există o criză a creștinătății, o criză a creștinismului politic, care a început încă de la revoluția copernicană, care a continuat cu Renașterea și Umanismul neo-păgân, care s-a perpetuat în nihilismul modern, în pozitivism, istoricism – toate aceste ipostaze ale gândirii de după 1500...”

13:40 „Chantal Delsol, pe partea ei occidentală, ca filosof catolic francez, mamă de familie, mare profesor universitar, prolific autor de cărți de filosofie a culturii și despre identitatea catolicismului contemporan, ne poate ajuta. Ea vine «din viitor», a văzut în Franța ceea ce începe să se întâmple și în România...”

21:13 „Chiar și așa, este o crispare în coasta Europei, o presiune migraționistă, e dezastrul din Siria, e dezastrul economic al Libanului, este acum reaprinderea acestui conflict Israel-Hamas în Fâșia Gaza. Toate astea nu ne bucură și nu ne dau asigurarea că putem gândi la o reașezare a creștinismului în liniște și pace...”

28:10 „Democrația este succedaneul creștinătății, în linii mari, și cu ea trebuie să conviețuim, mărturisindu-ne credința, punând-o în operă, făcând fapte bune, solidarizându-ne cu semenii noștri, încercând dialogul interreligios și respectând drepturile omului cu adevărat.”

34:41 „Dar creștinismul e în multe fețe pe alte continente. Sunt tot felul de paradoxuri. Cei mai conservatori cardinali din Curia Papală sunt de origine africană. Latino-americanii sunt mai protestantizați și marxizanți. Creștinismul asiatic este pe nedrept ignorat și jumătate din populația Coreei de Sud e botezată.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce au loc dezinformările? Cât de importantă este, în prezent, terapia prin adevăr? Poate fi considerată dezinformarea drept o „operațiune specială”? Ce conțineau cele 62 de caiete care alcătuiau jurnalul inginerului Gheorghe Ursu și de ce acestea erau considerate periculoase de către fosta Securitate? Ce se știe sigur despre mijloacele de anchetă la care a fost supus, în toamna anului 1985, tatăl lui Andrei Ursu? Din ce motiv se refuză, astăzi, adevărul cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada dictaturii ceaușiste, dar și după decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Andrei Ursu, membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, rememorează faptele care au dus la sfârșitul tragic al disidentului Gheorghe Ursu, nuanțând totodată mizele dezinformării postrevoluționare, precum și imperativul contracarării lor printr-o cunoaștere temeinică a istoriei și a celor care s-au revoltat împotriva dictaturii și a represiunii violente la care au fost supuși.

0:14 Justiția Memoriei. Andrei Ursu | „D” DEZINFORMAREA

8:44 „Dezinformarea este absolut o operațiune specială, din cauză că este programatică, este știință pur și simplu, e studiată, are resorturi psihologice, se bazează pe așteptările populației, pe idiosincraziile populației...”

17:47 „[Gheorghe Ursu] era un om cu coloană vertebrală, de o integritate cum rar am mai întâlnit, un om foarte onest, cinstit. Unii l-au considerat, poate, puțin naiv, dar eu, efectiv, nu consider că asta e naivitate – principialitatea asta în care el nu era dispus să dea înapoi și nu mai suporta mizeria morală în care trăiam cu toții.”

28:22 „Cea mai mare parte a celor 62 de caiete au fost distruse, cu proces-verbal, de torționarii tatălui meu, Pârvulescu și Hodiș, în 1987, la doi ani după ce l-au ucis în detenție. Au vrut să-i ucidă și memoria; au distrus cea mai mare parte din jurnal, cu excepția a 811 file…”

38:43 „Dar scrisoarea aceea a fost regăsită de Liviu Tofan de la Europa Liberă, care a publicat-o în această carte de memorialistică, de arhivă a Europei Libere – în care apare scrisoarea numărul doi a tatălui meu, despre cutremur, despre modul cum au fost administrați banii sinistraților (ajutoarele din afară pentru România), care au fost preluați în totalitate de Ceaușescu…”

53:17 „Cum au spus mulți alți martori, metodele staliniste – și medievale cumva – de tortură au fost perpetuate sub Ceaușescu, în anii ’70-’80, și iată că tatăl meu a fost supus unor astfel de torturi inimaginabile, care au dus la moartea lui și care au fost premeditate. El a fost ucis cu premeditare.”

1:02:51 „Deci era un caz notoriu care trebuia acoperit. Or, partea română a transmis americanilor: «Gheorghe Ursu este un traficant notoriu, nu a fost niciodată anchetat de către Securitate și nu e un caz politic». Asta au transmis ca informații către congresmeni, senatori și Departamentul de Stat american.”

1:13:11 „Au reușit să acrediteze, până la urmă, această rușine asupra poporului nostru: că ne-ar fi fost frică și că nu am făcut nimic, așa cum au făcut polonezii, ungurii, cehii. Am avut mult mai mulți disidenți; avem date numerice, în privința asta, din rapoartele Securității din anii ’80. În fiecare trimestru, ei mai găseau peste 100 de autori de înscrisuri dușmănoase.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cât de mult a însemnat pentru Andrei Pleșu privilegiul de a fi cunoscut numeroși oameni din lumea veche? Cum a supraviețuit această societate în lumea nouă care începuse să se contureze în jurul anilor ’50-’60 ai secolului trecut? În ce fel am putea să asigurăm continuitatea între lumea veche și lumea nouă? Ce i-ar spune Andrei Pleșu unui tânăr din lumea de astăzi, atât de complicată și de opacă în multe privințe, despre căutarea și asumarea modelelor? Spre ce fel de modele ar trebui să ne îndreptăm atenția? Ce anume s-a schimbat în mod fundamental, astfel încât, în prezent, s-a produs o adevărată mutație în societate? Cum ne mai putem păstra discernământul atunci când simțim că timpul curge parcă mai repede decât în trecut? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, filosoful și eseistul Andrei Pleșu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun, pe firul unor exerciții de memorie, o subtilă analiză a raportului dintre lumea veche și lumea nouă, reliefând rolul unei tradiții ce presupune căutarea și asumarea unor autentice modele, dar și transfigurarea lor în spiritul modernității.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce „Cartea neagră a comunismului”, coordonată de Stéphane Courtois, vorbește și despre viitor, nu numai despre trecut? Este Vladimir Putin, în mod fundamental, un „homo sovieticus”? În ce constă moștenirea criminală a regimului sovietic? Cum a apărut, în vestul Europei, un soi de orbire și de vizibilă complicitate la tot ceea ce provine din Rusia? Cât de adânc este infiltrată Rusia în Occident, cu narațiunile sale periculoase și chiar toxice? Când ceva atât de rău, chiar nefast, vine înspre noi, care e atitudinea potrivită? Ce fel de realitate și ce fel de mit evocă expresia „Russky Mir”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric francez Stéphane Courtois și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie cu minuțiozitate traseul personal al lui Vladimir Putin, rolul KGB-ului în procesul de instaurare a terorii în Uniunea Sovietică, precum și numeroasele forme ale continuității sale în Rusia de azi: violența, cruzimea, propaganda, violarea dreptului internațional și combaterea regimurilor democratice.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum s-a născut liberalismul ca doctrină politică? Care sunt crizele ce reușesc să îngenuncheze democrația? Despre ce tip de liberalism vorbim atunci când spunem că acesta este în pericol? De ce un discurs despre „rule of law” nu mai este astăzi unul central? Ce s-a schimbat între timp? Mai ocupă virtuțile cardinale un loc primordial în lumea contemporană? Sunt oare curentele progresiste mai puțin periculoase decât populismele care vin dinspre extremele conservatorismului? Moderația este un semn al minților virtuoase sau al celor curajoase? Cum se explică faptul că, în prezent, nici liberalismul, nici moderația nu mai sunt idei foarte populare, în comparație cu alte tipuri de discurs? Pornind de la volumul „Elogiul moderației”, dar și de la principiile unei societăți libere, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și cercetător al istoriei gândirii politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o riguroasă analiză a liberalismului, privit în relație cu democrația și cu o suită de valori și virtuți constante, precum libertatea, pluralismul politic, demnitatea și moderația, care-i asigură premisele unei înnoiri continue.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce America de azi ne privește pe toți într-un grad atât de mare? Care a fost visul american al lui Martin S. Martin? Ce înseamnă, de fapt, cuvântul „woke”? Dar expresia „cancel culture”? Cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea criză a Americii? În privința noilor retorici neomarxiste, ce s-a schimbat în raport cu marxismul tradițional: conținutul sau limbajul? Ar înțelege America actuală mai multe lucruri despre ea însăși dacă ar învăța mai bine despre comunism? Ce este „teoria critică” aflată la baza ideologiei woke și în ce constă rolul Școlii de la Frankfurt în propagarea acesteia, îndeosebi în mediul universitar american? Aceste stafii neomarxiste care bântuie acum America și Europa sunt dispozitive ale urii sau ale unui aparat de salvare a umanității?

În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul medic și eseist Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a mecanismului politic și cultural prin care neomarxismul, corectitudinea politică, woke-ismul și alte curente din aceeași sferă de gândire domină în acest moment Statele Unite, erodând ideea de bază a democrației și drepturile inalienabile ale omului.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Unde este mai dificil jocul cu trecutul: în estul Europei sau în Occident? Ce înseamnă, pentru un istoric, împlinirea a trei decenii de la înființarea, la Sighet, a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței? A creat comunismul, în mod real, „omul nou” pe care l-a promis? Se văd și acum efectele nocive ale acestui regim în societatea românească, la 33 de ani de la căderea lui oficială? De ce este important faptul că la Memorialul de la Sighet „vorbesc” victimele, și nu călăii? Ce fel de terapie recomandă Dennis Deletant, ca istoric și ca om, în confruntarea cu trecutul? Cum ar fi fost dacă n-ar fi existat comunismul în România? Prin ce anume devine problematică, dacă nu chiar toxică, istoriografia de tip naționalist? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric Dennis Deletant și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează diferitele forme de confruntare cu trecutul și cu memoria distorsionată de istoriografia comunistă, reliefând importanța Memorialului de la Sighet în această sinuoasă terapie a adevărului, care ne dezvăluie valoarea libertății, a democrației și a statului de drept.

9:11 „Totuși, ne trebuie mai mult timp să înțelegem ce s-a întâmplat în perioada comunismului. Ce m-a frapat la Sighet și la cursuri a fost faptul că foarte mulți dintre elevi nu știau mai nimic despre regimul comunist. Când îi întrebam – și doamna Blandiana îi întreba și ea – de ce e așa, mulți dintre ei spuneau că aveau impresia că le e frică părinților să vorbească despre epoca comunistă.”

20:41 „A fost într-adevăr, iarăși, o ironie a sorții istoriei, aș spune, adică faptul că am cunoscut-o pe Doina (Ana Blandiana) în anii ’70 și datorită – mai ales – poeziilor ei. Și l-am cunoscut pe Romulus Rusan, soțul ei, și i-am admirat pe amândoi pentru curajul lor, pentru strategia lor, pentru spiritul de a spune, de a se exprima fără să deranjeze prea tare cenzura.”

27:58 „E important pentru că aceste suferințe nu erau reprezentate, trecute, neapărat, în puțina literatură care exista la începutul anilor ’90 despre aspectul negativ al reprimării din România: faptul că acești oameni care au vorbit au avut curajul să înfrunte un regim așa cum a fost regimul comunist, dar nu numai că au înfruntat regimul, dar au supraviețuit și au putut să descrie ce a însemnat viața de fiecare zi în închisoare.

40:26 „Dacă nu suntem optimiști cum sunt eu în legătură cu România (sigur că sunt foarte multe probleme), dacă ne uităm la România cum a fost sub Ceaușescu în anii ’80 și vorbim – cum vorbim noi acum și ne uităm la splendida glicină de afară –, nu poți să nu fii optimist și să speri într-un viitor mai luminos.”

47:59 „Revin la ce spuneau elevii de la Sighet – că părinții lor nu voiau să vorbească despre regimul comunist, bănuiesc că dintr-un sentiment de complicitate) –, la faptul că s-au ridicat foarte puține voci împotriva regimului din România. Revin la rolul istoriografiei: faptul că nu se știa mai nimic despre acțiunile de rezistență din munți ale unor patrioți...”

Conferința din Seria Justiția Memoriei cu Dennis Deletant este disponibilă aici: https://youtu.be/D9UD-Upyypw

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de frumusețe nevăzută a lumii ne oferă poezia? De ce aceasta – poezia – poate fi considerată un adevărat scut invizibil? Devine ea, oare, și o sursă fundamentală de reziliență? Ne-am putea construi, fiecare dintre noi, un cer numai al nostru? Câte „cărți” sunt, de fapt, în „Cartea pașilor”, volumul de convorbiri dintre Liliana Ursu și Laurențiu-Ciprian Tudor? Cum devine poezia inimii un izvor de taină și de frumusețe lăuntrică? Hărțile sufletului, mai mult sau mai puțin ascunse, por fi considerate și un fel de busolă ce luminează drumul spre țintă? Ce înseamnă literatura pentru Liliana Ursu: o formă de salvare sau o încercare de ocultare a realității? Înfiripat în jurul volumului „Cartea pașilor”, dialogul dintre Liliana Ursu, scriitoare, traducătoare și realizatoare de emisiuni culturale, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o emoționantă incursiune în teritoriul miraculos al poeziei, din care se desprinde o pătrunzătoare mărturie a vârstelor și a experiențelor deopotrivă revelatoare și formatoare, ce ne dezvăluie că adevărata țintă a acestui drum – străbătut cu pașii inimii – este însuși cerul.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de standarde ne obligă să ne revizuim sângeroasa agresiune a Rusiei asupra Ucrainei? Care ar fi, din punctul de vedere al lui Armand Goșu, marile surprize ale acestui conflict? Ce anume vom reține, în memoria noastră colectivă, din evenimentele desfășurate în ultimul an? Am putea afirma că felul în care se vorbește despre acest război reprezintă o lecție mai puțin obișnuită în materie de comunicare? Cum se vede, în peisajul turbulent al prezentului, teribila confruntare dintre aparatele de propagandă? De ce Rusia pune atât de mare accent pe propagandă, poate mai mult decât pe operațiunile militare propriu-zise? Este Ucraina, acum, inima Europei? Există în lume o nouă axă a răului? Putem vorbi însă și despre o axă a binelui? Ce nu a înțeles România din actualul tablou geopolitic, alegând să joace pe cartea prudenței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a evenimentelor provocate de invazia Rusiei în Ucraina, examinând rolul propagandei ruse în procesul de distorsionare mediatică a faptelor săvârșite de trupele rusești, precum și imperativul tragerii la răspundere a celor ce se fac vinovați de comiterea teribilelor crime împotriva umanității.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce este important, pentru societatea românească, procesul de reziliență prin cultură democratică? La ce întrebări ar trebui să reflecteze un cetățean al Europei, îngrijorat de evoluția actualelor evenimente internaționale? Faptul că Europa este seculară constituie un atu pentru aceste vremuri interesante pe care le trăim? A devenit, oare, teribila criză din Ucraina un accelerator al reflecției? Testul războiului din Ucraina ne-a oferit cumva și alte soluții? De ce avem nevoie de luciditate și moderație? Care sunt dușmanii recenți ai discernământului? Scrutând în profunzime orizonturile tematice ale volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Alexandru Gussi, politolog și doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează punctele de criză ale lumii tot mai complicate în care trăim, dar și modul în care, prin discernământ și moderație, pornind de la modelul patriotismului civic și proeuropean al Ucrainei, ne putem regăsi virtutea colectivă.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

S-ar putea afirma că visul este unul dintre marile daruri pe care le poate primi un om? În ce fel de timp pătrundem odată cu imperceptibila alunecare în această lume misterioasă? Cum sunt visele pentru Monica Pillat: au darul de a limpezi realitatea diurnă sau mai degrabă o complică într-un mod creator? Cu cine se întâlnește cel mai des în propriile-i vise? Care sunt marile teme recurente ale registrului său oniric? Cum poate decanta un autor, în scrierile sale, ideile și imaginile percepute în teritoriul inefabil al visului, devenit o „terra incognita” plină de surprize și provocări? De ce este Biblia plină de vise? Am putea considera visul drept un fel de avanpost pentru viața de apoi? Înfiripat pe marginea volumului „Somnul de taină”, dialogul dintre dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o delicată tatonare a teritoriului oniric, a misterelor oglindite în apele imaginarului și ale nostalgiei, dar și ale viselor inițiatice, care ne călăuzesc spre revelația divinității.

Reziliența prin cultură. Teodor Baconschi | DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce este atât de dificilă regăsirea virtuții în zilele noastre? Cât de important este dialogul în stabilirea unui diagnostic al lumii contemporane? Ar putea începe, oare, de la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un proces colectiv de regândire a virtuții? Dincolo de o anumită ambiguitate problematică, este posibil să rămână ceva neclar în marele tablou al acestui război? Cum am putea construi reziliența în fața marilor teste precum secularizarea, progresismul și hiper-modernitatea? Care dintre cele două ipostaze comunitare este mai importantă: Europa ca proiect politic sau Europa ca memorie spirituală? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de arhitectura tematică a volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează felul în care evenimentele recente au devenit un catalizator al conștiinței și al clarității morale, elemente atât de necesare în procesul de restabilire a ordinii internaționale și de regăsire a rădăcinilor creștin-democrate ale proiectului european.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce ar trebui să se vorbească, astăzi, tot mai mult despre claritate morală? În ce constă distincția dintre aceasta și discernământ? Cine sunt adevărații dușmani ai clarității morale? Cât de importantă este, în contextul actual, „bătălia pentru cuvinte”, când tendința redefinirii lucrurilor provoacă numeroase confuzii terminologice? Este, oare, posibilă claritatea morală în absența unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui adoptată în spiritul clarității morale: una tranșantă sau, dimpotrivă, una moderată? Cum supraviețuiește, totuși, comunismul în zilele noastre și cum pot fi recunoscute avatarurile sale? Se poate afirma că există vreo virtute în raport cu comunismul și corectitudinea politică? Pe ce fel de „om nou” ar trebui să pariem? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează raportul dintre comunism și creștinism, reliefând importanța clarității morale și a discernământului, doi factori esențiali ce reprezintă un adevărat antidot la resentiment și relativism, dar și la insidioasa încercare de banalizare a răului.

0:00 Adrian Papahagi - CREȘTINISM VS. COMUNISM

9:37 „Mi se părea atât de evident, în plus, pentru un român trecut prin comunism, cu experiența noastră a proximității rusești – o proximitate clepto-umană, o proximitate de răpitor. Pentru experiența noastră a comunismului, pentru sensibilitatea noastră de creștini, mai ales în zona conservatoare, cum ne place să spunem – creștini ortodocși –, te gândești că asemenea oameni, când văd moartea, când văd suferința, când văd agresiunea, când văd invazia, în simpla lor calitate de creștini, de români și de trăitori ai acestui timp, cu experiența comunismului, vor avea nu o tresărire, ci o revoltă instantanee. Ei bine, nu a fost cazul.”

19:34 „Unii ar putea spune – și cei care au contestat acest cuvânt pot spune – despre claritatea morală că este un soi de cenzură; cu alte cuvinte, toți suntem obligați să vedem lucrurile într-un singur fel. Dar și aici e o doză de relativism, fiindcă nici nu putem relativiza totul. Dacă ești creștin, ești obligat să consideri crima un rău absolut. Nu ai ce să negociezi acolo. Nu ai ce nuanțe să aduci.”

30:32 „Dar tot creștinește le-aș explica: dacă ți-ai păstrat până la urmă mintea și sufletul cât de cât curate, mai greu sau mai târziu vei discerne. Dacă, în schimb, te lași ideologizat, adică fanatizat, pierzi discernământul. Poți să te consideri bun creștin, să fii chiar creștin practicant – ajungi habotnic. La asta m-am gândit foarte mult, scriind despre Shakespeare în ultimul timp: poate un exces de virtute să devină un viciu?”

38:59 „Comunismul beneficiază, până astăzi, de o absolut vinovată amnezie voluntară. Și, într-adevăr, nu a fost un proces al comunismului. Eu sunt absolut siderat; și aici, trebuie să spun, poate că e o bulă și o cameră de rezonanță, dar eu văd perfect. Când scriu ceva, adesea îmi place – și un pic pentru a provoca – să spun cât de mult a evoluat țara asta față de perioada comunistă.”

52:40 „Ele [comunismul și corectitudinea politică] deturnează, după părerea mea, instincte și virtuți creștine întru totul admirabile. De pildă, corectitudinea politică ideologizează decența, fiindcă, sigur, nu e decent ca, în fața unei persoane care e într-un fel diferită, sau pusă într-o situație de minoritate, sau într-o situație de infirmitate, tu să vii și să intri grobian în sensibilitatea acelei persoane.”

Ce sunt explorările fenomenologice? De ce este importantă abordarea dintr-o asemenea perspectivă atunci când vorbim despre tema violenței? Cum se explică faptul că suntem o specie cu atâta încărcătură de violență și animalitate, fenomen observabil până și în cele mai elevate și rafinate culturi umane? A gândi fenomenologic asupra violenței înseamnă a ieși, deopotrivă, din ideologie și din religie? Sau mai degrabă din ideologie decât din religie? Contraintuitiv vorbind, ar exista argumente pentru a susține că violența poate fi și un factor pentru progres, respectiv o condiție a creativității? Cum anume se constituie experiența vizuală a violenței de-a lungul mai multor tipuri de imagini de care omul contemporan este asaltat continuu? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul „Violență și animalitate. Explorări fenomenologice”, dialogul dintre filosoful Cristian Ciocan, unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul fenomenologiei, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în țesutul ideatic al fenomenului violenței – care a impregnat întreaga istorie a omenirii –, reliefând rolul experienței trăite în justa înțelegere a diferitelor sale manifestări, de la cele exterioare până la violența asupra sinelui, exercitată prin forme de autodisciplină și asceză.

Cartea Violență și animalitate. Explorări fenomenologice este disponibilă aici: edituraspandugino.ro

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce este bine să pledăm cauza unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui să adoptăm față de diversitatea Estului, atunci când vorbim despre memorie și modele: să prețuim ceea ce descoperim sau să fim mai degrabă prudenți? Despre ce fel de justiție a memoriei ne învață unul dintre cei mai importanți intelectuali ai modernității, Anton Pavlovici Cehov? Ce înseamnă „a doua Rusie” și care este forța ei acum, când armele vorbesc? De ce trebuie să ne întoarcem atât de departe în trecut pentru a înțelege ce ni se întâmplă astăzi, în prezentul nostru atât de turbulent? Putem spune că, în oglinda cea bună a istoriei, există și o „a doua Românie”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează firele de adâncime dintre Rusia, Uniunea Sovietică și noi, reliefând reperele unei geografii spirituale ce include întregul spațiu central-european, cu modelele și personajele sale având multiple fațete, dar și cu memoria lui culturală, adesea traumatică.

0:00 Ioan Stanomir - Rusia, Uniunea Sovietică și noi

10:35 „Educația, în pofida aparențelor, nu se adresează decât individului. Individul se autoeducă prin contact cu cărțile, cu filmul, cu teatrul, cu muzica, cu viața lui, cu cultura populară.”

20:51 „Osip și Nadejda Mandelștam sunt un caz aparte, pentru că Osip Mandelștam e în sine unul dintre marii poeți ai modernității. E fondatorul, alături de Ahmatova și de Gumiliov, al curentului acmeist, care este, de fapt, opusul simbolismului rus, un curent al clarității și al limpezimii. Mandelștam a fost fascinat de Dante...”

31:08 „Cred că scriitorii ruși au simțit întotdeauna că sub picioarele lor se află ceva neobișnuit de puternic și de neliniștitor. A simțit-o Dostoievski, care a crezut că această energie va salva lumea, a simțit-o Turgheniev, care era neliniștit de această energie, a simțit-o Bulgakov, care a descris-o în «Garda albă».”

40:39 „Dacă Cehov ar fi trecut de 1917, e greu de crezut că ar fi avut parte de o viață senină. Ar fi avut, poate, parte de exil, ar fi avut parte de foamete. El nu era atât de diferit ca structură sufletească de Osip Mandelștam. Și uite ce a pățit Osip Mandelștam sau ce a pățit Boris Pasternak. Adică au fost persoane supuse unei presiuni extraordinare...”

49:41 „Kiseleff e un astfel de personaj ambiguu. El este înger și demon pentru români. E reformator, dar este reformatorul care pregătea, de fapt, încorporarea Principatelor în imperiu. Și proximitatea cu oameni precum Kiseleff și cei asemenea lui îi pregătește, de fapt, pe pașoptiști, care înțeleg că din această îmbrățișare românii nu vor mai ieși bine.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce formula „claritate morală” are un prezent atât de turbulent? Care este, de fapt, sensul acesteia? S-ar putea spune că, înainte de 1989, Václav Havel era un rezervor de claritate morală? Prin ce anume a fost disidența sa atât de specială în spațiul țărilor intrate în sfera de influență a comunismului? În ce fel a contribuit el la extinderea NATO spre estul Europei, după 1990? Poate fi considerat Václav Havel una dintre marile conștiințe lucide ale secolului trecut? Este, oare, totalitarismul un accelerator de curaj și de discurs moral? De ce este marginalizată astăzi etica în spațiul public? Ce e mai actual acum: viața trăită în adevăr sau puterea celor fără de putere? Pe firul unor întrebări inspirate de imensa moștenire intelectuală, politică și culturală a lui Václav Havel, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o remarcabilă reconstituire a personalității acestui lider providențial pentru Europa de Est, dar și pentru întreaga lume, un adept al ideilor de centralitate a eticii și de claritate morală, ale cărui fapte, acțiuni și decizii au marcat în mod decisiv ultimele decenii ale secolului al XX-lea.

0:00 Sever Voinescu - VÁCLAV HAVEL. Bine că l-au avut ei!

10:04 „Opoziția lui, la tipul lui de disidență, a fost foarte specială. În anii ’70, în anii ’80, dar și înainte, disidența aceasta central-europeană, anticomunistă, se compunea mai ales din trei categorii de oameni. Cei mai vehemenți și mai implicați erau, fără îndoială, foștii comuniști, care se simțeau trădați, dintr-un motiv sau altul, au fost excluși de la putere...”

21:04 „Aprilie 1993. E vorba de o întâlnire pe care a avut-o cu Bill Clinton, într-un moment în care Statele Unite, cam toată lumea în Statele Unite ale Americii se gândea că e cazul să dizolve NATO. Căzuse Uniunea Sovietică, se desființase Pactul de la Varșovia, toată lumea părea convinsă că Rusia era complet învinsă...”

31:42 „El a avut ideea aceasta că, pentru ca societatea să se facă bine, oamenii trebuie să se recupleze cu o ordine metafizică superioară lor și de acolo trebuie, cumva, să-și regândească, să-și reforjeze viziunea asupra lumii. Cu alte cuvinte, lumea asta nu este un rezervor suficient de repere pentru o viață în adevăr.”

40:32 „Am citat la începutul conferinței o vorbă care mi-a plăcut mult, a lui Milan Kundera. Când Havel a murit, Kundera a spus: «Capodopera lui a fost destinul lui». E dincolo și de cărțile lui, și de eseurile lui, și de poeziile lui, și de cariera politică...”

50:44 „Există două texte ale lui care mie îmi plac extraordinar; sunt două scrisori pe care le-a scris. Una i-a scris-o, în 1968, lui Dubček . Primăvara de la Praga – toată lumea era entuziasmată în Cehoslovacia, era o efervescență extraordinară: se desființase cenzura, se liberalizaseră deja niște părți din economie, se deschiseseră granițele...”

1:03:07 „Havel este un autor dramatic, piesele lui sunt, în general, subsumate în acest curent, în mare vogă atunci, al teatrului absurdului, în anii ’60-’70. A avut la început, în primele lui piese, tema aceasta – care era, în anii ’50-’60 tema favorită a absurdului și la Ionescu, și la Beckett și așa mai departe – tema aceasta a vorbei goale, a limbajului...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care dintre cele două mari sărbători ale creștinătății reprezintă darul desăvârșit pe care Dumnezeu îl oferă omenirii: Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Învierea Sa? Peștera în care S-a născut Iisus semnifică altceva decât peștera lui Platon? Ce înseamnă a colinda, dincolo de ceea ce se vede și de muzica specifică acestui ritual? Cum era, oare, pruncul Iisus? De unde vin cei trei magi evocați într-unul dintre cele mai misterioase pasaje din Noul Testament, aparținând Evangheliei lui Matei? De ce aduc ei aur, smirnă și tămâie? Care este diferența dintre smirnă și tămâie? Ce se întâmplă în Biserică, din punct de vedere instituțional, cu câteva zile înaintea Nașterii Mântuitorului? Dar în ziua de Crăciun și în perioada imediat următoare? De ce această sărbătoare creștină continuă să-i tulbure pe unii care ar dori s-o înlăture din viața spirituală a omului contemporan? Pe firul temelor deschise în precedentul episod al ediției prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu aprofundează semnificațiile iconografice, ritualice și liturgice ale marelui eveniment cu adânci reverberații pentru lumea creștină, din care izvorăsc, sub semnul luminii dumnezeiești, bucuria curată și dragostea nesfârșită față de oameni.

0:00 Părintele Episcop Ignatie al Hușilor | Crăciunul - Partea a doua

9:29 „Însă legat de peștera Mântuitorului, nu numai că este simbolul, ci a devenit un fel de «axis mundi», un centru al Universului, locul în care s-a zămislit tot ceea ce ține de esența, de profunzimea vieții creștine. Sunt foarte mulți Părinți ai Bisericii noastre care recurg și fac referință la faptul că Iisus s-a născut într-o peșteră, smerit...”

22:39 „Pentru cei de dinaintea noastră, pentru înaintașii noștri, a colinda era ceva sacru, nu un motiv de benchetuială, axat pe partea gastronomică. Colindatul avea drept finalitate participarea la Sfânta Liturghie. De fapt, a colinda, nu însemna altceva decât – nu știu dacă cei de dinaintea noastră s-au gândit la aceasta, dar mi-aș permite să fac această corelație – o repetare a procesiunii pe care o făceau creștinii primelor veacuri...”

30:30 „Este foarte interesant acest text al Sfântului Ambrozie, care, de fapt, e un pasaj din comentariul pe care îl face pe marginea Nașterii Mântuitorului în Evanghelia de la Luca. Adică minunăția acestui eveniment – sau profunzimile, sau adâncimea sa – este faptul că Dumnezeu le alege pe cele mai smerite, mai neînsemnate și cărora le dă o valoare extraordinară prin prezența Sa.

39:39 „De ce Dumnezeu consideră că această veste a Nașterii lui Iisus trebuie să fie împărtășită prima dată păstorilor, și nu altor categorii sociale? Sunt două explicații. Una dintre ele este că în literatura de specialitate, în literatura rabinică, păstorii nu se bucurau de un anumit prestigiu, de un anumit respect. Erau neînsemnați, nesemnificațivi și Dumnezeu, așa cum am spus, le alege pe cele care sunt nesemnificative, pentru a le da o valoare extraordinară.”

50:22 „Sărbătoarea Crăciunului presupune, implică un anumit număr de zile de post. Este precedată de o perioadă de post de patruzeci de zile și această perioadă nu este altceva decât o pregătire a noastră: inima mea, sufletul mea să devină ca o peșteră din Bethleem, în care Iisus să se nască, să se pogoare în viața mea. Această pregătire culminează cu ajunul Crăciunului...”

58:29 „Deranjează, cred eu, mă gândesc că deranjează faptul că civilizația creștină, creștinismul este cel care conferă valoare demnității persoanei umane în unicitatea ei. Progresismul liberal este cel care tratează lucrurile ca grup: sunt drepturi de grup,...

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

S-ar putea spune că, în aceste zile premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului, cerul coboară pe pământ, iar oamenii îmbracă haine de lumină? Nașterea lui Iisus Hristos anticipează, într-un anume fel, Învierea evocată de sărbătorile pascale? S-ar fi putut El naște altundeva decât într-o iesle, așa cum ni se relatează în Evanghelie? De ce s-a născut atât de sărac, precum cel mai sărac rege din această lume? Este, oare, peștera un loc vindecător, un spațiu cu multiple reverberații simbolice? Cum era copilul Iisus? Ni-l putem imagina râzând? Ce păstrăm, ca ritualuri, din acele zile ale Nașterii Domnului? În ce fel i-am mai putea aduce astăzi aur, smirnă și tămâie? Ce semnifică vizitele îngerești pe care le-au primit în acele zile Iosif și Fecioara Maria? Poate fi considerat îngerul un îndrumător al tainei? De unde izvorăște bucuria aceasta, aproape nepământeană, de Crăciun? Într-o ediție specială, prilejuită de sărbătoarea Nașterii Domnului, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o luminoasă călătorie spirituală spre timpul sacru al venirii lui Iisus Hristos în această lume, un moment privilegiat în care umanității i s-a dezvăluit marea taină a Vieții și Adevărului, dar și semnificația unor înalte valori morale, precum bunătatea, curăția inimii, dragostea față de oameni, smerenia și milostivirea.

0:00 Vasile Bănescu - Sărbătoarea Nașterii Domnului

9:12 „Observăm că și astăzi sunt gânditori care aleg să expedieze problema aceasta a Întrupării lui Dumnezeu, a Învierii Lui, pentru că este un scandal pentru logică. Spiritul infinit, Universul, a fost creat – asta o recunosc și mari savanți, astrofizicieni și așa mai departe. Dacă Ființa care a creat Universul și care scapă oricărei apropieri logice de el devine om, aici, repet, apare un scandal imens pentru rațiune.”

19:33 „Despre Hristos vorbesc, evident, evangheliștii, care i-au fost și martori oculari. Sunt oameni care l-au cunoscut, deci sunt mărturisitori în acest sens. Vorbesc însă, pentru cei care nu oferă suficient credit textelor evanghelice, vorbesc oameni care n-au avut nicio legătură cu creștinismul, dar care au fost, într-un fel, martorii evenimentelor provocate de Hristos în timpul când a trăit în Iudeea. Mă gândesc la textele lui Tacit...”

30:14 „Eu am rămas foarte frumos marcat de o carte despre care s-a vorbit prea puțin, o carte care-i aparține unui mare spirit sud-american. Rubem Alves este autorul; e comparat cu Steinhardt în America de Sud. El are o carte intitulată „Cartea cuvintelor bune de mâncat”. E vorba de o parabolă, până la urmă, în carte, dar este limpede că aceste cuvinte rostite de Hristos, prin care El e prezent și astăzi alături de noi, pot fi percepute ca o hrană.”

41:38 „Timpul, spune Părintele Stăniloae, trebuie să fie acest interval între chemarea lui Dumnezeu – Hristos vine în lume pentru a ne chema spre El, spre modelul suprem – și răspunsul pe care noi îl oferim. Răspunsul nostru nu vine imediat. De obicei, vine târziu sau nu vine niciodată, Dumnezeu așteptându-l. Hristos stă la ușă și bate.”

50:52 „Hristos, cum spuneam, a fost un om deplin și, în același timp, Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-omul. Din păcate, a apărut în istorie, din cauza provocărilor demonice care au stârnit ideologiile, omul-Dumnezeu. Este Antihristul, omul-Dumnezeu, pentru că accentul nu mai cade pe Dumnezeu, ci pe omul care vrea să fie adorat ca un Dumnezeu.”

1:01:23 „Creștinismul e personalist și nu poate fi altfel: suntem persoane. Dimensiunea personalismului este cea mai detestată dimensiune de toate totalitarismele care suprimă persoana prin suprimarea libertății și-l...

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce reprezintă sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, ca eveniment fundamental și întemeietor pentru creștini? Data de 25 decembrie este o convenție sau înseamnă mai mult decât atât? Dacă am propune o ordonare logică a textelor biblice despre Nașterea Mântuitorului, la ce fel de surse – orale și hermeneutice – ar trebui să recurgem? De ce Iisus Hristos s-a născut la Bethleem, și nu la Ierusalim? Cum arăta, oare, Bethleemul în acea perioadă? Ce semnificație are, în plan spiritual, denumirea care i-a fost atribuită , aceea de „casă a pâinii”? Cât de importante s-au dovedit a fi cărțile și profețiile veterotestamentare în construirea orizontului de așteptare cu privire la apariția unui Mântuitor în mijlocul oamenilor? De ce avem nevoie și astăzi de un Mântuitor? Pe firul unor întrebări esențiale, în prima parte a acestei ediții speciale prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, dialogul dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează semnificațiile profunde ale Crăciunului, considerat o evocare a teofaniei, o formă simbolică de re-creare a lumii, dar și un răstimp privilegiat, în care se celebrează, în deplină comuniune cu lumina și adevărul, întruparea celei mai autentice iubiri față de umanitate.

7.37 „Relatarea despre evenimentul întrupării, evenimentul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos o vom găsi în două Evanghelii: în Evanghelia de la Matei și Evanghelia de la Luca. Cea de la Luca este o versiune puțin mai detaliată, mai elaborată, mai amănunțită, chiar cu aspecte care țin de ordin cronologic, concret, încât am putea data cu oarecare aproximație anul propriu-zis de naștere – să spunem – al Domnului Hristos.”

16.38 „În schimb, în Evanghelia de la Luca este contextualizat din punct de vedere cronologic, din punct de vedere istoric: ni se spune că în vremea Cezarului August, care nu era altcineva decât Octavian Augustus. Și nu cred că este o pură întâmplare faptul că Sfântul Evanghelist Luca îl menționează pe Octavian Augustus, pentru că el era simbolul păcii romane, celebra «Pax Romana»...”

25.57 „Iisus Hristos este pâinea vieții, care se coboară din cer în casa pâinii și ni se dăruiește în Liturghie, prin împărtășanie: trupul și sângele. Este o primă semnificație, de natură teologică. Însuși Iisus se definește pe sine, în Evanghelia de la Ioan, ca fiind pâinea care s-a coborât din cer, ceea ce a scandalizat. Este unul dintre discursurile lui Iisus care i-a pus pe gânduri pe cei care l-au ascultat, inclusiv pe apostoli.”

33.59 „Orizontul acesta de așteptare este extraordinar de bine sintetizat și foarte bine surprins într-un text din slujba Crăciunului. Eu întotdeauna încerc să înțeleg semnificația sărbătorilor făcând apel permanent la slujba în sine a acelei sărbători, pentru că poate conferi niște semnificații la care chiar nu ne putem... Da, slujbele. Dacă-mi dați voie, mi-am notat aici un text care, de fapt, ne sintetizează cel mai bine conținutul acestui orizont de așteptare.”

41.27 „Este o creație. De ce este o creație? Tot slujbele ne ajută, în sensul că, în seara precedentă fiecărei mari sărbători, din punct de vedere liturgic, sunt lecturate mai multe pasaje din Vechiul Testament. Evident, în noaptea de Crăciun, în seara din ajun de Crăciun, sunt lecturate toate textele sau aproape toate textele care fac referire la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce uităm, adesea, că stilul este omul? S-ar putea afirma că dicționarele sunt un fel de școală cu program prelungit? Cum s-a ivit ideea acestui proiect, ținând seama de profilul „Dicționarului de stilistică”? Ce fel de ghid este o asemenea carte și în ce domenii putem naviga mai bine dacă o avem în apropiere? Ne permite, oare, stilistica să înțelegem mai bine viața? Ce capcane am putea ocoli cu ajutorul unui instrument atât de sofisticat și de prețios în același timp? Care a fost vârsta de aur a retoricii? Trăim vremuri fertile pentru o știință atât de venerabilă cum este stilistica? Prin ce devine cu atât mai importantă o istorie stilistică a literaturii? Explorând arhitectura „Dicționarului de stilistică”, dialogul dintre Mihaela Mancaș, profesor emerit, unul dintre cei mai valoroși specialiști în stilistică literară, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează punctele de convergență dintre diferitele științe ale limbii, inserțiile structuraliste care au reconfigurat în secolul trecut direcțiile de cercetare lingvistică, precum și rolul stilisticii în analiza estetică a creațiilor literare, invitându-ne la o subtilă reflecție asupra frumosului artistic.

7.24 „În momentul de care vorbesc eu, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, era deja în decadență. Se ridicau, cum să spun, poeticile romantice, care negau complet orișice clasificare de tip retoric, și retorica a murit. S-a stins de tot. A fost scoasă din școli, nu s-a mai făcut niciun fel de aluzie la ea și toată lumea, toți romanticii și chiar și simboliștii au început să o nege...”

17.06 „Stilistica este o știință, o umbrelă largă. Ea poate să cuprindă – și cuprinde, de fapt – tot ce ține de expresivitate. În termeni mai largi și mai pompoși, am zice tot ce ține de frumos. Și atunci, toate subdisciplinele ei se referă la o variantă sau alta de tip de text sau la particularități ale unor tipuri de texte.”

24.50 „Acest abuz de cunoaștere a figurilor și de definire a figurilor a dăunat școlii, aplicării, să zicem, în analiza poeziei a acestui tip de analiză. Au fost profesori care au inspectat foarte multe școli: și elementare, adică gimnaziale, și mai elevate, la liceu. Se ajunsese la aprecierea unei poezii după ce i se făcea inventarul figurilor...”

32.18 „El [structuralismul] a avut însă merite extraordinare și aș spune, revenind la întrebarea dumneavoastră, că în stilistică poate mai mult decât în altă parte. În retorică deja – am văzut –, acea interpretare semantică a figurilor a fost salvarea. A fost excelentă și a dat ocazia, după aceea, reinterpretării textului de poezie.”

38.29 „Am avut între stilisticienii români doi iluștri reprezentanți ai fiecăreia dintre aceste direcții. Stilistica lingvistică a fost, să zicem așa, închisă în cartea lui Iorgu Iordan, «Stilistica limbii române». Stilistica lui Iordan este o stilistică a limbii...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care ar fi diferența specifică propusă de Episcopul Ignatie (Trif) în cartea sa, în raport cu venerabila tradiție izvorâtă din orizontul tematic al scrierilor Sfântului Grigorie Palama? De ce este un eveniment în sine apariția unei astfel de lucrări în teologia românească? Ce sunt energiile necreate ale lui Dumnezeu? S-ar putea afirma că faimoasa formulă „ora et labora” („roagă-te și muncește”) este valabilă și pentru timpurile noastre? Cum a fost posibilă redescoperirea isihasmului în secolul al XX-lea, dincolo de micile spații ecleziastice în care se practicase până atunci? Am greși, oare, dacă am afirma că, în urmă cu șapte secole, Sfântul Grigorie Palama a scris o bună parte din ceea ce am putea numi „softul” lumii de astăzi? Ar putea fi viața marea noastră supraputere și, dacă da, cum ne asumăm o asemenea conștiință? Prilejuit de recenta apariție a cărții Episcopului Ignatie (Trif), „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate”, considerată o adevărată comoară de erudiție și un efort de reflecție cu totul remarcabil, dialogul dintre Petre Guran, istoric și cercetător științific la Institutul de Studii Est-Europene al Academiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează armonioasa arhitectură a volumului, reliefând importanța traducerilor și a studiilor palamite, tradiția neîntreruptă a rugăciunii isihaste, rolul social al unei asemenea învățături, precum și ceea ce se întâmplă cu omul atunci când trăiește experiența energiilor necreate ale lui Dumnezeu.


0:00 Episcopul Ignatie (Trif) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE

8:46 „Și atunci întrebarea care se ridică: după Dumitru Stăniloae, după Ioan I. Ică jr, ce mai poți spune în teologia românească despre Grigorie Palama? Surpriza plăcută este că poți spune lucruri noi, din două motive: 1. că Grigore Palama e, într-adevăr, un subiect care polarizează; nu poți să rămâi indiferent. Deci Grigorie Palama ori te atrage, ori te respinge, în orice caz nu te lasă fără reacție.”
18:11 „Partea a doua a acestui capitol lung, al treilea, este despre ucenicii sau exegeții lui Grigorie Palama, din timpul vieții sau imediat după moarte, între care, în mod foarte semnificativ – e un punct pe care poate că-l mai dezvoltăm –, e Nicolae Cabasila.”

27:25 „Trebuie să fim atenți, iar Preasfințitul Ignatie e atent la terminologie și face distincții foarte importante. Una este isihasmul – este categoria mai mare –, alta este palamismul, în interiorul isihasmului, adică e o doctrină care îți explică de ce este isihasmul nucleul vieții creștine...”

41:26 „Ce aduce nou în acest sens Grigorie Palama este că deschide omul unui destin extraordinar. Omul, prin teologia Sfântului Grigorie Palama, are șansa unei deveniri care este cu totul și cu totul deosebită. O numim îndumnezeire – și de aici frica aceasta de rolul teologiei palamite și, în general, al aspectelor celor mai provocatoare ale creștinismului, ale Evangheliilor.”

55:00 „Dumnezeu rămâne cu totul dincolo de toate categoriile noastre, ca Ființă: inaccesibil, incognoscibil, incomprehensibil. Dar Dumnezeu, acest Dumnezeu care e dincolo de orice categorii, acționează – și acesta e numele acțiunii lui Dumnezeu, al energiei lui Dumnezeu – prin energii necreate.”

1:03:20 „Gândirea aceasta teologică a Bizanțului este transfigurată și relansată în istorie în secolul al XIV-lea, prin teologia palamită. Ea este încă o dată salvată în miezul acestui Occident. Dacă ne uităm – acum e o mare discuție, n-o mai deschidem astăzi –, pentru mine, România nu face parte din Orient, ci din Occident.”

Cartea EPISCOPUL IGNATIE (TRIF) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE este disponibilă...

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cât de importantă este justiția memoriei în amplul proces de investigare a crimelor comunismului și a factorilor care au condus la instaurarea acestui regim în numeroase țări ale lumii? Ce anume l-a determinat pe Thierry Wolton să scrie cele trei volume reunite sub titlul „O istorie mondială a comunismului”, lucrare fundamentală pentru înțelegerea rolului pe care călăii și complicii lor l-au avut în aplicarea și perpetuarea unei ideologii criminale? Cum ar fi arătat astăzi lumea, dacă revoluția comunistă ar fi reușit în totalitate? Din ce cauză a eșuat proiectul internaționalist al comunismului? Cine sunt complicii și cât de nocive s-au dovedit a fi tăcerea și denaturarea adevărului? În jurul unor teme de o ardentă actualitate, prilejuite de inițierea ciclului de conferințe „Justiția memoriei”, organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino, dialogul dintre marele istoric și eseist francez Thierry Wolton, autorul unor lucrări esențiale despre istoria comunismului, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne dezvăluie modul de funcționare a sistemului comunist, textura de adâncime a relațiilor de cauzalitate și a formelor prin care se manifestă astăzi moștenirea sa, resursele de metamorfozare ale acestui spectru, dar, mai ales, imensa noastră datorie morală de a apăra libertatea, considerată valoarea primordială a ființei umane.

8.49 „Mulți oameni mai cred și astăzi despre comunism că este o idee frumoasă, dar care a fost greșit aplicată. Cred cu tărie acest lucru. Nu știu în ce măsură comunismul a fost o idee frumoasă, dar știu însă despre comunism că a fost aplicat.”

16.17 „Așadar, proiectul internaționalist al comunismului nu a funcționat. Acest lucru este foarte important, pentru că, așa cum acest proiect nu a funcționat, am asistat în întreaga lume la o repliere naționalistă a comunismului, deoarece ideologia își pierduse puterea de convingere, în măsura în care promitea un paradis care nu se mai concretiza.”

26.36 „Comunismul a marcat spiritele și le marchează încă, pentru că modul său de funcționare este unul de tip binar. Există cei buni și cei răi. Cei buni sunt comuniștii, eventual poporul, proletarii, săracii, cei ce trebuie salvați etc. Aceasta este tabăra celor buni. Cei răi sunt capitaliștii, exploatatorii, imperialiștii, colonizatorii etc.”

35.14 „S-a uitat cu desăvârșire că Polonia a fost marele martir al celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul a început în Polonia și tot în Polonia s-a încheiat. Polonezii au înregistrat un număr considerabil de morți. Au fost striviți de istorie, pentru că, așa cum știți, după război au fost ocupați de Armata Roșie, ajungând în lagărul comunist.”

44.44 „Pentru că, în primul rând, crimele comunismului au fost cunoscute încă de la început. Primele dovezi despre crimele din Rusia bolșevică datează din 1918. Mărturiile reies din cărți, din primele cărți publicate. În «Istoria» mea asupra comunismului, am consemnat o listă de cincizeci de cărți, în diferite limbi – engleză, franceză, germană etc. –, care demonstrează că existau încă de atunci mărturii.”

51.42 „Victimele au murit din cauza indiferenței contemporanilor, pentru că, așa cum am spus mai devreme, aceștia au întors privirea în altă parte și au tăcut. În indiferența contemporanilor lor. Dacă nu ne amintim de ele, mor pentru a doua oară. Mor pentru a doua oară. Mor în memoria noastră, în absența amintirilor noastre.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Mai avem astăzi motive temeinice pentru a susține că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile? De unde începe drumul spre limpezirea acestei lumi? De la ceilalți sau de la noi înșine? Ce este religia puterii în raport cu puterea religiei? Se adeverește, în prezent, sensul profeției că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc? Care este distincția dintre sintagmele „cetatea sub asediu” și „cetatea asediată”? De unde provin cele mai puternice atacuri asupra libertății și democrației: din Vest sau din Est? Ce rol are centrul, ca idee reglatoare , în această bătălie? De ce miza este atât de importantă, încât acesta devine nu numai un mijloc, ci și un scop în sine? Cu ce arme sau instrumente se poate (re)cuceri? Cum putem naviga prin lumea în care trăim? Ne retragem într-un turn de fildeș sau ne implicăm în viața cetății? Reflectând asupra marilor teme prefigurate în corpusul de eseuri din volumul „Scrieri 4. Darul desăvârșit & Cetatea sub asediu & Pe ce lume trăim”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu configurează o radiografie lucidă și revelatoare a lumii noastre, scindate între ontologie și deontologie, între riscuri și provocări, între ceea ce a visat să fie și ceea ce este cu adevărat.
8:55 „Cred că «homo religiosus» este o constantă, o dimensiune a omului, pur și simplu. Deci asta vedem, că apetitul de spiritualitate, de depășire a propriei condiții, de înțelegere a lucrurilor ultime îl însoțesc pe om dintotdeauna și așa va fi până când va exista...”

18:28 „E o idee severă, o idee insuportabilă. Dacă stai să te gândești la tot ce implică faptul că nu există decât un Dumnezeu, restul fiind umbre, idoli, ficțiuni, fantasme, iluzii... De asta cred că și filosofia secolului al XXI-lea, care își face loc acum undeva între morala noului panteism, ecologism și etosul postumanist, va reveni la vechiul repertoriu...”

27:40 „Factorul uman pune în criză bunătatea omului, tocmai pentru că prin bunătatea noastră constitutivă am făcut loc, ontologic, în lume răului. Știm prea bine: răul nu are cum să țină de domeniul divin și, prin urmare, creația nu e atât ea rea, cât noi avem un ochi care poate să proiecteze asupra ei răul moral, răul absenței lui Dumnezeu, răul dezordinii.”

40:41 „Poate că aici a greșit, în expansiunea lui comercială, liberală, Occidentul, căzând prea ușor în convingerea că drepturile omului se răspândesc ideal, irezistibil, dar cu putere și viteza luminii, că, dacă a căzut Zidul Berlinului și a explodat URSS, toți conducătorii și popoarele lumii vor spune: «Uite, de mâine suntem liberi, democrați...»”

47:05 Internetul ne oferă un model de cunoaștere de tip neuronal, ca o obiectivare a structurii creierului, și ne arată și că poți salva ideea de centru în rețea, deci să o umanizezi urmărind policentrismul. Asta te face să nu pierzi din vedere conceptul de centru, dar, în același timp, să nu-l absolutizezi, să nu faci din el un alt idol...”

53:29 „[Darul desăvârșit] este o rugăciune care se referă la Sfânta Euharistie, adică la Hristos euharistic, felul sacramental pe care întemeietorul creștinismului, Dumnezeu și om, l-a instituit pentru a rămâne, prin împărtășire directă, în comuniune cu el.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce a însemnat pentru Părintele Wilhelm Dancă „întâlnirea” cu scrierile lui Mircea Eliade? Prin ce anume rămâne extrem de provocatoare și de actuală această hermeneutică a fenomenologiei religiilor care stă la baza întregii opere eliadiene? Cât de mult l-a influențat profesorul Nae Ionescu pe tânărul Mircea Eliade în delimitarea principalelor categorii privitoare la istoria religiilor? Care sunt semnificațiile sintagmei „definitio sacri”? Cum s-ar putea defini o experiență religioasă inefabilă, manifestată mai ales prin simboluri? În ce termeni se poate vorbi despre o logică a religiei? Afirmația lui Mircea Eliade, potrivit căreia „simbolismul religios l-a creat pe om”, își mai păstrează actualitatea? În ce măsură poate fi considerat marele istoric al religiilor un mijlocitor între Orient și Occident? Pe firul unor întrebări revelatoare, prilejuite de apariția volumului „Mircea Eliade: Definitio sacri”, dialogul dintre Părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează un fascinant orizont de spiritualitate, înfiripat în jurul sacrului, al simbolurilor și miturilor creatoare, definitoriu atât pentru existența unui autentic homo religiosus, cât și pentru cea a lumii secularizate.
0:00 Wilhelm Dancă | Mircea Eliade: Definitio sacri
10:36 „Spun că este greu de definit sacrul, pentru că este o experiență inefabilă, atât de originală, încât ea nu poate fi încapsulată în concepte, în idei. Doar simbolul ar putea să indice ceva ce se întâmplă acolo. Deci simbolul rămâne limbajul privilegiat pentru a indica experiența religioasă în esența căreia – sau în inima căreia – este sacrul.”
20:33 „Cum definim ceea ce nu poate fi definit? De ce: pentru că noi avem nevoie de sacru și foamea noastră de sacru se manifestă chiar și atunci când am alunecat în mentalități și comportamente secularizate. Rămân mai departe. Într-un fel se camuflează – cum spune Mircea Eliade – sacrul, deci foamea aceea de ființă, de viață de adevăr se camuflează și în comportamente și mentalități secularizate.”
28:47 „Omul religios este omul care se teme foarte mult de profan, de viața asta risipită, fragmentată, de ceea ce trăim noi astăzi, în postmodernitatea noastră, a rămășițelor textuale pe care încercăm să le punem la loc și să descoperim sensul. Pentru omul religios, sensul era în orientarea spre centru...”
33:37 „Sacrul, cum spune Mircea Eliade, nu este un moment în istoria omului pe pământ, ci este parte constitutivă a conștiinței lui ca om. De aceea, omul, de la început și până la sfârșit, este homo religiosus, chiar și atunci când este secularizat, chiar și atunci când căutările lui sunt, poate, provocatoare sau nu se încadrează într-o tipologie pe care o cunoaște.”
47:02 „În «Mitul eternei reîntoarceri», ultimele capitole vorbesc despre destin și despre credință. Mircea Eliade interpretează creștinismul în cheia credinței și spune: credința nu înseamnă ascultare, nu înseamnă transmiterea unor conținuturi dogmatice, înseamnă libertate și contemporaneitate. Aici, sigur, este influențat puțin de Kierkagaard.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
În ce măsură avem astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de modele? Ar putea societatea să se coaguleze și să progreseze în lipsa unor asemenea repere intelectuale, spirituale și pedagogice? Pentru Teodor Baconschi a fost o întâmplare sau un destin faptul că a întâlnit asemenea personalități remarcabile? Ce a însemnat pentru domnia-sa, ca ambasador al României la Sfântul Scaun, prima întrevedere cu Papa Ioan Paul al II-lea? Din ce este compus „softul” admirației pe care o exersează în scrierile sale cu alonjă portretistică? Care sunt personalitățile ce i-au marcat existența în modul cel mai pregnant? Trăim timpuri bune sau mai degrabă nefaste pentru instituția maestrului, atât de importantă în istoria umanității? Trecem uneori prea ușor pe lângă marii oameni? Pe firul generoasei teme reliefate în cea de-a doua secțiune a volumului „Scrieri 3”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează fascinanta galerie a unor personalități ilustre, surprinse în portrete de o rară eleganță stilistică, izvorâte din profunda admirație față de virtuțile pe care acestea le întruchipează.
0:00 Teodor Baconschi | Scrieri 3 (Partea a doua): Mic almanah al marilor oameni
8:07 „Sigur că Ioan Paul al II-lea, fiind un om firesc, foarte smerit și cu o viață spirituală personală îndelung rafinată, nu te făcea să te simți un «nimeni» în fața lui. Dimpotrivă, avea o abordare părintească. Imediat îi simțeai căldura umană, naturalețea, discretul umor de care știa să dea dovadă.”
18:30 „Poate că ideea aceasta, de a scrie o cărțulie cu niște zeci de portrete de oameni importanți cu care m-am intersectat, a plecat, de fapt, de la cel mai drag și prestigios, care este Ioan Paul al II-lea. Aș adăuga și faptul că între timp a fost canonizat...”
27:26 „«De viris illustribus» este o tradiție antică și apoi patristică de texte care se predau la școală, pentru că fiecare elev, din fiecare nouă generație, are nevoie să aibă în față o frescă a unor personalități care au modelat istoria lumii, care au reușit să fie exemple în momente tragice sau să dea pilda unor virtuți mereu recomandabile...”
37:30 „Cred că am fost influențat durabil de lectura, în adolescență, a «Istoriei literaturii» lui Călinescu, am păstrat ceva și din tradiția portretului fizic, care e grăitor. Mi se pare că, într-adevăr, n-avem o carcasă separată de ce suntem în profunzimile noastre psihice, intelectuale...”
44:25 „Uneori, un rege, chiar dacă nu mai e pe tron, poate să-ți influențeze viața prin gesturi aparent mărunte, cum a fost acela când, în cadrul vizitei la Papa Ioan Paul al II-lea și cu ocazia celor nouă secole de la întemeierea Ordinului Militar Suveran de Malta, unde Regele Mihai era «Grand Bailly», Marele Maestru al Ordinului de Malta a dat o recepție în palatul său fastuos...”
48:13 „În economia unei deveniri personale demne de acest termen, va fi mereu prezent un magistru. Un magistru nu e neapărat mentorul oficial al cuiva, știut de toată lumea, sau o relație care se petrece public. De multe ori, oamenii își găsesc un mentor mai întâi citind cărțile unui autor, apoi eventual cunoscându-l...”
Volumul „SCRIERI 3 - Facebook & Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) & Insula cetății & Despre necunoscut” este disponibil aici: https://bit.ly/Scrieri3

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum ne poate ajuta muzica să descoperim acea formă de comuniune care transcende timpul și spațiul? Se poate îmblânzi până și o cumplită suferință atunci când audiem muzica înălțătoare? Ce legătură există între tăcerea primordială și tăcerea muzicală? În ce fel s-ar putea integra zgomotul lumii înconjurătoare în cele mai adânci momente de tăcere și de liniște interioară? Cât de mult a însemnat, din perspectiva relației maestru – discipol, întâlnirea dintre Elizabeth Sombart și Sergiu Celibidache? De ce este atât de importantă instituția maestrului? Ce ar trebui făcut pentru a reda maeștrilor măreția de odinioară? Înfiripat în inima fascinației pentru splendoarea eternă a muzicii, dialogul dintre Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Résonnance, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o emoționantă incursiune pe calea regală a ființei, izvorâtă din inefabila nostalgie a paradisului, la capătul căreia ni se dezvăluie semnificațiile profunde ale tăcerii unificatoare și felul în care, sub auspiciile armoniei dintre trup și spirit, mișcarea interioară poate transcende sunetul și gestul.

6.04 „Sunt trei lucruri importante în legătură cu pacea. În primul rând, trebuie să înțelegem că pacea nu este contrariul războiului. Pacea nu are un contrariu. Pacea este o stare de suflet care nu are niciun contrariu.”

12.10 „Sunetul se naște din tăcere și, în cele din urmă, în evoluția sa firească, se întoarce în tăcere. Ceea ce vreau să spun este că muzica vă ajută să pătrundeți în propria tăcere.”

19.50 „Poți auzi fără a asculta, dar, în momentul în care asculți, ceva se deschide în conștiința ta. Este deschiderea către ceea ce, în muzică, aduce lucrurile împreună pentru a crea o unitate.”

24.16 „Îmi aduc aminte că, atunci când am ajuns prima dată la universitatea unde-și ținea cursurile, la Mainz, aveam senzația că adevărul se află acolo. Dar cum se face că nimeni nu ne învață acest lucru? De aceea am construit Pedagogia Résonnance, pentru că Celibidache spunea mereu că «muzica este transcendența cunoașterii».”

31.06 „Așa cum v-am mai spus, dacă Dumnezeu a murit pentru acei oameni, cum ar mai putea ei să respecte și să admire o autoritate, pentru că numai atunci când ați experimentat-o știți că autoritatea este dragoste, și nu constrângere.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum au trăit Ana Blandiana și Romulus Rusan propriul vis american, pe măsură ce înaintau în lumea Statelor Unite, așa cum au descoperit-o împreună la începutul anilor ’70? Ce rezonanță avea pentru români, în acea epocă, expresia „visul american”? Ce este „ogarul cenușiu”? Cum se vedea America din Greyhound în acei ani? Se simțeau încă de pe atunci, în universitățile americane, urmele a ceea ce numim astăzi „corectitudine politică”? Cum se explică faptul că, pe măsură ce România se închidea în raport cu lumea internațională, exista totuși o relaționare cu Statele Unite? Care au fost contrastele majore pe care Ana Blandiana și Romulus Rusan le-au observat acolo? Cum era savantul Mircea Eliade, atunci când l-au întâlnit la Chicago, în 1974? De ce volumul „America ogarului cenușiu” este considerat cea mai faimoasă carte a lui Romulus Rusan? Pe firul unor incitante întrebări, dialogul captivant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu urmărește destinul unei cărți extraordinare, umane, autentice, dar și al unui cuplu magic, pornit în propria epopee pe traseele labirintice ale Lumii Noi, într-o adevărată călătorie inițiatică plină de farmec și de subtile revelații.

0:00 America Ogarului Cenușiu

8:35 „Prima problemă care s-a născut a fost că noi eram a șaptea sau a opta pereche de scriitori care pleca pe acest tip de bursă. Erau două burse pe an pentru România și pentru multe alte țări – cred că, de fapt, pentru toate țările din lume.”

20:11 „Forma cea mai dură a acestei formule era faptul că, evident, cei din închisori sperau să vină americanii. Era clar că nu există nicio altă salvare. Nici acum nu există alta, deci faptul că suntem atât de fericiți că avem baze americane și că fără ele am fi infinit mai înspăimântați de războiul din Ucraina dovedește că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.”

27:53 „Am avut marele ghinion la jumătatea călătoriei, când am ajuns la Los Angeles. Noi stăteam seara și scriam – călătoream și noaptea, ne opream, făceam socotelile, ca să nu plătim hotel. După ce ne suiam în autobuz, mai întâi ne puneam pe scris ce am făcut în ziua respectivă.”

42:51 „Pot să vă spun două lucruri care sunt extraordinar de emoționante și care dovedesc cât de român rămăsese [Mircea] Eliade. Stabilisem ziua, dar și ora când ajungeam la ei și, bineînțeles, cum nu cunoșteam Chicago, ne-am dus cu mai mult timp înainte, ca să vedem care-i strada și să ajungem la ora respectivă.”

57:12 „O întreagă epopee a fost faptul că pâinea era foarte rea. Era cum e acum ceea ce se numește «french toast», pâinea aceea ca vata, pătrată; aceea se găsea la supermarketuri. Era și un magazin mai special și mult mai scump, unde se găsea pâine germană, care semăna puțin cu pâinea noastră.”

Volumul „America ogarului cenușiu” este disponibil aici: https://bit.ly/America-ogarului-cenusiu

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum l-a cunoscut Aurelian Crăiuțu pe gânditorul, dar mai ales pe omul Gustave Thibon? Ce formulă de viață a promovat distinsul filosof francez și în ce măsură am putea-o replica astăzi? Care este distincția, potrivit concepției sale, între „credința ca armură” și „credința ca rană deschisă”? Cum se întâlnește ideea de măsură cu cea de moderație în reflecțiile lui Gustave Thibon? Cât anume din dialogul cu Christian Chabanis – care stă la baza volumului „Setea de absolut” – rămâne actual? S-a păstrat intact acel centru despre care vorbea cu aproape o jumătate de secol în urmă sau s-a pierdut ceva? Care este „cea de-a doua față a Franței”, căreia îi aparține Gustave Thibon? Dar prima? Am putea vorbi despre o „soluție-Thibon” la haosul lumii contemporane? În ce fel ar trebui să-l citim astăzi, ținând seama de îndemnul lui Jacques Maritain de a nu-l recepta nici ca gânditor de stânga, dar nici de dreapta? În jurul acestor teme de reflecție, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne propune o profundă ancorare în problematica esențială a gândirii lui Gustave Thibon, un filosof autonom și eclectic, fascinat de eternitate, de misterul întâlnirii cu celălalt, dar și autorul unei formule de viață în centrul căreia se află credința și căutarea adevăratei măsuri umane.


11.19 „Thibon spunea că pe el nu-l interesează actualitatea, cât mai mult îl interesează eternitatea: să fie fidel eternității. Actualitatea se schimbă de la o zi la alta. Sunt aceste «breaking news», evenimente care apar și dispar, actori care apar fulgurant în piața publică și dispar după aceea. Pe el îl interesau lucrurile eterne...”

19.45 „Foarte interesant e că este un gânditor conservator care apreciază rolul comunităților, dar la el individul e central. Probabil că la el este și accentul pus pe demnitatea, pe sacralitatea persoanei umane, care este făcută în chipul și în marginea lui Dumnezeu.”

28.27 „Ceea ce mie îmi place în gândirea lui Thibon este tocmai acest spirit de individualist pasionat și un fel de gânditor franctiror, care este generos, care are curajul afirmațiilor controversate, tranșante uneori, care este foarte disponibil către diferite agende...”

38.05 „Asta m-a marcat mult în opera lui Thibon, și anume că nu poți fi înarmat definitiv într-o credință. Trebuie permanent să lupți împotriva îndoielilor, să-ți pui întrebări și să fii mereu viu. Acest lucru el îl spune foarte clar în convorbirile cu Christian Chabanis și este o chestiune foarte actuală: suntem mulți care nu avem îndoieli...”

46.51 „Revin la idealul lui politic – apare în carte la pagina 101, în care el spune câteva lucruri foarte frumoase, și anume: politica (pentru că m-ați întrebat de centru) nu trebuie să se ocupe de toate problemele omului. Politica trebuie să se ocupe de amenajarea condițiilor existențiale pe orizontală; acolo este domeniul politicii. O politică ce sufocă toate dimensiunile vieții omului este o politică inumană.”

Podcastul ,,Reziliența prin cultură" propune repere şi idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală şi renaştere comunitară.
De ce Facebook şi celelalte rețele sociale se aseamănă cu nişte ,,fabrici de narcisism"? Pot fi ele considerate un experiment social fără precedent? Noua realitate pe care o propune Facebook nivelează sau mai degrabă înalță umanitatea? Este o luptă dreaptă sau inegală (de tipul confruntării dintre David şi Goliat) în raport cu acest instrument? Există, oare, şi o ramă de interpretare teologică (pe lângă cea antropologică) în raport cu această lume virtuală? Ar putea deveni Facebook şi o formă de terapie? Pe firul unor ardente interogații inspirate de eseul ,,Facebook. Fabrica de narcisism", care deschide volumul ,,Scrieri 3", Teodor Baconschi, eseist, diplomat şi istoric al religiilor, şi publicistul şi scriitorul Cristian Pătrăşconiu explorează noua dimensiune a societății noastre, configurată de lumea virtuală şi policentrică a rețelelor sociale, care creeazâ o realitate de grad secund, dar şi o serie de provocări la adresa omenirii din secolul al XXI-lea.

8.40 ,,Rețeaua s-a dezvoltat în limitele permise de tehnologia pe care se sprijină. Nu cred că a existat un program sau un raționament, inclusiv comercial, care să sune aşa: întrucât fiecare are un cont pe care expune tot ce doreşte despre viața lui, asta îi va stimula narcisismul şi-l va face dependent de această oglindă a Facebookului."

17.45 ,,E o evadare în imaginar care este tipic umană, noi având această conştiință difuză a păcatului originar, adică a faptului că nu suntem în regulă aşa cum funcționăm..."

28.27 ,,La fel de bine, trebuie să rescriem filosofia educației în societățile noastre, să vedem cum se va face corect o alfabetizare digitală care să îi permită tânărului de mâine să profite de social media."

38.10 ,,Fiind un mecanism de stimulare a narcisismului, duce la mediocritate spirituală, la egoism mărunt şi, totodată, după cum spuneam, la disocierea dintre drepturi şi responsabilități."

46.20 ,,E o lume în care egocentrismul iresponsabil primează asupra comuniunii şi dialogului onest, în care partenerii sunt în principiu egali în demnitate şi în dreptate."

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Când s-a înfiripat, pentru Monica Pillat, conștiința că poezia este precum o lojă din care artistul privește spectacolul lumii, dar și ceea ce se întrezărește dincolo de acesta? Ce înseamnă „a pescui lumina” prin intermediul poeziei? Cât de importanți sunt acei oameni care, prin felul lor de-a fi, ne ajută să descoperim lumina până și în adâncul întunericului? Cu ce fel de „corăbii” pot fi asemănate volumele lirice publicate de Monica Pillat de-a lungul timpului? Cum se poate pătrunde în constelația de semnificații a expresiei „aproape în departe”? Care este sângele acestei poezii? Dar inima și sufletul ei? S-ar putea afirma că, din întreaga operă lirică a Monicăi Pillat, poemele reunite în volumul cu acest titlu sunt cele mai apropiate de rugăciune? În ce forme poetice se transfigurează dorul de Rai, grație muzicalității interioare a versurilor? În jurul unor întrebări prilejuite de recenta apariție a volumului de poezii „Aproape în departe. Poeme 2019–2022”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o călătorie spirituală, de o rară delicatețe sufletească, spre teritoriile inefabile ale visului și poeziei, acel spațiu lăuntric în care autorul se contopește cu scrisul său, într-o neîntreruptă comunicare cu divinitatea, revelată prin lumină, iubire și promisiunea învierii.


9.54 „Și, dacă ar fi să vorbim un pic despre acest tablou, sunt niște lalele care dansează. În același timp, fiind galbene, sunt și culori ale luminii. Reproducerea acestui dans al lalelelor în carte este ca un acompaniament – și vizual, și muzical. Pentru mine, dansul reprezintă modalitatea cea mai dragă de a transforma tristețea, suferința, pierderea unor ființe iubite într-un dans.”
17.54 „Scrisul e ca o aventură a plecării în larg, dar acest larg poți să fii tu însuți; și nu te cunoști, nu știi cum ești. Și atunci, scrisul te ajută să explorezi nu numai cum ești, dar cum e lumea, ce îți dă cultura, sentimentele, poți să experimentezi...”
23.19 „La prima vedere, dorul de Rai este dorul de ceva ce ai pierdut. Dar, aprofundând acest sentiment, îți dai seama că, atâta vreme cât ți-e dor de Rai, ești acolo. Pentru că dorul îi aduce împreună pe cei care nu mai sunt cu cei care sunt.”
34.41 „Lucrurile de care ne speriem atât de tare – și mai ales de moarte, dar și de Judecata de Apoi – sunt mult mai neînsemnate în fața iubirii lui Dumnezeu, care ne apără de noi înșine, care ne apără de propriile noastre rătăciri.”
40.33 „Inima este un lăcaș al poeziei, pe care l-aș numi lăcașul sentimentelor, al căldurii pe care o pui în comunicarea lirică. Dar sufletul poeziei vine de la Iisus. Toate aceste daruri pe care le primim pot fi văzute ca niște captări (nu capturi) ale departelui, fie departele moștenit prin familie, prin cei care au fost, fie departele divin, care, de fapt, este tot timpul cu noi.”
46.30 „Noaptea, pentru mine, cum am zis, este și o perioadă de reflecție, de introspecție, dar și de dialog cu inefabilul. Nu aș putea să despart visul de scrierea în gând a unor poezii, pentru că sunt și ele niște forme de visare.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce înseamnă pentru Aurelian Crăiuțu proiectul dedicat moderației și cum a evoluat acesta prin cărțile și eseurile publicate de-a lungul timpului? Cu ce intuiții a pornit la drum și cât de însemnată a fost influența marilor gânditori politici în conturarea așa-numitului „arhipelag al moderației”? Care este centrul de greutate al unui discurs pe tema moderației: individul sau colectivitatea? Moderația este o virtute care ține de nativitate sau mai degrabă de educație? Poate fi ea considerată o sursă de putere? A fi moderat înseamnă, totodată, a întrupa și ideea religioasă? În ce măsură liberalismul de astăzi poate fi considerat moderat? Dar conservatorismul? Cât de diferită este America din „visul” lui Aurelian Crăiuțu, în comparație cu Statele Unite pe care le-a cunoscut direct, în ultimele trei decenii? Este posibil un elogiu al moderației în absența unui elogiu al libertății? În jurul unor importante teme de reflecție, inspirate de noua ediție, revizuită și lărgită, a volumului „Elogiul moderației”, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o captivantă investigare a firelor de adâncime ce unifică perspectivele asupra moderației, reliefând importanța modelelor în construirea unui proiect politic bazat pe valorile liberalismului clasic, considerate fundamentale pentru orice societate liberă.

8.36 „Este foarte important să discutăm despre acele trăsături care conturează un temperament moderat. De exemplu, civilitatea. Raporturile dintre oameni trebuie să fie dominate de respectul pentru opiniile celorlalți, toleranță, politețe, gentilețe. Există și alte virtuți, care sunt adiacente.”

20.16 „Mă simt foarte apropiat de valorile liberalismului clasic. Liberalismul clasic este un liberalism bazat pe drepturi individuale, separația puterilor, toleranță politică și așa mai departe. Acele valori sunt, pentru mine, valori fundamentale. Sunt valori fundamentale pentru orice societate liberă.”

31.20 „Noi toți – cei care am vizitat America – am plecat la drum cu o imagine idealizată, care e normală. America, de fapt, e un simbol, nu e o țară. În plus, e un continent, nu e numai o țară. Acest lucru este foarte important de spus: America a fost, de la bun început, simbolul.”

37.12 „Termenul de arhipelag al moderației este unul la care țin, pentru că descrie exact ceea ce am încercat să fac în această carte, ca și în celelalte cărți: «A Virtue for Courageous Minds» și «Faces of Moderation». De fapt, sunt niște galerii, niște portrete ale gânditorilor moderați.”

46.22 „Există semințe ale moderației în religia creștină, dar există semințe ale moderației și în stoicism, și în confucianism, și în islam, și în alte religii, pe care nu le cunosc. Deci există aceste lucruri în toate religiile, de aceea, faptul că există o afinitate între moderație și aceste tradiții religioase, spirituale, atât de diferite, înseamnă, după opinia mea, că există o afinitate între moderație și religie.”

55.35 „Eu cred că democrația liberală este, prin definiție, un regim al imperfecțiunii, un regim în care noi încercăm să trăim împreună, în ciuda viciilor noastre, și încercăm să maximalizăm virtuțile noastre, atâtea câte le avem.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Este dificil de asumat astăzi un discurs etic precum cel al publicistului și scriitorului Romulus Rusan, edificat pe principiul clarității morale? Care erau principalele puncte de rezistență ale articolelor sale de opinie privitoare la viața publică din România și cât de important este „Permisul de pieton” pentru o mai bună înțelegere a capcanelor libertății și ale democrației `originale”? Ce anume se opunea valorilor pentru care milita și din ce era compusă „busola” cu care naviga spre o lume mai justă și mai echitabilă? Cum s-a ivit ideea de a pune temelia unei instituții de o asemenea anvergură istorică și muzeistică, cu un larg ecou internațional, precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, căruia i s-a conferit prestigioasa Marcă a Patrimoniului European? De unde trebuie început pentru ca lumea să înțeleagă cu adevărat ce a însemnat represiunea comunistă? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, inspirate de arhitectura volumului „Permisul de pieton & Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol”, dialogul dens și pasionant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o caldă evocare a personalității lui Romulus Rusan, al cărui sacrificiu civic, impulsionat de un profund curaj moral, a avut un rol decisiv în sinuosul parcurs al țării spre întemeierea unui autentic stat de drept și, în egală măsură, în consemnarea cu acuratețe a istoriei noastre recente.
7.46 „Tema noastră – tema acestei cărți și tema vieții noastre în cei treizeci de ani de după ’89 – a fost cum poate fi transformată o dictatură într-un stat de drept. Ce trebuie să se întâmple în această țară și cine trebuie să facă asta?”
13.56 „Cred că unul dintre motivele care i-au făcut pe scriitori să fie mai importanți în toată această istorie a creării unui stat de drept a fost faptul că pentru ei omul este mai important.”
28.09 „La Sighet era o ruină. La Sighet, după ce nu mai fusese închisoare, fusese câtva timp fabrică de mături, după aceea depozit de sare. Asta a fost cel mai grav: depozitul de sare a infiltrat igrasia în pereți și a fost o mare problemă cu scoaterea ei. După aceea a fost o ruină părăsită...”
36.00 „Noi am avut acest sentiment și ne-am dat seama că lucrurile trebuie luate mult mai din adânc. Adică, în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea oamenilor, de la corupția despre care vorbeam până la ideile politice. La urma urmei, despre represiunea comunistă nu știau decât victimele ei, deoarece comunismul a fost un sistem extraordinar de secret.”
41.22 „Între timp a început adevărata minune, a Școlii de Vară, care a ținut în forma ei clasică, pentru că, într-un fel, ea continuă și acum, în fiecare an. Acum este sprijinită de diverse organizații, în timp ce atunci, [timp de] optsprezece ani, a fost sprijinită de fundațiile germane și de noi. Extraordinar a fost că la Școala de Vară a venit elita istoricilor din toată lumea.”
48.43 „Cred că [Romulus Rusan] este autorul structurii istorice. El este cel care a schițat, a făcut fagurele a ceea ce trebuie umplut după aceea, deci el a stabilit care sunt sălile. A fost o lungă discuție în ce măsură trebuie să fie cronologic sau eseistic. Este un muzeu eseistic, de fapt, adică fiecare sală are o temă...”

Cum devine viața un destin? Ce fel de comori a descoperit Dorian Galbinski răscolind trecutul, în căutarea pasionantelor amintiri evocate în recentul său volum de memorii? Ce mai rămâne de făcut după ce afli, din proprie experiență, că „viața trece ca un glonț”? Care era programul unei zile la Radio BBC Londra, în anii ’80? Dar mai târziu, în anii 2000? Cum au fost receptate, în redacția secției române, evenimentele din decembrie 1989? Din cei 38 de ani de activitate la BBC, ce perioadă a reprezentat, pentru Dorian Galbinski, „vârsta de aur” sau, altfel spus, cea mai efervescentă etapă din cariera sa de jurnalist? S-a pierdut cumva, în jurnalismul contemporan, simțul nuanțelor? Ar putea, oare, corectitudinea politică să îngenuncheze jurnalismul – chiar și jurnalismul à la BBC, care mizează cu acuratețe pe verificarea încrucișată a surselor? Într-o retrospectivă alertă și plină de vervă narativă, Dorian Galbinski, redactor al secției române de la Radio BBC Londra, laureat al primei ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează lumea jurnalismului actual, modul în care BBC a devenit o instituție fundamentală pentru edificarea unei democrații autentice în România, dar și o seamă de experiențe personale ale autorului, pornind de la volumul „Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC” (Editura Humanitas, 2021).

9.06 „Destinul meu a fost întâlnirea șansei cu necesitatea. S-a format destinul, am lucrat în Radio BBC 38 de ani și vă spun cu toată siguranța că, dacă postul mai exista acum, lucram la BBC.”

24.16 „Trecutul este o altă țară, în sensul că stau și mă gândesc, câteodată, că sunt tot eu, că am avut o continuitate, dar nu mai sunt același om. Sunt altcineva. Și nici țara în care am fost în tinerețe nu mai e aceeași.”

30.41 „Adam avea, cred, 6 ani și-mi spunea într-o zi, luându-l de la școală: «Sunt un eșec. Dany mă bate la tenis, mă bate la jocurile electronice; nu sunt în stare de nimic». Și i-am zis: «Adam, nu e adevărat. Dany te bate, poate, pentru că e mai mare decât tine și are mai multă experiență la jocurile acestea. Dar tu ești unic, nu e nimic ca tine pe lume». Și el zice: «Ba da. Uite: umbra mea».”

38.55 „În anii ’70, veneai la birou, șeful adjunct îți aloca sarcina pe ziua respectivă: «Tu faci știrile, tu traduci două comentarii, voi doi traduceți Revista presei – care se citea live –, voi înregistrați comentariile astea în Oglinda zilei...» și așa mai departe. Când am început să facem jurnalism serios, aveam o ședință de redacție, discutam care sunt subiectele principale care trebuie acoperite, se aloca după aceea fiecare sarcină...”

54.56 „Or, political correctness a început în universitățile americane și de acolo s-a extins și se extinde în continuare. Noi avem o zicală la Londra: ce se întâmplă în America se întâmplă în Anglia după zece ani, iar în restul Europei după douăzeci [de ani].”

59.48 „Problema este că astăzi, cu fake news, cu tot ce se poate falsifica, nu știu câtă încredere mai poți să ai. Eu, personal, încep să nu mai cred aproape nimic din ce se scrie sau din ce se arată. Până și imaginile pot fi falsificate.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Prin ce se distinge profilul intelectual reprezentat de gânditoarea franceză Chantal Delsol? În ce măsură este acest profil recunoscut în spațiul public românesc? Cât de relevantă este o asemenea perspectivă moderată, lucidă și integratoare. pentru edificarea unei creștin-democrații autentice? Putem vorbi, oare, în zilele noastre, despre un Creștinism fără Creștinătate? Unde se resimte mai dramatic acest fenomen: în estul sau în vestul Europei? Cum se explică necesitatea asumării conștiente a unui angajament creștin pe termen lung? De ce este mai greu de dus povara libertății decât cea a servituții și a propagandei? Ce anume ar trebui să includă trusa de supraviețuire a unei bune educații religioase? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o elegantă incursiune în țesutul ideatic al volumului „Sfârșitul Creștinătății. Inversiunea normativă și noul timp” de Chantal Delsol, reliefând portretul intelectual de excepție al distinsei autoare catolice, precum și necesitatea descoperirii unor formule menite să revitalizeze relația dintre Stat și Biserică, sub auspiciile democrației contemporane și ale unei stăruitoare educații religioase a tinerelor generații.

4:38 „Chantal Delsol se integrează într-o familie de filosofi catolici care au înțeles că trecutul nu mai poate reveni, au înțeles că bătălia aceasta reacționară pentru a ține în viață un Creștinism politic este ea însăși o sursă de totalitarism.”

10:05 „Claritatea morală a gândirii lui Chantal Delsol, limpezimea categoriilor cu care lucrează, talentul ei de a reconstitui aceste avataruri ale ciocnirii dintre Creștinism și modernitate ne ajută și pe noi, în ortodoxie.”

18:13 „Or, această nouă deschidere către Biserică – ca popor al lui Dumnezeu – este un prim pas în direcția de a depolitiza Creștinismul, de a-l regăsi față în față, în comunități care, într-adevăr, funcționează pe baza solidarității și a iubirii.”

23:28 „Nu mai putem reveni la o societate monocrom creștină, monopolist creștină, în care – cum ziceam – Evanghelia guvernează, pentru că asta duce la fariseism dictatorial, la poliție politică, la inchiziție și așa mai departe.”

32:49 „Trebuie să găsim și noi o formulă în care simfonia bizantină Stat-Biserică să fie reformulată ca nouă teologie politică în democrație.”

40:11 „Treizeci de ani de libertate religioasă, de religie în școli, de catehizare – și vedem un tineret în mare parte rupt de Biserică, ignorant în materie de doctrină creștină, de tradiție, de teologie.”

Cartea „Sfârșitul Creștinătății” poate fi achiziționată de aici: https://bit.ly/Sfarsitul-Crestinatatii

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Care este spiritul Sfintei Sărbători de Paște? În ce fel ne pregătim sufletul și trupul pentru a intra în miezul incandescent al acestui răstimp sacru și a-i înțelege pe deplin mesajul? De ce este important ca rațiunea să ofere credinței nuanțe inedite, astfel încât oamenii să-și asume curajul exprimării propriilor îndoieli? La ce se referă conținutul spiritual al fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri și cum ne ajută să pătrundem cu stăruință în duhul și atmosfera marii sărbători? Prin ce se aseamănă aceste zile cu treptele Creației și la ce momente fondatoare semnificative fac trimitere parabolele și evenimentele evocate în timpul slujbelor săvârșite de-a lungul întregii perioade? Cum ar trebui să ne imaginăm drumul Crucii? În ce măsură am putea spune că moartea nu este sfârșitul a toate? Aprofundând admirabilele teme deschise în episodul precedent, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu dobândește o extraordinară densitate ideatică, prin revelatoarea explorare în semnificațiile profunde ale fiecărui moment emblematic din parcursul spiritual pascal, la capătul căruia ni se dezvăluie taina Învierii, în toată splendoarea sa de lumină, bucurie și viață, precum și imensa dragoste a lui Dumnezeu față de oameni, aducătoare de biruință asupra morții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum era în trecut Sfânta Sărbătoare de Paște și ce fel de aură avea, în mod special, noaptea de Înviere? Ce mireasmă aducea cu sine și în ce mod pătrundea, ca trăire, în viața creștinului? De ce, în limbajul bisericesc, forma de plural „Paști” este mai adecvată profundelor semnificații ale acestei mari sărbători? Când încep, de fapt, Sfintele Paști în noi, în ființa noastră adâncă? Există o anumită scală de ordin spiritual care să permită acest tip de măsurare? Cum era Ierusalimul în vremea pătimirii și a Învierii lui Iisus Hristos? Oare lumea de astăzi este diferită față de umanitatea acelor vremuri? S-ar putea spune că Sărbătorile Pascale reprezintă o stare de conștiință, de claritate morală, de răsucire spre noi înșine în căutarea luminii eliberatoare? Aceste două săptămâni – Săptămâna Pătimirii și Săptămâna Luminată –, atât de importante în istoria omenirii, se referă totodată și la arta bunei chibzuințe? Pe firul unor întrebări esențiale, prima parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează florilegiul de semnificații ale Sfintei Sărbători de Paște în orizontul creștinismului, privite ca taină a trecerii omului, călăuzit de Iisus Hristos, de la întuneric la lumină, de la ceea ce este negativ și distructiv la un sentiment de plinătate, aureolat de bucuria și lumina Învierii.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce revelația întrupării și a învierii lui Iisus Hristos va rămâne mereu o temă de ardentă actualitate? Ce anume este definitiv, de neclintit, în intervalul acestei minuni fără seamăn? În ce măsură a reprezentat creștinismul un scandal pentru lumea în care a irupt și cât de mult a fost influențat de cele două paradigme de gândire ale Antichității? S-ar putea vorbi despre o pedagogie a suferinței și a însănătoșirii morale? Cât de important este registrul spiritual al postului în această călătorie ascensională spre un nivel de înțelegere menit să ne ofere bucuria întâlnirii cu Celălalt și cu propria noastră ființă interioară? Ce înseamnă a citi și a reciti Evanghelia în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale și care sunt virtuțile tăcerii în tot acest răstimp? Cum se explică eterna pendulare a credinței omului între polul încrederii și cel al deznădejdii? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o stăruitoare incursiune în miezul mesajului evanghelic, urmând calea regală pe care Hristos ne îndeamnă să ne îndreptăm pașii, pentru ca, prin post, împăcare și primenire sufletească, să descoperim adevărata bucurie, dar și credința, speranța și dragostea călăuzite de lumina divină.

13.04 „Noțiunea de persoană e fundamentală în creștinism. Dumnezeu este un Dumnezeu personal, este un Dumnezeu treimic personal – o altă taină și un alt scandal – și alege să se întrupeze într-o persoană.”

25.21 „Paștele ca dat – Paștele acesta pe care îl ai – e Paștele cu care te întâlnești într-un mod inevitabil când ești instalat într-o paradigmă religioasă. Adică el vine oricum spre tine. Dar nu e suficient; aș spune că e registrul superficial al problemei...”

37.59 „Aș spune că nu poți atinge bucuria, ca stare, decât trecând prin suferință. Nu le-aș separa. Postul în sine, ca traseu duhovnicesc, presupune un tip de suferință.”

46.17 „Neclintite rămân evenimentele istorice care au fost înregistrate de martori oculari, există martori ai învierii lui Hristos, L-au văzut sute de oameni după înviere, nu doar apostolii, nu doar Maria Magdalena, pentru că Hristos a mai rămas după înviere pe pământ patruzeci de zile...”

1.03.48 „Nu există o alternativă la învierea lui Hristos. Există un imn liturgic în care se spune că moartea nu a putut înghiți viața. Pe cruce, viața nu a putut fi înghițită de moarte.”

1.10.38 „Aș spune: o tăcere elocventă, o tăcere care să transmită ceva. Într-adevăr, sunt lucruri atât de profunde, atât de fine, în fața cărora trebuie să alegi tăcerea.”

1.24.51 „De aceea, creștinismul, ca mod de viață, presupune o relație blândă. «Fericiți cei blânzi», spune Hristos, pentru că asta vindecă, de fapt.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum devine „penumbra” o temă filosofică? Această condiție a omului – de a fi penumbră – ține de voință sau este o fatalitate? În ce măsură se relevă ca o formă de luciditate, protectoare, dar și primejdioasă, înțeleasă ca singura șansă de salvare a umanității autentice? S-au schimbat, oare, poveștile și simbolurile de acum față de cele din trecut? Cine sunt inamicii contemporaneității? S-ar putea vorbi despre starea de defensivă în termenii unei retrageri metafizico-antropologice? Ce se întâmplă dacă nu ne asumăm această defensivă? Ce tip de pedagogie presupune asumarea condiției de ființe defensive, care stau în penumbră? Explorând cu subtilitate țesutul ideatic al eseului filosofic „Penumbra”, Andrei Cornea, profesor emerit, traducător de elită, filosof și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează miracolul imprevizibilității umane, privit ca o stare intermediară, de trecere spre imperceptibilul și necunoscutul din interiorul ființei noastre, unde se mai aud, nostalgic, ecourile străvechilor povestiri despre om.

12.39 „Orice text de tipul ăsta este o formă de luciditate, adică trebuie să fim conștienți că există. Eu spun altfel, de fapt vorbesc despre poveste: povestea despre penumbră, povestea despre ceva. E o reluare a celebrei povești hasidice cu rabin Baal Șem Tov.”

20.27 „Vreau să spun că vechile rigori, bazate pe transcendență afirmată, postulată, fie de ordin teologic sau de ordin filosofic, nu ne dădeau prea multe grade de libertate.”

26.14 „Da, [rigoarea] se referea la credințele puternice, tari, ale oamenilor care credeau în Dumnezeu, în rai, în iad, în răsplata divină, credeau că stările oamenilor sunt decise de sus, de un destin...”

31.09 „Între timp, constatăm – mai mult chiar decât constatam eu atunci – că, într-adevăr, se face meditație filosofică, reflecție filosofică, în toate felurile cu putință. Bineînțeles că există și filosofie academică – și încă de nu știu câte feluri –, există și meditație individuală, există toate formele.”

40.21 „Inamicii sunt obsesiile contemporaneității, dificultățile vieții, împrejurările nefericite. Iată, luați măcar pandemia și tot ce a însemnat ea.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență cu celelalte arte? Cum privea Romulus Rusan filmul de artă? Ca un profesionist sau ca un îndrăgostit? S-ar putea spune că volumul său – o adevărată carte a cărților despre film – poate fi considerat și o carte de scriitor, dezvăluindu-i admirabilele virtuți literare? Creația cinematografică este mai importantă decât teatrul? Care au fost anii de glorie ai celor două arte? Cum era filmul de artă în anii ’60, epoca marilor regizori? Ce însemna el pe atunci? Se poate compara cu ceva din zilele noastre ori s-a pierdut acel inefabil entuziasm al începuturilor? În jurul unor întrebări inspirate de recentul volum de cronici cinematografice publicat în seria de autor Romulus Rusan, dialogul dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o pasionantă și grațioasă călătorie imaginară printre vârstele filmului de artă, cu magia și strălucirea lor, dar și cu tensiunile abia perceptibile, care le proiectează mereu sub semnul unei discrete comuniuni cu viața însăși, distilându-le într-o insolită viziune intelectuală asupra lumii.



2.59 „Mergeam mai ales la cinematecă, deci la filme vechi. De exemplu, Romi îl avea ca idol pe Bergman – și eu, bineînțeles. Dar mie îmi plăcea foarte mult și Bresson.”

9.17 „Ceea ce n-am să găsesc acum este pasiunea și, mai ales, tipul de sentiment cu care îl vedeai – aveai sentimentul că ar trebui să se producă un mare noroc, poate chiar un miracol, deci nu te duceai la cinematograf pur și simplu.”

14.29 „Greu de spus, pentru că am fost contemporani și cu Ciulei, și cu Esrig, și cu Pintilie, deci aceeași magie se petrecea cu marii noștri regizori.”

28.17 „În orice caz, [Romulus Rusan] analiza modul cinematografic, dar sentimentul meu este că îl privea totuși... dovadă că tot timpul sunt bucăți de proză. Pornește de la observațiile scriitorului despre tot felul de lucruri și ajunge să unească viața cu filmul despre care scria.”

35.20 „Îmi amintesc filmul «Nunta» de Wajda. Este un poem clasic al lor [al polonezilor], al unui poet din secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, despre soarta tragică a Poloniei, un poem în versuri din care el face un film: un film de un patriotism ardent, nebun, fără să-i fie rușine de asta.”

39.15 „Pentru noi, Revoluția a fost ziua de 17 decembrie, când am fost la un concert de colinzi la Biserica Sfântul Iosif (noi stăm lângă Radio și deci treceam din Strada Transilvaniei în Strada Nuferilor). Acolo am ascultat colinzi și am întâlnit un coleg de facultate, filosoful Ion Papuc, care mi-a spus: «Ați auzit ce se întâmplă la Timișoara»”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Unde se situează, în tabloul operei lui Mircea Anghelescu, volumul „Literatura între două lumi”? Această condiție a literaturii, de a fi „între două lumi”, este o fatalitate sau un privilegiu al artei cuvântului? Cine are o responsabilitate mai mare și, totodată, cine riscă mai mult: criticul sau istoricul literar? Ce fel de cititor ar trebui să fie, la rândul său, un autor, în aceste zile în care se scrie și se publică atât de mult? În ce lumi putem călători prin intermediul literaturii? De ce este bine să ne amintim astăzi de lumea literară din trecut? Cum ne raportăm la clasici și de ce lectura operei lor a devenit o miză culturală importantă? Înfiripat pe marginea recentului volum apărut la Editura Spandugino, „Literatura între două lumi”, dialogul dintre Mircea Anghelescu, profesor emerit, specialist în istorie literară și literatură comparată, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cercetează multiplele dimensiuni ale literaturii, prefigurând un subtil îndemn spre lectură, spre acel spațiu spiritual, protector, al conviețuirii intelectuale dintre un autor și cititorul spre care își îndreaptă mesajul scrierilor sale.


3.35
„Primul meu an, cum era de așteptat după terminarea facultății, a fost în provincie. Am făcut naveta zilnic la Urziceni – un ceas dus, un ceas la întoarcere –, dar aveam în felul acesta contact cu o lume intelectuală de o natură diferită de aceea pe care o întâlnisem până atunci.”
11.49
„Un cititor adevărat, cu experiență de lectură și de oarecare bogăție a textelor pe care le-a parcurs – sau a tipurilor de literatură –, nu poate să facă ușor observații de felul acesta despre un text care apare într-un periodic.”
16.32
„Cred că e un proces care, mai mult sau mai puțin, se produce cu toți cititorii. Nu cred că cineva care a trecut printr-o formă superioară de studii – care a făcut o facultate – nu citește din când în când ceva, fie în propria lui disciplină, fie pentru relaxare...”
23.08
„Suntem determinați, într-o bună măsură, de fatalitatea nașterii noastre; de pildă, de faptul că am găsit... într-o cameră din locuința în care a stat câțiva ani tatăl meu, când era student (cred că era la Ploiești, nu în București), o mulțime de reviste și multe cărți, dar mai ales reviste cu semnătura lui și cu marcajul unor texte care păreau să-l fi interesat.”
26.39
„Textele autorilor importanți trec pe sub ochii generațiilor și, încet-încet, ies din circuit și e nevoie să fie readuse pentru alte motive, pentru alte puncte de plecare pentru comentariile respective.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum s-ar putea încadra, din punct de vedere istoric, conceptul „taina Evangheliei”? A întrezări această taină presupune o îmbogățire sau o diminuare a ei? Avem nevoie de îndrumători, de maeștri spirituali pe un asemenea drum sinuos care implică un intens efort personal? Cum s-au născut glosele duminicale din cartea „Taina Evangheliei” și cui se adresează ele într-un mod profund? Care ar fi, metaforic vorbind, „inima” acestor texte? Dar „mintea” lor? În ce fel privim lumea cu ochiul interior și cât de importantă este, în acest proces, confruntarea dintre întunericul tenebrelor și lumina divină? Reflectând asupra gloselor duminicale din volumul „Taina Evangheliei”, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează semnificația acestor exerciții de hermeneutică și exegeză biblică, dar și treptele autocunoașterii pe calea revelării Cuvântului divin, așa cum ni se dezvăluie acesta prin textul evanghelic duminical.

4.06
„De fiecare dată când încerci să explici sau să luminezi taina, mai cu seamă taina lui Dumnezeu, simți că rămâne ceva care te provoacă în continuare și pe care trebuie să-l cauți. Însăși această căutare este o jertfă până la urmă, este o ofrandă pe care o aduci: faptul că-l cauți.”

12.38
„De menționat că Nicolae Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, cum se intitula el, a dorit ca această carte a lui [Dăruind vei dobândi] să fie intitulată, de fapt, Cuvinte de credință, ceea ce mi se pare, iarăși, o formulare mai mult decât binecuvântată.”

20.36
„E un drum sinuos [către taină], un drum care te stimulează, care te provoacă, care te obosește la un moment dat, te ostenește mai degrabă, pentru că îți dai seama cât de departe ești sau, oricât ai înainta, îți dai seama cât de departe ești de locul unde tu crezi că ai fi putut să ajungi.”

26.16
„Ele [glosele duminicale] n-au fost experimentate cumva la amvonul bisericii; au fost pur și simplu scrise, deci n-au o dimensiune retorică definită, ci sunt gândurile mele – sigur, susținute și de ale altora.

38.10
„Vedem cu ochiul interior mai bine sau mai puțin bine, în funcție de cât de curat este ochiul interior. Dacă ochiul tău va fi curat, luminat, tot trupul tău, toată ființa ta – spune Mântuitorul în Evanghelie – va fi luminată.”

45.09
„În actul cunoașterii lui Dumnezeu, în actul pătrunderii în această taină a lui Dumnezeu sau al apropierii de Dumnezeu – până la urmă, cunoașterea lui Dumnezeu sau de Dumnezeu este un proces profund și care implică un progres, implică o gradație, o evoluție –, putem să vorbim de trepte, de stadii, de faze ale cunoașterii.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită a binelui? Este posibil să privim scrisul ca pe o formă de rugăciune? Ce înseamnă motivul luptei cu îngerul și cum ar putea fi acesta explicat unui tânăr al zilelor noastre? Putem vorbi despre o luptă la vedere sau despre o confruntare interioară? Care este semnificația sintagmei „urbanitatea credinței”? Și, mai ales, ce anume din ruralitatea credinței sporește, și nu diminuează urbanitatea acesteia? Se poate afirma că soluțiile viitorului se află în trecut? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează implicațiile profunde ale scrisului – ca act complex prin care se eliberează energii nebănuite –, curajul omului de a sonda infinitul și de a se confrunta cu misterul, precum și noua perspectivă asupra credinței, privită prin filtrul urbanității sale și a relației cu trecutul adânc înscris în ADN-ul cultural al umanității.
13.04
Scrisul e, fără îndoială, o vocație, e o nevoie, este un mod de a te cunoaște și de a-ți depăși limitele, un mod de a te înscrie într-o tradiție intelectuală, deci de a da sens prezentului prin trecut.

23.15
[Lupta cu îngerul] nu s-a schimbat în datele ei fundamentale. Ea exprimă condiția umană, capacitatea creierului, care, până una-alta, e cel mai complex obiect din universul cognoscibil, capacitatea creierului uman de a gândi infinitul, necunoscutul, misterul, de a se confrunta cu el, de a nu-l suporta, de a-l provoca la luptă.

28.19
Ce mă caracterizează mai favorabil și mai puțin favorabil ca autor este că, până la urmă, am o scriitură conclusivă; ea pare elaborată, dar este ultraspontană.

32.07
[Urbanitatea credinței] e o teză istorică și simbolică, puțin polemică cu creștinismul cosmic, rural, mai degrabă păgân, și care îi aduce aminte celui interesat de religie, de istoria creștinismului, de viața eclezială, de comunitatea bisericească, faptul că creștinismul se opune păgânismului.

48.44
Spre avantajul nostru neașteptat, suntem într-o epocă de secularizare, de sacralizare a lumii, de mundanizare, de trăire a lumii nu ca pasaj spre altceva, ci ca domiciliu fix.

55.26
Pascal are un text despre buna folosire a bolilor trupești, despre folosul spiritual al bolilor trupești, o temă și patristică. Până la urmă, confruntarea cu boala ne face să ne simțim așa cum suntem, adică e o probă, o confruntare cu realitatea fragilității noastre.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum ne poate ajuta, astăzi, Beethoven? Cum ne poate ajuta Beethoven să înțelegem ce se întâmplă cu noi? Unde se află adevărul muzicii: în spatele emoțiilor sau dincolo de acestea? Există oare un suflet al muzicii, un suflet muzical sau este doar o invenție? Putem să punem semnul de egalitate între muzica sublimă, înălțătoare și tăcere? Dacă muzica este un principiu al iubirii, care este calea de a integra muzica în iubire? Explorând principiile fenomenologiei muzicale a lui Sergiu Celibidache, principii care se regăsesc și în pedagogia Resonnance, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Resonnance, prilejuiește o splendidă incursiune în universul muzicii clasice, din perspectiva mesajului pe care aceasta ni-l poate transmite, și a legăturii cu adevărul divin pe care fiecare dintre noi îl avem înlăuntrul ființei noastre.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum arată peisajul lăuntric al unui om virtuos? Cât de importantă este educarea predispozițiilor noastre naturale, astfel încât acestea să se transforme în virtuți? Am avea nevoie astăzi de o autentică școală a virtuților? Ce presupune „convivialitatea spirituală” și ce fel de ipostaze umane implică în diferitele sale forme de manifestare? Poate fi privită inima drept locul privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu și al unor revelatoare experiențe de cunoaștere? Pentru cei ce le dobândesc, virtuțile sunt semne de vulnerabilitate sau, dimpotrivă, stimulează nebănuite rezervoare de energie interioară? Care sunt marile virtuți teologale și cum contribuie acestea la recâștigarea inimii și a subtilelor sale nuanțe, atât de necesare unei existențe virtuoase? Explorând arhitectura ideatică a volumului „Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, prilejuiește o distinsă pledoarie pentru unitatea ființei umane, din perspectiva dobândirii și a exprimării depline a virtuților ce ne călăuzesc spre cerul inimii, spațiul unor indicibile și miraculoase experiențe lăuntrice, dar și al unor surprinzătoare epifanii, datorate prezenței lui Dumnezeu. Cartea „Inteligența inimii” este disponibilă aici: https://bit.ly/Inteligenta-Inimii

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Care sunt dimensiunile majore ce definesc profilul public al lui Romulus Rusan? Se poate afirma că implicarea sa civică a pus în umbră latura literară? S-ar putea face o paralelă între opera istorico-instituțională și cea de ficțiune a lui Romulus Rusan? În ce fel comunică între ele aceste două coordonate fundamentale? Să fie, oare, vorba despre un „duh” ardelenesc ce plutește asupra amândurora? Există încă o parte semnificativă a operei sale rămasă în manuscris? Cât de importantă a fost perioada petrecută la Comana, considerată un mic Paradis al scrisului, pentru evoluția literară a celor doi autori, Ana Blandiana și Romulus Rusan? Cum erau călătoriile înainte de 1989? Într-un tonic și alert dialog-confesiune, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ana Blandiana, poetă și eseistă, explorează seria de autor dedicată lui Romulus Rusan la Editura Spandugino, evocând personalitatea sa complexă și poliedrică, în care se disting, deopotrivă, calitățile remarcabile ale omului, reflexiile scriitorului preocupat de valențele stilistice ale unei proze subtile și minimaliste, precum și impresionantul profil al istoricului implicat în zona civismului și în admirabilul efort de recuperare și consemnare atentă a istoriei noastre recente.

Seria de autor Romulus Rusan este disponibilă aici: https://bit.ly/Romulus-Rusan

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care sunt virtuțile unei autentice prietenii intelectuale? Cum se explică preferința savantului C. D. Zeletin pentru efervescenta perioadă cunoscută sub denumirea la Belle Époque? În ce măsură a contat efortul său de cercetare în descoperirea unor valoroase documente românești în arhivele internaționale? S-ar putea afirma că admirabila lui rigoare, datorată studiilor medicale, i-a influențat explorările istorice și filologice? Cât de importantă este corespondența dintre personalități pentru înțelegerea profundă a unei epoci culturale? În ce termeni poate fi descrisă lumea faimoaselor saloane pariziene de la începutul secolului al XX-lea? Cum se reflecta fascinanta personalitate a Elenei Bibescu în percepția afectivă a contemporanilor săi? Pornind de la impresionantul volum pe care C. D. Zeletin i-l dedică principesei Elena Bibescu, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Georgeta Filitti, istoric de prestigiu și o fină cunoscătoare a personalităților care au marcat istoria modernă a României, prilejuiește o pasionantă incursiune în viața și opera eruditului autor, dar și în radioasa atmosferă la Belle Époque, cu inflexiunile ei captivante, care nu ocultează însă contradicțiile și jocul de lumini și umbre specifice acestei lumi

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin

Pentru a fi la curent cu toate noutățile, episoadele noi de podcast și lansări de carte abonează-te aici: https://bit.ly/Spandugino

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ne-am putea imagina literatura ca pe un paradis sau ar trebui să o privim, mai degrabă, ca pe un purgatoriu? De ce e important să o receptăm în raport cu contextul epocii în care a apărut? Cum sunt contextele literaturii de astăzi –pulverizate în mii de lumi posibile – în comparație cu cele din trecut? Este posibil accesul la înțelepciune și la verticala cunoașterii prin intermediul cărților citite? În ce fel se transformă literatura în viață, devenind o reflexie a lumii și a oamenilor? Există o „vârstă de aur” a literaturii? Ce înseamnă, pentru un istoric literar, inefabila chemare a bibliotecii? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul „Literatura în context”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mircea Anghelescu, profesor emerit al Universității din București, specialist în istorie literară și literatură comparată, tatonează linia fină ce separă literatura de viață, explorând itinerariile personale spre lumea cărții și zonele de convergență dintre metamorfozele experiențelor de lectură, amprenta discretă a contextului istoric și nesfârșitul câmp textual, pe canavaua căruia se întâlnesc o serie de generații și de direcții ale gândirii.

Cartea „Literatura în context” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Literatura-in-context

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

În ce constă utilitatea inutilului? Poate fi inutilul o cale care duce către noi înșine? Există oare o legătură între realitatea autentică și mediul de simulacre, umbre și ficțiuni în care trăim închiși ca într-o peșteră? Ce ar trebui să facem pentru a ne elibera, pentru a ieși din această peșteră a condiției umane, descrisă în alegoria lui Platon? Educația se poate dovedi o cale de salvare? Ce s-a pierdut în educație în ultimii 10–15 ani? Ce rol a avut reforma Bologna asupra nivelului învățământului universitar din Europa și din România? Au devenit oare universitățile niște întreprinderi, cu profesori pe post de birocrați și studenți drept clienți? Cum se articulează acestea cu logica profitului, pe de o parte, și cu scopul înalt al educației, pe de cealaltă parte? Actuala criză din educație a apărut pentru că avem un exces sau un deficit de ceea ce este util? Criza, în general, este mai curând o excepție sau este regula, cel puțin în societatea occidentală din ultimele două veacuri? Ne pot oferi clasicii, „cei vechi”, soluții pentru problemele și crizele de astăzi? Pornind de la volumul Utilitatea inutilului. Manifest, al profesorului italian Nuccio Ordine, dialogul purtat de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Andrei Cornea, traducător de elită, prozator, eseist și profesor universitar, sondează câteva dintre marile teme ale culturii și ale practicii educației contemporane, insistând asupra ideii că inutilul nu este doar util, ci este esențial pentru păstrarea echilibrului și a sănătății societăților.

Cartea Utilitatea inutilului. Manifest de Nuccio Ordine a apărut la Editura Spandugino și este disponibilă la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/143-utilitatea-inutilului-manifest.html.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Care este locul lui C. D. Zeletin în cultura românească actuală? Putem vorbi despre o vocație renascentistă în cazul acestui poet, prozator, istoriograf, traducător din poezia italiană şi franceză, care s-a afirmat și ca un strălucit om de ştiinţă, medic şi profesor universitar de biofizică? Prin ce anume se unicizează traducerile sale din creația literară a lui Michelangelo? De ce trebuie să prețuim scriitorii clasici în această lume care trăiește acut sub semnul efemerului? În ce epocă și-ar fi dorit să trăiască, de fapt, ființa lui adâncă? Cât de mult aprecia discreția, moderația și micile bucurii ale vieții în lumea noastră contemporană, atât de agitată și de zgomotoasă? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui C. D. Zeletin, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Smaranda Bratu Elian, profesor universitar, unul dintre cei mai valoroși specialiști în limba și literatura italiană, prilejuiește o tandră evocare a acestei personalități creatoare de excepție, o redescoperire a experiențelor sale de viață și umane, dar și o incursiune într-o operă unică și polimorfă, în care arta de a transpune metaforic raționalul se îmbină cu o subtilă hermeneutică a limbajului poetic.

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.


Care este rolul criticului literar? Cum poate funcționa literatura ca ghid pentru viața reală? Care sunt marile virtuți ale faptului de a face cronică literară? Cum citim literatură? Cum ne schimbă cărțile de proză, memorialistică, poezie pe care le citim? Ce înseamnă realitatea literaturii și cum se articulează aceasta cu realitatea propriu-zisă? Este dictatura mai „bună” pentru poezia românească decât condiția de libertate? Cum a influențat schimbarea de paradigmă – politică, socială, culturală – literatura română din ultimii 30 de ani? Acestea sunt doar câteva dintre marile teme și întrebări explorate în captivanta convorbire purtată de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Daniel Cristea-Enache, profesor și critic literar, figură marcantă în cronica literară de întâmpinare din ultimele aproape trei decenii. Folosind ca pretext volumul recent publicat de Daniel Cristea-Enache la Editura Spandugino, Linia de contur. Cronici literare II, consacrat poeziei, dialogul examinează lucid atât literatura și condiția auctorială din contemporaneitate, cât și critica literară și dinamica demersului de evaluare și valorizare în poezie și proză.
Volumul este disponibil la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/169-linia-de-contur-2.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce înseamnă reziliența? De ce este considerată „paradigma unei noi renașteri”? Cât de importantă este speranța pe acest drum al reconstrucției interioare? Procesul de reziliență are o dimensiune spectaculară sau este, în mod esențial, un semn distinctiv al discreției, o explorare lăuntrică săvârșită în intimitate? Poate fi considerată reziliența o școală a ascultării și atenției? Ce devine mai important pe parcursul său: drumul sau ținta? Pe firul unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Lucian Negoiță, psiholog și psihoterapeut, investighează arhitectura teoretică a conceptului de reziliență, așa cum se reflectă în cărțile colecției „Reziliență și speranță”, precum și valențele vindecătoare ale acestui proces al devenirii, în care spiritualitatea, compasiunea și altruismul reprezintă tot atâtea mecanisme de recompunere interioară și de readaptare la mediu, favorizând o creștere în toate aspectele existenței umane.

Colecția „Reziliență și speranță” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Rezilienta-si-speranta

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
În ce măsură ar putea fi privită Marea Mediterană ca o matcă a civilizației noastre contemporane ori ca un creuzet al lumii viitoare? Ce schimbări s-au produs, de-a lungul unei istorii tumultuoase, în urma succedării numeroaselor straturi de cultură și civilizație pe cele două țărmuri ale Mediteranei? De ce este atât de riscantă, în contextul escaladării violenței în această regiune de o extraordinară seismicitate, problema „transferurilor religioase”? În jurul unor întrebări de o incandescentă actualitate, dialogul alert dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, explorează tulburătorul volum „Imposibila pace în Mediterană”, evocând generosul orizont de idei surprins în miezul convorbirii dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, precum și stăruitoarea pledoarie pentru libertate și responsabilitate în spațiul mediteraneean, în jurul căruia s-a înfiripat însăși viața umanității.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Care este diferența majoră între un „jurnal direct” și un „jurnal indirect”? Consemnările diaristice reprezintă mai degrabă o încercare de expunere sau o subtilă formă de ocultare a universului lăuntric? Ce virtuți majore are scrisul de mână în actuala eră digitală și în ce fel se relevă ca un exercițiu intelectual profund uman? E posibil ca dincolo de orice text valoros să se distingă o muzică subterană, având o tonalitate proprie? În jurul acestor teme de reflecție, pornind de la volumul „Alt jurnal indirect”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mihai Zamfir, scriitor și profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, prefigurează un remarcabil tablou ideatic, în ale cărui puncte de referință se conjugă preocuparea pentru dimensiunea stilistică a literaturii și pasiunea pentru muzică, arta menită să deschidă o poartă către frumusețea și sufletul lumii.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce sunt „prolegomenele la o artă a speranței”? De ce meritocrația e pe cale să devină marginală în societatea românească a ultimilor ani? Cum se armonizează multiplele ipostaze ale unei personalități creatoare? Care este puterea reală a unui scriitor și dincolo de ce limite devine aceasta o iluzie? Poate reprezenta ceremonialul textual o cale de acces la lumea interioară? Se poate paria pe triumful improbabil al iubirii? Pe firul caleidoscopic al unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Teodor Baconschi, diplomat și scriitor, specialist în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, se articulează într-o impresionantă pledoarie pentru civilizația cărții și a cuvântului revelat, dar și pentru echilibrul între viața contemplativă și cea activă, principii reflectate în primul volum al seriei de autor recent inaugurate la Editura Spandugino.

Cartea „Scrieri 1. Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european & Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică” este disponibilă aici: https://bit.ly/SCRIERI1

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Avem nevoie de medierea trecutului pentru a ne cunoaște mai bine? Cum aducem trecutul spre beneficiul nostru, cum îi putem înscrie autoritatea și reperele morale în propriul nostru parcurs spiritual? Care sunt virtuțile transmiterii? Cum putem recupera sensul autentic al educației și formării? Ce fel de punți putem trasa între societatea tradiției și societatea de astăzi a cunoașterii, marcată de un spirit al „ireverenței”? În chip de răspuns, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, construiește o elegantă pledoarie polifonică despre virtuțile și semnificațiile profunde ale transmiterii, așa cum sunt reflectate în cărțile colecției „Perpetuo”.

Colecția „Perpetuo” este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/36-perpetuo

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce trebuie să avem grijă de sufletul nostru? Care este măsura credinței? Avem nevoie de curaj pentru a face astăzi o alegere religioasă? Ce aliați avem împotriva fundamentalismelor? Pe firul acestor întrebări dar și multor altor teme, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu îl invită pe părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă să ne împărtășească din lumina și emoția întâlnirilor sale fondatoare cu figurile călăuzitoare ale acestui timp, răsfrânte în cartea-îndemn „Și cred, și gândesc”.

Urmând pașii analizei propuse de Fred Kofman în Revoluția sensului, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun și Adrian Vascu ne aduce în prim-plan, în cadrul celui de-al patrulea episod al podcastului Spandugino, tema dezorganizării. Cum apare dezorganizarea și cum poate ea afecta performanța echipelor, a liderilor și a companiilor este subiectul central al acestei dezbateri. De-a lungul ei, profesorul Dumitru Borțun ne invită să identificăm cauza propriu-zisă a dezorganizării, oferindu-ne totodată câteva repere pentru o înțelegere aprofundată a acesteia, în funcție de contextul socio-politic actual.

Note:
13:16​ O nevoie devine interes în momentul în care este conștientizată. Dacă nu este conștientizată, nu este nici interes, nici mobil de acțiune și, prin urmare, nu motivează.

31:00​ Ce înseamnă să fii egoist în sens managerial: să nu îți pui capacitatea ta în slujba binelui comun, a echipei pe care o conduci.

40:49​ Ce este capitalismul creativ? Este acel tip de capitalism care îmbină interesul personal cu compasiunea. Modelele de societate care au urmat doar compasiunea au dat faliment, modelele de societate care au urmat doar interesul personal au eșuat.

Cel de-al treilea episod al podcastului Spandugino despre „Revoluția sensului” continuă cu tema dezangajării, a lipsei de implicare a oamenilor la locul de muncă, explorând de această dată, în detaliu, rolul pe care îl are liderul în definirea scopului și misiunii organizației pe care o conduce.

Dacă episodul precedent ne invita la o reflecție asupra rostului muncii, dialogul de față dintre prof. Dumitru Borțun și Adrian Vascu ne provoacă să descoperim modurile în care un lider își poate motiva și inspira echipa.

Note:
12:39​ Dacă liderii nu reușesc să transmită emoții, decizia rămâne neaplicată.

13:48​ Înțelegerea înseamnă și acceptare – internalizez, interiorizez această idee, misiune sau sarcină pentru că îi văd rostul și pentru că îmi dă un rost în plus.

20:38​ Genul acesta de ideal „să nu faci nimic” și, dacă se poate, să câștigi și bine, easy-money, e un ideal imoral, un ideal de foloase necuvenite.

35:56​ Performanța te motivează și performanța îți dă un sens: știu pentru ce fac. Iar lipsa de performanță duce la scăderea motivației și a respectului de sine.

40:25​ Organizațiile promovează oameni în funcție de performanțe. Dar, la un moment dat, se ajunge la nivelul performanței maxime.

Tema pe care ne-o propune prof. Dumitru Borțun, în cel de-al doilea episod al podcastului Spandugino, este una deopotrivă revoluționară și extrem de actuală: rostul muncii.
Pornind de la situația dramatică și tot mai des întâlnită a dezangajării oamenilor la locul muncă, dialogul ne poartă prin toată problematica arzătoare a nevoii umane de realizare și implicare, prin muncă, în interiorul unei organizații.
Note:
16:36 Îmbogățiți-vă oameni buni, dar îmbogățiți-vă fiind morali, fiind empatici, având compasiune pentru semenii voștri, ajutându-i atunci când puteți și respectând legea.

25:41 Capitalismul are în el o misiune spirituală și „el” a simțit că trebuie să creeze o societate politicoasă, o societate în care oamenii trebuie să fie tratați ca scop în sine și nu ca mijloc.

37:23 Te simți om la locul de muncă sau nu, sau ești o anexă a mașinii, cum era Chaplin în film? Marea problemă este dacă eu sunt tratat la locul de muncă în calitate de ființă inteligentă, ființă responsabilă, morală, ființă creativă.

38:13 Munca merită iubită dacă te solicită ca ființă rațională, inteligentă, creativă și morală. Iată de ce „Revoluția sensului” este un lucru foarte bun deoarece vizează exact această tară a condiției umane: înstrăinarea omului în muncă.

Seria de dialoguri „Revoluția sensului” debutează sub impulsul nevoii de schimbare, o nevoie extrem de acută în contextul pe care îl traversăm astăzi.
Cum identificăm sensul schimbării pe care vrem să o abordăm și cum putem acționa – împreună cu și pentru ceilalţi – în vederea unei vieţi nu doar mai bune, ci mai cu seamă împlinite ca sens?
În acest prim episod Prof. Univ. Dr. Dumitru Borțun răspunde acestor întrebări și ne invită să ne valorificăm potențialitățile din perspectiva datoriei noastre morale și să le trecem în realitate.

Note:
08:48
Revoluția este mai mult decât evoluție. Revoluția este o schimbare radicală, nu neapărat bruscă, poate avea loc în timp, dar este radicală (până la rădăcină) și totală, globală, a unui sistem.
20:08
De multe ori știi cine ești în funcție de grupul la care aparții. Tu aparții unei familii, aparții unui grup profesional, aparții unei comunități, unei națiuni.
25:52
Ani de zile nu mă mai întrebasem pentru ce trăiesc, alergasem după obiective îndeplinite, după sarcini îndeplinite la timp.[...] Trebuia să fac față la ce așteptau oamenii de la mine, în familie, în viața profesională.
29:00
Idealul de viață nu e o definiție, cu gen proxim și diferență specifică, nu e o chestiune conceptualizată și verbalizată, de cele mai multe ori nu e verbalizată. Idealul de viață e mai mult afectiv și axiologic, e un ghem de sentimente, de aspirații, de valori pe care nu ți le conștientizezi în totalitate.
36:42
Capitalismul moral – ca o redefinire a societății capitaliste în care interesul profesional să fie armonios integrat cu compasiunea.