Nach Genre filtern

On the record

On the record

Recorder

Subiectul săptămânii primește o explicație prin cele mai clare și puternice voci. Un podcast produs de Recorder.

130 - Păcatele profesorului de morală. Despre grooming sub cupola Bisericii
0:00 / 0:00
1x
  • 130 - Păcatele profesorului de morală. Despre grooming sub cupola Bisericii

    Un profesor care știe să jongleze cu slăbiciunile elevelor sale ajunge, pas cu pas, să le toarne alcool pe gât și să se fotografieze împreună în pat. Dar povestea de la Seminarul Teologic din Baia Mare publicată săptămâna aceasta de Recorder nu e atât de simplă. Dincolo de imaginile revoltătoare și de tăcerea asurzitoare a Bisericii Ortodoxe, mai bine de un an, investigația „Toate sunteți ale mele” arată cât de puține știm, în societate, despre periculosul fenomen al grooming-ului.

    Reporterii care au investigat acest caz și pe care i-ați auzit doar punând întrebări dau acum răspunsuri. Alina Păduraru și Isabela Poppovestesc, în acest episod On the Record, cât de complicată a fost confruntarea unei eleve de 15 ani cu un sistem ermetic care refuză să recunoască abuzul și explică de ce e important ca grooming-ul, un fenomen atât de răspândit, să fie înțeles și recunoscut la timp.

    Muzica acestui episod: Emanuel Abrudean și EpidemicSound

    On the Recordeste un podcast săptămânal produs deRecorder. Partener:Aqua Carpatica.

    Fri, 17 Mar 2023 - 36min
  • 129 - Reducerea la tăcere. Tertipurile puterii pentru a scăpa de opoziția societății civile

    În firava noastră democrație, puterea politică și-a amintit brusc cine o calcă pe nervi: ONG-urile gălăgioase și presa neplătită de partide. Și a găsit, pentru ambele probleme, aceeași rezolvare: o sumă de proiecte de lege strecurate abil, cu mâna acelorași oameni, care să le slăbească mult puterile și să le pună în pericol finanțarea.

    Confruntarea surdă care se duce în aceste zile între politicieni și ONG-urile amenințate cu reducerea la tăcere aduce în prim-plan o mai veche realitate. Parlamentarul știe ce se petrece, chiar dacă nu ne spune și nouă. Parlamentarul este, în viziunea proprie, mai mult decât ceilalți. Parlamentarul poate.

    Cine profită din această luptă inegală? De ce e dispus statul să renunțe în favoarea dezvoltatorilor imobiliari la spațiile verzi și la banii pe care societatea civilă îi câștigă în instanță pentru autorități?

    Cum alunecăm, în final, prin legi promovate tocmai de liberali, spre iliberalism explică, în acest episod, Oana Preda, directorul Centrului de Resurse pentru participare publică, CeRe. Oana e ONG-ist de peste 25 de ani și, în ultimele săptămâni, le-a scris tuturor parlamentarilor implicați cerându-le să nu calce în picioare societatea civilă prin lege.

    UPDATE 13 martie 2023: La trei zile după acest episod în care am atras atenția asupra mai multor inițiative ale PNL care ar avea drept consecință limitarea serioasă a vocii societății civile, senatorul liberal Daniel Fenechiu a anunțat că va retrage ultimul său proiect de lege anti-ONG și că nu va mai reveni cu o astfel de idee. Până la materializarea acestei promisiuni, rămânem totuși atenți la subiect, ca și la restul stratagemelor partidelor politice în încercarea de a minimaliza puterea opoziției civice.

    On the Recordeste un podcast săptămânal produs deRecorder. Partener:Aqua Carpatica.

    Fri, 10 Mar 2023 - 35min
  • 128 - România resemnată. Falsa impresie de mai bine din noile legi ale educației

    Șapte ani i-a luat lui Klaus Iohannis să facă din cea mai mare promisiune a campaniei sale electorale o idee cu care să ajungă în guvern.

    Încă doi ani le-a luat miniștrilor săi să scrie o lege.

    Societății i s-au dat, însă, doar câteva zile în care să citească, să înțeleagă și să ridice obiecții dacă viitorul desenat de ministrul Ligia Deca pare că n-are nimic de-a face cu resetarea, depolitizarea și meritocrația promise, cu ani în urmă, în campanie.

    Cum răspund, la vechile probleme ale școlii, textele care ar trebui să devină noile legi ale educației? Ce privilegii conservă și ce interese partinice continuă să servească? E vorba de o viziune nouă asupra învățământului viitorului sau de un soclu pentru un bust de politician? Explicațiile vin, în acest episod, de la Raluca Pantazi, fondator și editor al platformei jurnalistice EduPedu.ro, specializate în educație.

    On the Recordeste un podcast săptămânal produs deRecorder. Partener:Aqua Carpatica.

    Fri, 03 Mar 2023 - 36min
  • 127 - Reinventarea unui președinte. Fenomenul Zelenski, la un an de război

    Oboseala de război estompează amintirile. Ziua de 24 februarie 2022 nu e una la care să vrem să ne întoarcem. E, totuși, ziua suprarealistă în care Ucraina și lumea întreagă au descoperit un lider. Pus în fața noii realități, actorul Volodimir Zelenski renunța la măști și se înconjura de un staff de criză.

    Fără a fi un mare gânditor, președintele Ucrainei în război a ieșit la marginea scenei ca un tip pragmatic cu idei simple, dar foarte bun în a le transforma în mesaje puternice. Occidentul complicat – acela al oamenilor, nu doar al diplomației – a început, în sfârșit, să înțeleagă Ucraina. Acest fenomen politic strecoară, însă, în mințile tuturor o întrebare firească: "În caz de război, am avea, oare, și noi un  Zelenski al nostru?"

    Paradoxal, ucrainenii sunt ceva mai prudenți în desenarea aurei președintelui lor. Cât sună încă sirenele, detractorii au tăcut și societatea e miraculos unită în jurul lui. Dar Zelenski al viitorului e încă o necunoscută. Așa cum e, acum, și finalul acestui război.

    Povestea uimitoare a transformării unui om de showbiz într-un lider real, legitimat sub amenințarea rachetelor, e spusă, în acest episod, de Marin Gherman – jurnalist și politolog ucrainean de etnie română care a trăit, până la începutul invaziei ruse, la Cernăuți.

    On the Recordeste un podcast săptămânal produs deRecorder. Partener:Aqua Carpatica.

    Fri, 24 Feb 2023 - 42min
  • 126 - Între război și pace. E Moldova o bombă cu ceas?

    Realitatea de la Chișinău pare o sursă inepuizabilă de idei cinematografice. Din întâmplări cu politicieni și gangsteri, Republica Moldova a alunecat, după un scurt respiro, direct în filmul războiului lui Putin. Salvată anul trecut de armata ucraineană, care a oprit avansul Rusiei spre Transnistria, Moldova se vede acum în fața altui înspăimântător scenariu – unul cu spioni și luări de ostatici, cu proteste și final necunoscut.

    Opozanții președintelui Maia Sandu au cerut dovezi imposibil de oferit. Susținătorii i-au luat în serios avertismentul, iar jurnaliștii au căutat să-l înțeleagă, mai ales în perspectiva unor noi proteste organizate de pro-ruși.

    Vitalie Cojocari e jurnalist Euronews România. A intrat, însă, în presă în Republica Moldova. Acolo s-a născut, când țara era încă parte din URSS, și tot acolo a căutat, în aceste zile, răspunsuri la câteva întrebări esențiale: De ce ar avea nevoie Vladimir Putin de un „cap de pod” la Chișinău, ca strategie în războiul din Ucraina? Se poate întoarce Republica Moldova la mâna oligarhilor pro-ruși? Are România încă o bombă cu ceas la graniță? Explicațiile – în acest episod On the Record.

    On the Recordeste un podcast săptămânal produs deRecorder.Partener:Aqua Carpatica.

    Fri, 17 Feb 2023 - 39min
Weitere Folgen anzeigen